Înainte de independență, Republica Moldova, ca și celelalte 14 republici ale fostei Uniuni Sovietice, a folosit rubla sovietică și, pentru o perioadă scurtă de timp, rubla rusească. De asemenea, pentru o perioadă scurtă de timp după independență, Moldova a tipărit propriile sale „cupoane” înainte de a introduce moneda proprie.

Aceasta s-a întâmplat pe 29 noiembrie 1993, când, cu suportul Fondului Monetar Internațional (FMI), Banca Națională a Moldovei (BNM) a pus în circulație leul (primele bancnote fiind tipărite în străinătate), așa cum au semnalat și „Revista Profit” (nr. 11/2017), Chișinău, şi BNE Intellinews, Londra, în noiembrie 2017, la cea de-a 24-a aniversare a leului moldovenesc.

Contextul „naşterii” monedei.

În noiembrie 1993, primul curs de schimb al leului a fost stabilit administrativ de către BNM la 3,85 lei/USD. Din punct de vedere economic, existau unele condiții pentru o monedă stabilă în acele zile, cum ar fi lipsa oricărei datorii externe și potențialul economic bun al sectorului agrar. Aceste premise erau de o importanță majoră, dar trebuie notat că Moldova nu avea niciun fel de rezerve valutare și niciun fel de dețineri de aur la momentul când s-a „născut” această nouă monedă. Lipsa oricăror dețineri de aur a bântuit, de fapt, moneda până în zile noastre. Bazat pe rezultatele bune în implementarea reformelor, leul a reușit să rămână stabil în primii 5 ani de la punerea sa în circulație în jurul valorii de 4,50-4,70 lei/USD.

Potențialul economic al acestei țări a fost foarte bun, dacă este comparat cu dimensiunile sale geografice și umane, dar nu a fost utilizat la nivelul cel mai înalt. La data introducerii propriei monede, Moldova înregistra însă un declin economic accentuat. Inflația era extrem de înaltă (1.283% în 1993), iar deficitele bugetului de stat erau de asemenea foarte mari (aproximativ 5-8% din PIB). De asemenea, datoria externă a Moldovei a început să se acumuleze într-un ritm rapid. În următorii 25 de ani, datoria externă va atinge un nivel impresionant de USD 6,7 miliarde la finele lui 2017 (aproximativ 100% din PIB).

În august 1992, Moldova devenise membru deplin al FMI și al Grupului Băncii Mondiale. Ziarul „Moldova Suverană” semnala evenimentul în ediția din 15 august 1992 și sublinia marile așteptări ale Moldovei de la organismele financiare internaționale. Apartenența la aceste instituții financiare internaționale a reprezentat o importantă realizare pentru noile autorități moldovenești. Aceasta a pus piatra de temelie pentru noua monedă moldovenească care avea să fie emisă un an mai târziu. Moldova a acceptat apoi prevederile Articolului VIII din Statutul FMI pe 30 iunie 1995, care implica, de fapt, convertibilitate de cont curent pentru moneda respectivă. De la aderare și până în prezent, Moldova a încheiat 9 aranjamente financiare cu FMI, ultimul fiind încheiat în noiembrie 2016 pentru o suma de USD 178,7 milioane.

Începuturile.

În primii ani de existență ai leului, Banca Naţională a Moldovei a condus o politică monetară foarte restrictivă. Ratele de refinanțare pentru băncile comerciale ajunseseră la niveluri cu totul neuzuale (377% în martie 1994). Rezervele minime obligatorii pentru băncile comerciale erau ținute la niveluri foarte ridicate (de exemplu, în 1994, la aproximativ 28%). Nivelul ratei de refinanțare a fost apoi relaxat, iar nivelul rezervelor minime obligatorii a fost redus de la 12% la finele anului 1995 la 8% la sfârșitul anului 1996. Bazat pe aceste rezultate bune în implementarea reformelor, Moldova a reușit să obțină în anii ’90 cotații favorabile de la agenții internaționale (Moody’s).

