În ianuarie 2015, 10 jurnaliști și 2 polițiști au fost omorâți în incinta redacției „Charlie Hebdo”. Teroriștii au luat cu asalt sediul săptămânalului satiric și au început să tragă cu arme automate în caricaturiștii redacției. „Profetul Mohamed a fost răzbunat!”, țipau exaltat teroriștii Al-Qaida. În acea dimineață, cartușele lor au ciuruit nu doar trupuri, ci și libertatea de exprimare, una dintre valorile fundamentale ale poporului francez și ale comunității europene. Deși au existat oameni care puneau indecenta întrebare dacă jurnaliștii „și-au meritat” soarta, comunitatea europeană a trecut de partea desenatorilor. Fundamentul acestei solidarități rezidă în convingerea filozofului francez Voltaire, care spunea „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune”.
Zece luni mai târziu, teribilele atentate de la Paris au lăsat îndurerat un întreg oraș. De ce? Deoarece de această dată, teroriștii au țintit modelul de viață occidental, libertatea de a bea cafea la terasele pariziene, de a merge la un concert, de a urmări un meci. S-a tras în lejeritatea cu care francezii își savurează viața, asemeni unei felii de camambert sau a unui pahar de Cabernet Sauvignon. Atacatorii și-au descărcat armele în Paris, simbolul culturii, al nobleței și al rafinamentului. Al bucuriei libertine de a fi în viață și a trăi toate culorile ei.
Însângerată, Franța a declarat război teroriștilor Statului Islamic. Îndoliați, francezii s-au înrolat într-o luptă împotriva fricii, întorcându-se pe străzile Parisului cu certitudinea că nu vor pierde nici unul dintre războaie.
Vive la Fance! Trăiască Franța!
Ultima copertă a revistei satirice „Charlie Hebdo”: Ei au arme. La naiba cu ei. Noi avem șampanie!
