Lavrov: Trump vrea pace, iar europenii vor doar să livreze arme Ucrainei

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat marţi că la summitul SUA-Rusia de vineri din Alaska a fost clar că preşedintele american Donald Trump şi echipa sa doresc sincer să obţină o pace pe termen lung în Ucraina.
Lavrov a afirmat că atmosfera de la summitul Putin-Trump a fost una „foarte bună”.
„A fost clar că preşedintele Statelor Unite şi echipa sa doresc sincer, în primul rând, să obţină un rezultat pe termen lung, durabil şi fiabil”, a declarat Lavrov pentru postul de televiziune de stat Rossia 24.
Lavrov a comparat ceea ce a numit poziţia constructivă a SUA cu cea a Europei, ai cărei lideri au participat luni la un summit extraordinar la Casa Albă cu Donald Trump şi preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski pentru a discuta despre pacea în Ucraina.
Lavrov a spus că „europenii au… insistat la fiecare pas doar asupra unui armistiţiu şi că, după aceea, ei vor continua să livreze arme Ucrainei”.