Unele dintre acestea erau realizări bune în acele vremuri și au fost reflectate ca atare în stabilitatea relativă a leului la începuturile sale. Cu toate acestea, evoluția acestei monede tinere avea să înregistreze evenimente dramatice în anii care au urmat. În primul rând, încă de la punerea sa în circulație, leul moldovenesc nu a fost monedă oficială pe tot teritoriul Moldovei. Așa-zisa Republică Transnistreană (teritoriul din stânga Nistrului și orașul Bender [Tighina]) și-a înființat propria Bancă Centrală (BRT) pe 22 decembrie 1992 la Tiraspol. Până în 1993, ca monede au fost folosit fostele ruble sovietice și rublele rusești, pe care, în 1993, BRT a început să le ștampileze. Acestea aveau aceeași paritate cu vechile ruble sovietice și rusești. În august 1994, BRT a pus în circulație noua rublă transnistreană, la paritatea de o nouă rublă transnistreană egală cu 1000 de ruble (sovietice sau rusești) vechi. Din 1994 și până în prezent, BRT a efectuat multe emisiuni monetare, dar această monedă nu este recunoscută oficial în afara Transnistriei.

Încercările prin care a trecut moneda Republicii Moldova.

Leul avea să cunoască o primă depreciere puternică în urma crizei din 1998. A doua mare depreciere avea să aibă loc în 2014, iar situația curentă a monedei nu este prea solidă. Este nevoie de o revenire economică puternică pentru a readuce stabilitatea leului.

Datoria externă moldovenească a avut și va continua să aibă un impact material în ceea ce privește soarta leului. În plus, datoria acumulată de către companiile din Transnistria a fost un subiect de discuții fierbinți în societatea moldovenească, deoarece așa-zisa Republică Transnistreană, separatistă și nerecunoscută, a fost susținută în permanență de către Federația Rusă încă de când Moldova a devenit independentă, în 1991.

Moldova a primit anual în ultimii 10 ani în medie 1,3-1,4 miliarde USD ca remitențe (transferurile celor circa un milion de moldoveni care lucrează în străinătate) de la cetățenii săi care în prezent trăiesc și muncesc în Federația Rusă, UE, SUA, Marea Britanie, Israel și multe alte țări. În anumiți ani, aceasta a reprezentat până la 20% din PIB-ul moldovenesc, dar marea majoritate a acestor bani merg pentru consum/subzistență, care nu este cel mai bun trend pe care cineva l-ar spera. În plus, nivelul corupției este un factor crucial în a determina soarta oricărei monede. Acest lucru este valabil și pentru Moldova, însă lupta împotriva corupției în această țară este mai mult un „spectacol” național cu care mass media obține audiență. Rezultatele actuale sunt foarte modeste în absența unei voințe politice pentru eradicarea corupției.

Scandalurile financiare – şi perspectiva europeană.

Statutul leului, atât pe plan intern, cât și extern, a fost sub o presiune mare în ultimii cinci ani. Supravegherea BNM până la finele lui martie 2016 nu a fost la nivelul standardelor cerute de prudența bancară. Sectorul bancar a fost confruntat cu scandaluri majore, dintre care așa-zisa „spălătorie moldovenească” și marea fraudă bancară de peste 1 miliard USD au fost cele mai devastatoare pentru leu. Un nou Guvernator a fost numit de Parlamentul Moldovei (Decizia nr. 31 din 11 martie 2016 cu data de începere 11 aprilie 2016), când măsuri de corectare a acestei situații inacceptabile au început să fie implementate. În aceste condiții, moneda s-a depreciat puternic la 20,41 lei/EUR și la 17,10 lei/USD, respectiv, la finele anului 2017 (nivelul maxim de 24,01 lei/EUR a fost înregistrat pe 18 februarie 2015). Aceasta arată fragilitatea unei monede tinere care face cu greu față condițiilor extreme derivate din scandaluri si fraude.

În final, ar fi corect să spunem că scurta istorie a tranziției Moldovei la o economie de piață, a „tânărului” său leu și a statutului său actual sunt simple reflecții ale economiei, ale politicilor interne fiscale și monetare și ale contextului internațional. O concluzie clară poate fi însă ușor trasă: o monedă e puternică/mai puternică atâta timp cât este sprijinită de o economie sănătoasă și robustă. Moldova și leul său nu pot evita acest adevăr fundamental al științelor economice. Construcția unei asemenea economii trebuie să fie un interes național pentru Moldova.

Aproape un secol mai târziu de la Unirea Basarabiei cu Romania, din 27 martie 1918, Republica Moldova a semnat Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) cu UE în iunie 2014 (cu efect deplin de la 1 iulie 2016), care îi conferă acestei țări o perspectivă europeană, dar beneficiile trebuie încă pe deplin utilizate.

Sursa: historia.ro