Lucrările de demolare a cinematografului „Gaudeamus” ar putea fi oprite
Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a declarat că speră că săptămâna curentă va fi creată o comisie comună din care vor face parte, în primul rând, activiști civici, reprezentantul Primăriei și reprezentantul proprietarului acestei clădiri. „Dacă nu se va reuși de a salva cinematograful, cel puțin nu trebuie să admitem construirea unei clădiri cu 15 etaje în locul lui. Adică, în această zonă nu trebuie să fie construit nimic”, a spus Alexandru Slusari.
Activistul civic Vitalii Voznoi, consideră că trebuie introdus moratoriu pentru construcțiile mari, în special, în apropiere de nodurile de transport până la concretizarea tuturor procedurilor. În plus, trebuie să existe un grup permanent de lucru care trebuie să examineze orice situații de conflict. „Din el trebuie să facă parte reprezentanți permanenți ai Primăriei, Consiliului Municipal Chișinău, societății civile și în fiecare situație se alătură constructorii și locuitorii”, spune activistul.
Activistul civic Vitalie Sprînceană, susține că ordinul de sistare a demolării cinematografului Gaudeamus ar putea însemna o speranță a faptului că acesta nu va fi distrus definitiv. Activistul spune că este deranjat de faptul că există scheme prin care proprietatea publică devine proprietate privată și apoi proprietarii folosesc cum doresc aceste bunuri. „În plus, mă deranjează procedurile netransparente prin care au loc aceste lucruri”, spune Vitalie Sprînceană.
Consilierul municipal din partea PSRM Alexandru Odințov, susține că pentru această clădire au existat trei autorizații pentru demolare. Potrivit lui, actualmente există un vacuum al puterii în ceea ce ține de construcții. De asemenea, există drepturile fundamentale: proprietarul poate face orice pe terenul privatizat, în limita regulamentelor și a legii. „În acest caz, dacă clădirea era proprietate privată, iar terenul nu era privatizat, ci doar dat în arendă, atunci proprietarul s-ar fi confruntat cu dificultăți pentru că ar fi dispărut baza arendei acestui teren. Din moment ce terenul a fost privatizat în anul 2010, atunci el poate să facă ce vrea cu clădirea”, a declarat consilierul.
Lucrările de demolare a clădirii Cinematografului „Gaudeamus” au fost oprite în dimineața zilei de luni, 11 iunie. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu. Decizia de sistare a lucrărilor a fost luată ca urmare a acțiunilor de protest organizate de un grup de cetățeni, nemulțumiți de demolarea clădirii, și în urma interpelării primarului ales, Andrei Năstase.
Sursa: ipn.md