S-a mai închis o pagină a acelei Românii de poveste, de pe timpul copilăriei mele fericite, când, îmbrăcat în uniformă de străjer (bască albă cu stema țării, cămașă albă cu epoleți și șireturi, pantaloni scurți, negri, ciorapi albi, pantofi negri) am fost dus de părinți, împreună cu tot satul nostru, Fântâna Albă, la sărbătoarea de 10 Mai, în 1943. Pe o pajiște largă, flutura un tricolor cât tot orizontul, strălucind în lumina soarelui. O orchestră din Edineț acompania corul satului care cânta „Trăiască Regele.” Apoi cu toții, de la mic la mare, ne-am prins în „Hora Unirii.” Era ca un vis frumos. Lumea nu se da dusă acasă, de parcă presimțea că e ultima sărbătoare națională românească. În anul următor, 1944, au năvălit peste noi tancurile sovietice care, și până azi, nu se întorc de unde au venit.
Regina Ana îmi amintește de acele timpuri. Născută la Paris (1924), franțuzoaică, principesă de Burbon – Parma, fiică a prințului Renz de Burbon – Parma și a prințesei Margareta a Danemarcei, la vârsta de 19 ani a participat voluntar, pe linia întâi (din 1943 până în 1945), la cel de-al Doilea Război Mondial, în calitate de asistentă medicală și șofer de ambulanță. Statul francez i-a acordat cea mai înaltă decorație – Crucea de Război a Franței 1939-1945, echivalând cu titlul de Erou.
Principesa Ana avea toate șansele să devină soția oricărui suveran din Europa, să poarte, legal, coroană de regină. Ea însă a preferat să se mărite, în 1948, cu Mihai I, un rege exilat (1947) de comuniștii ruși și români, deși acesta, declarând război Germaniei hitleriste (1944), salvase România de la un dezastru iminent. Conform estimărilor, curajoasa decizie a lui Mihai a scurtat războiul cu 6 luni, salvând de la moarte zeci de mii de vieți omenești. Atunci, sovieticii i-au acordat Ordinul Victoria cu diamante și rubine. În respectivul decret, între altele, se menționează: „…România a întors armele împotriva Germaniei hitleriste încă pe când nu se cunoștea deznodământul celui de al Doilea Război Mondial.”
Asta însă nu l-a împiedicat, ulterior, pe diabolicul Stalin, să rupă din trupul țării Basarabia, Bucovina și Ținutul Herța, anexându-le la URSS, să ocupe România, care se eliberase singură, iar regelui – erou să i se retragă cetățenia română. Și, colac peste pupăză, Papa Pius al XII, dar și casele regale din Europa, s-au opus căsătoriei dintre Ana și Mihai, pe motiv că mireasa era catolică, iar mirele ortodox, interzicându-le părinților miresei să participe la ceremonie. Ana însă, călită în focul războiului, n-a cedat. Grecia, țară ortodoxă, s-a oferit să oficieze acest mariaj regal, consemnând oficial în actul de căsătorie că principesa Ana de Burbon – Parma devenise Regina României.
Neavând însă țară, Ana n-a putut să poarte coroană. Toată viața a purtat pe cap doar broboadă, ca orice femeie simplă. Pentru a întreține familia, având 5 fiice, toate ortodoxe: Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria, se ocupa cu creșterea găinilor și vinderea verdețurilor la o piață din Elveția, unde se aflau cu traiul. Fostul monarh muncea în calitate de mecanic, tâmplar, pilot, broker etc. Cuplul ducea o viață grea din punct de vedere material și spiritual, dar a refuzat oferta președintelui Truman de a trăi regește în SUA; a rămas în Europa, ținând legături strânse cu țara, mai ales, prin intermediul posturilor de radio „Europa Liberă” și „Libertatea”.
Regina Ana și-a văzut țara – după o serie de umilințe din partea președintelui Iliescu care a interzis intrarea familiei regale în România – abia în 2007, când devenise președinte Emil Constantinescu și Parlamentul a redat regelui cetățenia română și o mare parte din proprietăți. Peste un milion de români, adunați din toată țara, i-au întâmpinat atunci triumfal, la palatul regal din București, strigând: „Trăiască regele Mihai!” „Monarhia salvează România!”
De fapt, regina Ana a fost îngerul păzitor și stimulator al regelui. În exil, l-a coborât cu picioarele pe pământ, văzând în el, mai întâi, un om, un soț, apoi un rege. Moștenirea lăsată de regină nu are preț: ea a fost un model de modestie, dragoste, generozitate și devotament și va servi ca o lecție pentru toți românii. La fel ca Ana, din balada Meșterul Manole, publicată de V. Alecsandri, care, din dragoste, s-a lăsat zidită de vie în peretele Mânăstirii Argeș, ca să nu se surpe, Ana de Burbon – Parma și-a jertfit viața, ajutându-și soțul, timp de 68 de ani. Datorită ei, Mihai a rezistat în fața greutăților și a domnit spiritual asupra poporului său. El a contribuit enorm la intrarea României în UE și NATO.
La funeraliile reginei noastre au participat ambasadorii străini de la București și reprezentanți ai caselor regale din Europa. Acești din urmă, ca o scuză tardivă pentru absența de la ceremonia în exil, de la Atena.
Ana merita să fie înmormântată cu onoruri militare, atât ca Regină Legitimă a României, precum și ca Soldat-Erou al Franței, în cel de al Doilea Război Mondial. Se vede însă că rădăcinile kominterniste încă nu s-au uscat definitiv în România, iar scuzele ulterioare ale lui Iliescu față de rege n-au fost sincere.
Să-i fie țărna ușoară blândei Ana, Regina României!
P.S. Apreciem participarea conducerii Republicii Moldova la funeraliile Reginei Ana a României și proclamarea datei de 13 august zi de doliu național.
Andrei Strâmbeanu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
