La Tiraspol a fost examinat în absenţa lui Ion Iovcev dosarul în care e acuzat că ar fi încălcat legile fiscale din regiunea transnistreană
În alt dosar aflat pe rol, Iovcev și contabila liceului sunt cercetați pentru”contrabandă”, fiindcă n-ar fi declarat cei 114 mii de lei aduşi în februarie pentru salariile profesorilor şi confiscaţi de miliţienii şi vameşii transnistreni.
Judecătoria de la Tiraspol a examinat în absenţa lui Ion Iovcev dosarul în care el este acuzat că ar fi încălcat legile fiscale din regiunea transnistreană. Sentinţa urmează a-i fi expediată prin poştă. Ion Iovcev spune că s-a prezentat, astăzi, la proces însă cu întârziere de 15 minute, întrucât nu vroia să participe în lipsa avocatului. Deplasându-se din Chişinău la Tiraspol avocatul lui Iovcev a fost oprit de agenţi rutieri din zonă, care i-au verificat maşina şi actele, motiv din care nu a reuşit să se prezinte la timp la proces. Asta am aflat de la Ion Iovcev:
„Ei au socotit că nu m-am prezentat la timp şi în lipsa mea au hotărât să aibă loc şedinţa. Cabinetul era încuiat când am fost acolo, am bătut la uşă, a ieşit secretara şi mi-a spus că voi afla sentinţa prin poştă. Ei acum poate să trateze în felul că nu m-am prezentat sau că am refuzat să mă prezint. Dar de fapt, la drept vorbind, pentru ce trebuie să mă prezint dacă nu e nici o încălcare. Instituţia este a Ministerului Educaţiei, avem Cod Fiscal, plătim impozite acolo de unde ne vine finanţarea.”
Ion Iovcev riscă o amendă de până la 5 mii de lei. Contabila liceului, pe numele căreia a fost deschis un dosar similar, a fost judecată luni şi a fost amendată cu 3 mii de lei. Ion Iovcev spune că deocamdată nu este limpede cine va achita amenda întrucât deşi au fost cercetaţi ca persoane juridice sunt amendaţi ca persoane fizice:
„Ministerul Educaţiei şi Biroul pentru Reintegrare spun că vom fi susţinuţi şi că vor achita toate aceste cheltuieli. Dar nu ştiu care va fi modalitate. Doar nu liceul este amendat, dar eu şi contabila. Cred că se va găsi o modalitate de a achita aceşti bani.”
Avocatul Veaceslav Ţurcan, tot el unul dintre avocaţii care în 2004 a apărat cauza celor 8 şcoli cu grafie latină din regiunea transnistreană, pentru care Rusia în 2012 a fost condamnată la CEDO, spune că va ataca deciziile în instanţa supremă nerecunoscută din regiune. Iar în cazul în care vor fi respinse vor depune dosarul la CEDO.
Ion Iovcev spune că deocamdată nu ştie cum evoluează celălalt dosar în care figurează fiind acuzat penal pentru încălcarea regulilor vamale din regiune, mai exact pentru contrabandă. Dosarul a fost deschis la o zi după ce directorul, contabila şi şoferul liceului au fost reţinuţi când se întorceau de la Căuşeni, unde încasaseră bani pentru salariile profesorilor. Banii, ştampila şi automobil care au fost atunci sechestrate, nici până astăzi nu le-au fost reîntoarse spune Ion Iovcev. În lipsa ştampilei nu se pot face operaţiuni bancare, nu pot achita serviciile de întreţinere a instituţiei şi nici salariile profesorilor. Ion Iovcev spune că riscă să fie daţi afară din clădirea instituţiei întrucât nu pot plăti chiria:
„Deja am primit scrisori de avertizare că dacă nu plătim pentru chirie, conform contractului, vor fi sancţiuni. Putem să rămânem chiar fără clădire. Cerem Comisiei Unificate de Control să fie pusă problema şi la nivelul grupului de experţi în educaţie ca să fie reîntors de urgenţă tot ce ne-a fost furat.”
Incidentul din 5 februarie când structurile de forţă transnistrene au reţinut administraţia şcolii sechestrându-le bunurile a fost discutat ieri în cadrul şedinţei Comisiei Unificate de Control, însă fără vreun rezultat, discuţiile urmând să fie reluate săptămâna viitoare.
Sursa: europalibera.org