Istorie

Legăturile dintre Regina Elisabeta a II-a și familia regală a României

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a murit joi la 96 de ani, era verișoară de gradul al treilea cu regele Mihai, iar nunta acesteia cu ducele Philip Mountbatten din 1948 a fost evenimentul la care Mihai I avea să o întâlnească pentru prima oară pe Principesa Ana de Bourbon, viitoarea Regină Ana a României.

Mihai I este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și paternă. Este văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Legăturile celor două familii regale au început în 1893 când, la 28 decembrie, principele Moștenitor Ferdinand s-a căsătorit cu Principesa Maria.

De-a lungul timpului, Regele Mihai I și Regina Elisabeta a II-a , dar și copiii lor, Principele de Wales și Principesa Moștenitoare Margareta, s-au întâlnit cu ocazia a numeroase evenimente.

Nunta prințesei moștenitoare a Marii Britanii Elisabeta cu ducele Philip

Pe 12 noiembrie 1947, Regele Mihai a plecat la Londra, însoțit de Regina-mamă Elena, pentru a participa la căsătoria Principesei Elisabeta, moștenitoarea tronului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Cu această ocazie, Regele Mihai avea să o întâlnească pentru prima oară pe Principesa Ana de Bourbon, viitoarea Regină Ana a României.

Potrivit Historia, în 1998, la 50 de ani după căsătorie, Regele Mihai a mărturisit că prima dată a văzut-o pe principesa de Bourbon-Parma într-un reportaj filmat în Maroc despre acțiunile de pe front. L-a rugat pe operator să decupeze fotogramele în care apărea și să le transforme în fotografii. Deși auziseră unul de altul, cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în noiembrie 1947, Ana și-a însoțit părinții la Londra, acolo unde erau invitați la căsătoria principesei Elisabeta, actuala regină a Marii Britanii.

De altfel, Regele Mihai a avut o relație apropiată și cu Principele Philip: născuți în același an, 1921, cei doi au petrecut mai multe vacanțe în România, la Mamaia și la Sinaia.

Nunta Principelui Charles cu Lady Di

Mihai și Elisabeta s-au văzut din nou în 1981 la la nunta Principelui și Principesei de Wales (Charles și Diana).

De altfel, între anii 1950-1990 principele de Wales și Principesa Moștenitoare Margareta, copii, apoi adolescenți, se întâlnesc mereu la reședințele regale din Marea Britanie.

După 1990 Principele de Wales și Principesa Moștenitoare Margareta s-au întâlnit aproape în fiecare an, în Marea Britanie sau în România.

Familia Regală revine în 1997 la Londra pentru festivitățile Nunții de Aur a Reginei Elisabeta a II-a și a Ducelui de Edinburgh, în luna noiembrie.

Regele Mihai I și Regina Ana sunt găzduiți la Palatul Buckingham, iar Principesa Moștenitoare și Principele Radu locuiesc pe Iahtul Britannia.

Regele Mihai și Regina Ana au luat parte în 2002 la funeraliile Reginei-mamă a Marii Britanii și, în același an, în noiembrie, Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu face a doua vizită regală NATO la Londra, unde sunt primiți de suverana britanică la Palatul Buckingham.

În luna noiembrie a anului 2008, Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au participat, la Palatul Buckingham, la sărbătorirea Principelui de Wales, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani.

În 2011, Regele Mihai, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu iau parte la căsătoria Principelui William, Duce de Cambridge, cu Ducesa de Cambridge.

Regele Mihai se revede cu Elisabeta a II-a, însoțit de Principesa Moștenitoare și de Principele Radu, 2012, la Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, la Londra, Windsor și Ascot în lunile mai și iunie. Atunci, Regele Mihai I este așezat, într-o fotografie de grup, chiar în dreapta reginei Elisabeta a II-a.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *