Las’că-i bine! (pamflet optimist)

Dacă am fi chiar lipsiți de foame, nu ne-ar mai arde de, Doamne, iartă-mă, țâțâșoare crude-trufandale, de șoldurele-vălurele, dar așa văd că și nunți se mai joacă și cumătrii se mai fac… Cum n-avem stat? Da aista ce-i, organizație de babe știrbe? Ia uitați-vă, doamnelor și domnilor, câte organizații, primării, prefecturi, ministere avem în țara asta mică? Uitați-vă pe drumuri câtă mamă de poliție – toți rumeni și fălcoși, zdraveni ca și Kotovski! Dar câtă negreață de procurori, judecători, avocați, secretari și secretare? Cum adică țara asta a ajuns de haram? Cum, n-avem șef de stat, președinte de parlament, prim-ministru? Eu când îl văd, de pildă, pe Diacov la televizor, cum merge, spăsât, pe coridoarele Parlamentului, cu o mână în buzunar, scărpinându-se la… greutățile țării, exclam cu mândrie – iaca avem și noi bărbați de stat! De unde ați luat-o că țara asta e plină de hoți? Eu nicidecum nu pot înțelege de unde atâta ură față de oamenii cărora li-i dragă să adăvăsească ceva la gospodărie? Și – apoi, ne sunt oare niște străini hoții iștia? De ce să nu ne bucurăm că pot și moldovenii noștri să fure? Că doar nu ne fură buzații din Mozambic, ci frații, cumnații și cumetrii noștri! Dacă-i vorba de „Unire, moldoveni!”, de ce să ne dezbinăm și nu-i lăsăm să fure, uniți?!

Nu-mi place nici vorba asta cu „guvernanții corupți”, pentru că nu-i adevărată. Dacă ajunge omul ministru sau deputat și-și aranjează în servicii mai bunișoare nemurelele, ce-i rău în asta? Oare nu noi cântăm „păhăruț cu floricele, să le beau cu nemurele”? Că fără nemurele parcă ar mai exista neamul? Dar oare nu noi suntem acei care strigăm că-i vom alege deputați numai pe acei care țin la neam și la durerile lui?

Nu-s de acord nici cu aceea că am ajuns la fundul râpii. Exagerăm ca întotdeauna. Suntem prea pesimiști, asta-i boala noastră cea istorică. Trebuie să fim mai optimiști, să ne uităm cu ochi luminoși spre viitor, căci și viitorul ne va apărea mai luminos. Iaca, priviți, iarna asta se duce, se măresc zilele și nici de curent electric nu prea vom avea nevoie. Nu a mai rămas mult și când te uiți sus – în fund, pe cer albastru, în zarea-ndepărtată , la răsărit, sub soare, un negru punct s-arată, iar când privești jos – floricele pe câmpii, hai să le-adunăm, copii, adică am ajuns la iarbă verde, doamnelor și domnilor, iar moldovenilor, când ajung la iarbă verde, nici Constituție nu le trebuie! O ciorbiță de urzici, o tocăniță de bureți, rădăcini dulci și vitaminoase de napi, aer curat, un cer adânc, stoluri de păsărele – ce-i mai trebuie unui om liber dintr-o țară liberă ca să fie fericit, să-și iubească țara, statul și conducerea de vârf?

