Că România nu a făcut nimic, că românii au uitat de Basarabia. Când întâlnesc astfel de oameni, îmi doresc foarte mult o maşină a timpului care să-i ducă în urmă cu 10 ani, dacă nu cu douăzeci. Aş vrea să-i văd pe dezamăgiţi în Chişinăul anului 2000, să meargă la chioşcurile de presă şi să vadă cu ochii lor câte ziare şi publicaţii în limba română existau atunci. Sau prin anul 1992 când cei care aveau curajul să scrie în română puteau fi număraţi destul de repede (şi azi unii dintre ei sunt priviţi cu dispreţ). Să se uite dezamăgiţii la televizor în 1992 sau în 2000 şi să spună cu gura lor dacă le place ce văd.
Sau să mergem înapoi în România anului 1992, când la Bucureşti Basarabia era văzută prin lentila scrierilor din perioada interbelică, iar basarabenii erau priviţi ca nişte ciudăţenii vorbitoare de limba română. Chiar era un şoc pentru mulţi din România în anii 1990 să vadă pe cineva vorbind româneşte, dar care nu era cetăţean român. În ziua de azi, „valul basarabean” din mediul cultural a îmbogăţit nespus România. Dincolo de exotismul de suprafaţă (sau percepţia de exotism), „valul basarabean” vine în România cu o forţă profundă, vrea să schimbe şi vrea să contribuie. Fiecare membru al acestui val face singur cât un pod de flori. Toţi poeţii, prozatorii, actorii, cântăreţii şi artiştii veniţi de la Chişinău au simţit că spaţiul lor de exprimare nu se restrânge doar la R. Moldova şi că pot cuceri un public de zece ori mai mare dacă pornesc să cucerească România. În douăzeci de ani s-a reuşit să se ţese o pânză care uneşte cele două maluri ale Prutului.
Mie unuia mi se pare că s-au făcut multe. Şi pentru asta trebuie să fim recunoscători limbii române şi libertăţii de circulaţie. Şi mai trebuie să fim recunoscători tuturor celor care au păstrat vie la Chişinău limba română de-a lungul perioadei sovietice. Comuniştii au ştiut ce au de făcut pentru a separa malurile Prutului şi primul pas a fost blocarea oricăror contacte, anularea libertăţii de circulaţie. Au rezolvat simplu această problemă, printr-o decizie administrativă şi un gard de sârmă ghimpată. Cu limba română au avut mai mult de furcă, însă nici măcar un imperiu al răului nu poate zdrobi sute de ani de istorie.
Acestea sunt cele două libertăţi câştigate în douăzeci de ani: libertatea de a circula peste Prut şi libertatea de a folosi limba română. Sunt doi piloni care înainte de orice trebuie apăraţi cu orice preţ şi cu ajutorul cărora se poate clădi un viitor comun. Fără aceste libertăţi nu ar fi putut exista un eveniment precum şcoala de vară „Noi: cetăţeni interactivi ai Europei” care a reunit la Bucureşti tineri români din R. Moldova, Ucraina şi Serbia. Poate pare ciudat că după douăzeci de ani încă este nevoie de evenimente care să prezinte românilor România, însă astfel de evenimente nu ar fi putut exista fără limba română şi libertatea de circulaţie. Unitatea spirituală şi conştiinţa comună trebuie reclădite pas cu pas după zeci de ani de separare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
