Dar cel mai profund motiv de încântare la ceas de primăvară este grătarul, cea mai plăcută ocupaţie de weekend a orăşenilor care au o adevărată pasiune în a ieşi la picnic şi a admira minunile naturii, dar nu înainte de a savura un copan, un ciolan, un mititel, un cârnăcior, o coastă, o frigăruie ş.a.m.d. După multe luni de iarnă în care am fost prizonieri încarceraţi între patru pereţi, a sosit momentul evadării la iarbă verde, unde păsările ciripesc triumfătoare, iar izvorul susură de-a dreptul terapeutic. Dar să nu uităm grătarul! Oricât ar fi de îmbătător parfumul brânduşelor, nu se compară cu mireasma cărnurilor arse şi condimentate. Nevoia de lumină şi culoare, nevoia de spaţiu şi de aer curat este într-adevăr stringentă, dar nu înainte de a ne pune burta la cale cu tradiţionalul grătar.
Era vorba să avem şi o lege a picnicului care să ne spună că nu mai avem voie să facem grătar oriunde. Legea trebuia să reglementeze amenajarea unor spaţii speciale sub directa supraveghere a unor administratori, care să pună la dispoziţia cetăţenilor locuri pentru aprins focul, containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor, precum şi toalete ecologice, ce mai, tot tacâmul pentru un picnic cu final fericit… pentru mediul înconjurător. Nu ştiu ce s-a ales de acest proiect de lege, dar pe teren lucrurile arată de parcă nici măcar legea bunului-simţ nu mai există.
Zilele trecute, am ieşit şi noi la pădure, la râu, la iarbă verde. Vântul bătea nevralgic, apa verde tresărea în valuri miniaturale, soarele se ascundea din când în când după nori, linişte binecuvântată, păsări, gâze şi…şi… gunoi, foarte mult gunoi. Probabil că nu v-aţi fi aşteptat ca în tablou să existe aceste detalii, dar, din păcate, prea insistent apăreau la tot pasul ca să le poţi ignora. Ştiţi dvs.: ambalaje, peturi, pungi, ziare, caserole, coji de ceapă, mucuri de ţigară şi iarăşi peturi, sticle sparte, cutii de conservă, doze de bere, pamperşi folosiţi. Aici la capitolul toaletă publică s-ar mai putea adăuga multe descrieri îngrozitoare, dar pur şi simplu mi-e jenă. Şi toate astea într-un colţ de rai…
Am fost la pădure şi-am văzut oripilată tot ce lasă în urmă, să zicem, un turist, deşi mai bine l-am numi „un nesimţit”. Te instalezi, te simţi bine, mănânci, bei, fumezi, te bronzezi, asculţi manele, mai joci o carte, mai o bere, totul e aşa cum vrei, nimeni nu te deranjează, nimeni nu-ţi cere un leu, că doar Pădurea e a noastră, a tuturor. Şi-atunci, ca să se ştie că ai fost pe acolo, laşi în urmă amprenta trecerii tale, iar vântul nervos trimite toate mărturiile în apa verde şi vălurită. Apoi, cei cei vin în zilele următoare strâmbă din nas, comentează, înjură, dar la plecare procedează exact la fel: îşi lasă urmele murdare în pădure. Scuza ar fi că nu există tomberoane sau vreo inscripţie cu „Păstraţi curăţenia”. Iar varianta de a lua gunoiul tău cu tine şi de a-l arunca ulterior într-un loc amenajat pare de-a dreptul jignitoare, absurdă, aiurea.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
