Locuitorii din Ocnița și Florești vor plăti mai mult pentru apă și canalizare. ANRE a aprobat tarifele
Locuitorii din raioanele Ocnița și Florești vor plăti mai mult pentru serviciile de asigurare cu apă și canalizare. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat tarifele majorate pentru locuitorii din cele două raioane. Cumulativ, locuitorii de la Ocnița vor plăti peste 50 de lei pentru fiecare metru cub de apă consumat și pentru canalizare, iar cei de la Florești vor scoate din buzunare pentru cele două servicii, puțin peste 49 de lei, transmite TV8.
În prezent, locuitorii din Ocnița achită 25,38 de lei pentru un metru cub de apă consumat. După ce decizia ANRE, tariful achitat va fi de 27,38 de lei pentru fiecare metru cub de apă, cu 2 lei mai mult. Și tariful pentru serviciul de canalizare va crește de la 16,38 lei până la 22,70 de lei, cu 6,32 de lei mai mult.
Iar locuitorii din Florești vor achita 27,64 de lei pentru apă în loc de 23,70 de lei cât este în prezent. Pentru serviciul de canalizare, tariful va crește de la 17,67 până la 21,41 de lei pentru fiecare metru cub de ape uzate.
Noile tarife, aprobate de ANRE, vor intra în vigoare după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.