Actualitate

Lovitură dură pentru Dacian Cioloș. Nemulțumiri uriașe la adresa liderului Renew Europe

Al treilea cel mai mare grup politic din Parlamentul European, Renew Europe, are parte de tensiuni uriașe. Mai multe delegații naționale sunt nemulțumite de liderul grupării politice, Dacian Cioloș.

Surse politice din cadrul grupului politic au precizat că sunt nemulțumite de liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, pentru că se simt date la o parte. Ele mai spun că grupul politic a ratat oportunitatea de a se afirma ca o alternativă viabilă la grupul PPE de centru-dreapta și la Social Democrați (S&D).

“După aproape doi ani, majoritatea delegațiilor înțeleg acum că grupul nu este condus de un membru ALDE, ei văd că am pierdut multe oportunități, am fi putut fi mult mai eficienți”, a explicat surse politice pentru euractiv.com, adăugând că problemele au devenit mai pronunțate după desfășurările de săptămâna trecută din PPE, care au semnalat o posibilă reașezare a compoziției parlamentare.

Încrederea politică se erodează

Sursele au mai declarat că frustrarea a ajuns la un nivel semnificativ, subliniind că încrederea politică se erodează.

“Încrederea politică se erodează iar frustrarea este destul de semnificativă în acest moment. Multe delegații se angajează la construcția unei noi agende politice pentru a doua jumătate a mandatului”, a mai adăugat sursa.

Sursa a mai spus că Dacian Cioloș riscă să fie înlocuit dacă se ajunge la o masă critică.

Un susținător al lui Dacian Cioloș a confirmat că există voci care nu sunt de acord cu președinția acestuia și că ele fac parte din ”vechiul ALDE”.

Schimbări în Parlamentul European

Amintim că partidul maghiar Fidesz a plecat pe nepusă masă din PPE, lucru care a pregătit o posibilă reașezare a puterii în Parlamentul European. În acest context, Dacian Cioloș a primit o scrisoare din partea europarlamentarului olandez Sophia in’t Veld care cerea o dezbatere în cadrul grupului pentru a discuta potențialele implicații pentru structura de putere din cadrul legislativului european.

Europarlamentarul olandez a solicitat producerea de urgență a unei analize a impactului diferitelor scenarii în ceea ce privește majoritățile sau funcțiile, spunând că “dacă facem un calcul matematic simplu pentru scenariul de status quo, grupul nostru va deveni un grup foarte mic după alegeri. Trebuie să acționăm acum și să avem un plan pentru alegeri interimare și trebuie să începem pregătirile pentru 2024”.

“Ar putea foarte bine să declanșeze o reașezare politică în Parlamentul European, și mult mai repede decât ne-am aștepta, (…) Renew trebuie să adopte foarte rapid o strategie și o poziție proprie. Întâlniri și negocieri au loc în timp ce vorbim”, a scris in’t Veld.

Dacă partidul lui Viktor Orban va convinge alte două partide să i se alăture, atunci Fidesz ca avea 102 membri și va lua locul Renew ca al treilea cel mai mare partid din Parlament.

Europarlamentarul olandez s-a mai plâns că reașezarea puterii va afecta poziția Renew pe termen lung, când funcțiile vor fi redistribuite. Aceasta a deplâns și nedistribuirea către liberali a uneia dintre președințiile Conferinței privind Viitorul Europei.

Crearea unei noi forțe europene

Premierul Ungariei a cerut vineri crearea unei noi forțe europene de dreapta pentru “genul nostru de oameni” care vor să protejeze familiile lor și țara și a spus că “toate tipurile de propuneri pentru a reînnoi politicile europene” erau luate în considerare.

Eurodeputatul Renew Valerie Hayer a declarat pentru Euractiv că “o unificare a Fidesz, PiS (partidul de la conducerea Poloniei), Lega și Fratelli d’Italia este într-adevăr în devenire”.

“Cred că dacă Lega părăsește grupul ID, este și un semn că ieșirea din UE nu mai este atractivă. În orice caz, o astfel de înțelegere ar fi un pas înapoi pentru partidul lui Marine Le Pen…ID ar pierde cea mai mare delegație a sa”, a adăugat aceasta, scrie digi24.ro.

O sursă din ECR a declarat pentru Euractiv că “destui membrii de grup sunt entuziaști la o astfel de inițiativă”.

Efect negativ și pentru Ursula Von der Leyen

O sursă din Renew mai spune că este probabil ca părăsirea PPE de către Fidesz să ducă la slăbirea majorității europarlamentarilor din partea PPE, S&D și Renew care au sprijinit-o pe Ursula Von der Leyen la obținerea șefiei Comisiei Europene în 2019. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *