Am urmat exemplul lor şi m-am apucat de citit. Apoi am crescut, m-am dus la facultate, găseai deja câte un internet-cafe la fiecare colţ. Dar nu m-am grăbit. Atât la facultate, cât şi la master nu am folosit Internetul. Pe atunci nu aveau oamenii internet acasă şi nici cu calculatoarele nu prea ne descurcam. Referatele le scriam de mână şi orice informaţie o luam din cărţi.
Multă lume se întreabă astăzi cum să determine tinerii să citească. Nu ştiu. Cu atâtea posturi TV, cu Internet şi în mijlocul grădinii, cu telefoanele care au înlocuit calculatoarele. Îmi şi imaginez cum un tânăr ajuns la pagina 12 a unei cărți, aude clinchetul care îl anunţă că are o notificare pe Facebook.
Undeva, după adolescenţă, când tinerii se orientează deja spre o facultate, cititul poate apărea ca o formă de snobism: e „cool” să citeşti, e un semn de inteligenţă, e o activitate restrânsă, destinată celor speciali. Dar cei care încep la vârsta asta, după terminarea facultăţii, fie se opresc, fie încep şi citesc cărţi de duzină. Însă, în cele mai multe cazuri, vine epoca serialelor, a emisiunilor de tot felul, a jocurilor online.
Poate unii se întreabă ce rost are cititul. Până la urmă de ce să citim? Răspunsuri ar fi, dar poate ceea ce oferă cititul nu e pe placul celui care pune întrebarea. Şi atunci nu ne mai mirăm că la televiziune cultura e incultură. Că pentru noi cel mai mare poet e Vieru, şi nu fiindcă Vieru nu e un poet mare (cu siguranţă e), dar pentru noi rămâne cel mai mare, fiindcă nu ştim altul. Şi asta e o mare tristeţe. Până la urmă de ce să fim culţi? Oare tanti care se uită la telenovele nu are suflet? Ba da. Dar tanti aia nu va veni niciodată în public să susţină că e cultă. Nu va promova o carte când habar nu are despre literatură, nici măcar pentru simplu fapt că şi ea ştie că Vieru e cel mai mare poet.
Literatura a ajuns un cerc închis, unde au acces doar cei care scriu (ficţiune sau critică de carte). Eventual, din când în când, vreun student la litere. Cât de mult ar trebui să ne pese, până unde ar trebui să ne străduim să îi determinăm pe tineri să citească? Credeţi-mă, nu e chiar atât de greu. Atunci când emisiunile culturale vor fi făcute de oameni care chiar ştiu să facă diferenţă între ce spune o carte şi cum o spune, când cultura va fi promovată de oamenii de cultură nu de vedete autohtone, când în licee vor fi cunoscuţi scriitorii în viaţă şi când un atelier de scriere creativă va fi un curs la îndemâna tinerilor, atunci cercul se va deschide şi literatura nu va fi o taină cu şapte peceţi.