Dacă ajungem la Paște, mai gustăm ceva de frupt, ne mai întărim oleacă și să vedeți că ne vine poftă nu numai de nebunii care ne sporesc natalitatea și ne perpetuează neamul, dar și de politică vom prinde gust. Că după Paște deputații vor hotărî – să schimbe sau să nu schimbe Constituția? Doamne, ce interesant va fi – adevărat circ! Chestiunea, doamnelor și domnilor, nu-i de glumă: deputații vor decide ce fel de republică e mai bine să avem, semiprezidențială, ca acum, sau curat parlamentară? Desigur, republica parlamentară e mai democratică, dar mie personal mi-ar părea rău dacă am renunța la republica semiprezidențială. Pentru că într-o republică parlamentară președintele țării este ales de deputați, în Parlament, practic fără gălăgie, în zece minute – au pus la vot și ți-au dat președinte. Cu republica semiprezidențială sau curat prezidențială, cum vrea Lucinschi, e cu mult mai interesant! Un an de zile vuiesc ziarele și televiziunile, stâlpii și gardurile-s pline de afișe și portrete, candidații se păruiesc unii pe alții ca lăieșii, se murdăresc unii pe alții că pe urmă nu se spală nici cu o tonă de „Dosia”. Și mai e ceva bun în felul acesta de a alege președintele: în sfârșit, putem și noi, oamenii simpli, să-i vedem în mijlocul nostru pe șeful statului. Vine, de exemplu, Lucinschi în sat, te socoate om, te căinează și te jelește, îți explică cât e de grea viața de conducător, câte probleme are pe capul lui un șef de stat și începi de-acum să-l compătimești, și ți-i oarecum să-i pui întrebări incomode, te lași păgubaș și chiar îl liniștești: las’neta, dom’președinte, că te mai alegem noi o dată, că doar nu suntem niște debili să nu înțelegem că în patru ani nu izbutești să le rezolvi pe toate – și dacă nu ne-a mers cu stabilitatea și bunăstarea, ne-om mulțumi noi și cu statalitatea și patriotismul…

Adică participi și tu, ca subiect al puterii, la un dialog politic, hotărăști viitorul țării. Principalul e acum, cum v-am spus la început, să nu miorlăim, să nu ne sclifosim că-i greu de trăit. Să răbdăm până la primăvară, să nu-i înjurăm pe politicieni, să nu-i supărăm că, dacă îi supărăm, se pot retrage din politică și ce ne facem atunci? Vă puteți închipui ce nebunie se poate întâmpla dacă, să zicem, se supără Snegur și nu mai vrea să candideze la funcția de președinte? Sau dacă se supără Matei și procedează la fel? Cine ne va scoate din fundul râpii?
Acum, doamnelor și domnilor, toți strigă: uniți-vă, fraților, uniți forțele de dreapta, că ne pierdem! Mari naivi și aiștia care strigă: cum să unești, dom’le. Dreapta, când ea e strâmbă, ca funia din sac! Eu, în general, mă întreb: dar există oare la noi Dreapta asta? Fiindcă, cum iese: și Roșca, și Snegur, și Matei – toți sunt de dreapta? Imposibil! Dacă-i de dreapta Roșca, apoi nu poate fi de dreapta Snegur, iar dacă Snegur e de dreapta, apoi nu poate fi de dreapta Matei. Eu, doamnelor și domnilor, nu mă prea pricep în politică, dar mi se pare că vorba cu mișcarea noastră de dreapta e curată fantezie politologică! Iar Roșca, de pildă, e de dreapta, dar a început să-l înghesuiască pe Snegur și Matei spre centru, că acum aceștia s-au pomenit aproape de stânga, deși strigă că-s de dreapta. Locul eliberat de Roșca vor acum să-l ocupe alții, dar au să-și rupă gâtul, pentru că moldoveanul nostru totdeauna a fost cam de stânga, de aceea nici nu-i prea place să lucreze, nu se bagă în afaceri,se uită cu ochi răi la capitalism și tânjește după Brejnev… Cum să faci politică de dreapta cu niște moldoveni de stânga? Nu v-ați gândit la asta niciodată, doamnelor și domnilor?

Dar haideți să lăsăm politica. Vorbeam de optimism. Eu zic, doamnelor și domnilor, că totul va fi bine, haideți să mai ieșim și din iarna asta, să dăm iar de iarbă verde, de un cer înnebunit de triluri de ciocârlii, că dacă ajungem până la ciocârlii, în noi se redeșteaptă vocația viitorului, respectul față de stat și de Constituție, față de conducerea de vârf, și întreaga noastră filozofie încape într-o propoziție: „Las’că-i bine”. Așa a zis și Ion Druță când l-a felicitat pe Petru Lucinschi cu ocazia jubileului: „Las’că-i bine, dom’le, președinte, și la vară va fi cald”. Puteți să nu mă credeți pe mine, dar să nu-l mai credeți pe Ion Panteleevici?

Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”, 2000