De fiecare dată vorbeau despre limba română vorbită frumos acolo. Spuneau că în Moldova limba s-a umplut de rusisme, dar în regiunile româneşti din Ucraina s-a conservat curată.
M-am uitat la meciul Ucraina – Suedia şi nu mă decideam dacă să ţin cu ucrainenii sau cu suedezii. Recunosc, îmi era ciudă că se bagă unde nu le fierbe oala, adică la numele limbii noastre. Deputaţii ucraineni văd două limbi: moldoveneasca şi româna. Ciuda mi-a trecut însă rapid. Pentru că mi-am dat seama că nu doar deputaţii ucraineni sunt bătuţi în cap. Prostia are rădăcinile înfipte adânc la noi, în Moldova.
Articolul 13, ce ironie, scrie clar: „Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine”. Şi nu mai e Voronin la conducere de ceva timp. Deşi Academia spune altceva. Deşi la şcoală elevii învaţă din manuale de Limba Română, nu „moldovenească”. Moldova s-ar putea numi lejer Absurdistan. Şi, ca să-l citez pe un domn în vârstă, rus, care vorbeşte, câine-câineşte, cum spunea tata, româna: „în Moldova se încalcă de multe ori legea, iar învăţarea din manuale pe care scrie Limba Română este o infracţiune”. Aşa e după lege: suntem infractori când vorbim româneşte, suntem infractori când folosim termenul de Limba Română.
Îl poţi înţelege pe Voronin când spune că există limbă moldovenească. Îl poţi înţelege chiar şi pe Dodon. Unul este din cap până-n coadă sovietic şi comunist, celălalt, după cum pare, slujeşte altei ţări. Dar ce face Guvernul Filat? Ce fac deputaţii moldoveni?
Cum să fii supărat pe ucraineni, când prostia şi imbecilitatea e… în Constituţia noastră? Şi, oare, îi pot spune „Constituţia noastră”? Bagă cineva în seamă Constituţia? Ăsta să fie motivul că legea e încălcată de politicienii noştri într-o veselie?
În fine, când mă gândesc la Articolul 13, mi-e ruşine. Şi pufnesc în râs când văd pe stradă panouri cu „Moldova – Patria Mea”. Dar asta nu ajută. Se pare că politicienii moldoveni au şoricul mai gros ca porcii. Pe porci îi doare-n cot ce limbă vorbim.
