Legea anti/pro fumat: „Cadoul” oferit de Parlament, producătorilor de tutun
O atenție deosebită se atrag problemelor și legilor care au fost sau urmează să fie implementate. Între timp, cei care sunt constrânși să se supună regulamentelor, își creează noi strategii de promovare, nu încălcând legea, ci „doar” ocolind-o. La unele gherete din centrul Chișinăului, am observat că nu a fost scoasă chiar toată publicitatea, așa cum prevede unul dintre articolele noii legi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. O altă observație a fost că vitrina era invadată de țigări slim (n. red.: subțiri) a diverși producători sau importatori.
Producătorii sunt cointeresați să le promoveze acum și să facă cât mai multe vânzări din acestea, așa cum Legea în vigoare prevede interzicerea acestor tipuri de țigări abia începând cu 1 ianuarie 2018. Aceste țigări subțiri au un design atractiv și un format al cutiei de țigări deosebit de cel al țigărilor obișnuite.
Potrivit Inei Moroșanu, designer grafician, companiile din diverse domenii folosesc anumite culori care sunt mai aproape de o categorie de persoane pentru a atrage atenția. „Ca exemplu, putem observa că anumite produse în culori roz, care sunt destinate femeilor, sau cele albastre, gri, destinate bărbaților, au un succes mai mare. Lupta pentru a ocupa un loc pe piață și a câștiga o bătălie între concurenți își pune amprenta chiar și pe ambalaj”, susține designerul.
„Țigară ca bomboana”
Un exemplu de strategii de marketing în acest sens au fost observate în Rusia până în anul 2012, când pachetele de țigări conțineau imagini cu tinere care aveau în mână o bomboană, astfel făcându-se asociere că țigările sunt ca dulciurile inofensive. Și în cazul promovării din Rusia, pachetele aveau culori în nuanțe roz sau violete, care sunt preferate de fete. Însă, din anul 2010, când Rusia a început să implementeze legea privind controlul de tutun asupra țigărilor subțiri, acestea au fost retrase de pe piață.
Raftul cu țigări amplasat într-un magazin din Capitală ce contravine legii, fiindcă este expus într-un loc vizibil și accesibil publicului (articolul 16 al Legii 374 privind controlul tutunului din 29 mai 2015).
În urma implementării legii, în Rusia, au scăzut vânzările produselor de tutun cu nouă la sută, conform datelor Ministerului Sănătății din Federație.
Miliarde de euro investite în marketing
Angela Ciobanu, coordonator programe de sănătate publică, Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Republica Moldova spune că industria tutunului investește miliarde de dolari în marketing ca să-și promoveze produsele și să atragă noi consumatori, în special adolescenții și femeile. „Ca exemplu, în 2012, aceștia au investit 9,6 miliarde de dolari doar în politicile de marketing. Or, cu cât mai devreme persoanele încep să consume produse de tutun, cu atât mai repede vor deveni dependenți de acestea”, declară reprezentantul OMS.
Metodele de promovare a produselor de tutun sunt extrem de variate, începând de la ambalaje atrăgătoare, foarte stilate, șic, precum și culorile pastelate, ca roz, turcoaz, bleu, spune Angela Ciobanu.
În proces de „supraveghere”
Ion Șalaru unul din autorii legii și vicedirectorul Centrului Național de Sănătate Publică a declarat pentru ziarul TIMPUL că se duce o evidență strictă asupra aceea ce urmează să se implementeze și supraveghează acest proces. „Cât despre schimbările care sunt făcute asupra pachetelor de țigări ce țin de format sau culoare, organele competente sunt în proces de supraveghere. În ultima jumătate de an, nu am sesizat astfel de schimbări și nu avem astfel de date înregistrate”, susține vicedirectorul. Ion Șalaru ne-a reamintit că legea țigărilor subțiri și aromate intră în vigoare abia peste 20 de luni și a fost de acord că prin aceste noi formate și culori se dorește atragerea mai multor tineri, inclusiv fete, spre a continua sau chiar a începe fumatul. „Ei se folosesc de posibilitatea asta, de „cadoul” pe care l-a oferit Parlamentul. Noi, inițial, am vrut ca în maximum o jumătate de an, acest articol să intre în vigoare, pentru ca, într-un an, ei să poată realiza tot ce a fost produs”, a adăugat autorul legii.
Modele de pachete de țigări subțiri din Federația Rusă în anii 2010
Marin Gogu, un producător de produse de tutun din sudul țării, ne-a spus că urmează să introducă în curând pe piață un produs nou al țigaretelor din seria slim. „Atâta timp cât nu au intrat în vigoare, vom încerca să le introducem pe piață. Iar apoi, când legea va intra în vigoare, va trebui să mă orientez peste hotare unde acestea sunt comercializate sau să vând linia de producere”, spune tânărul.
Alexandr Golinbovschi, director adjunct al gheretelor AKM Veteran SRL, a menționat că firma sa nu duce cont la câte procente din produse sunt din categoria celor slim. „Pentru noi toate țigările sunt la fel. Producătorii și importatorii foarte des schimbă designul pachetelor. Ei mereu scot ceva nou, care ar atrage atenția și scot produsele care s-au învechit și nu aduc profit”, a comentat Golinbovschi.
Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, o problemă foarte gravă în țara noastră este fumatul care este răspândit în rândul minorilor şi tinerilor. Circa 12 la sută din populație moare din cauza bolilor cauzate de consumul tutunului. Cheltuielile anuale, pentru tratarea bolilor cauzate de fumat şi consumul articolelor din tutun, sunt estimate la peste 880 milioane lei, conform datelor din 2014.
Următoarea prevedere din legea antifumat va intra în vigoare pe data de 31 mai 2016, când în locurile publice din țară va fi interzis fumatul.