Luxemburgheza faţă în faţă cu moldoveneasca

Comuniştii din parlamentul de la Chişinău au aplaudat plini de entuziasm discursul preşedintei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur din Luxemburg care a declarat că în Moldova se vorbeşte limba moldovenească. Anne Brasseur nici nu avea cum să spună altceva, problema lingvistică este una destul de dificilă în ţara din care provine. Pentru a asigura liniştea politică în acest domeniu, în 1984 a fost votată o lege care stabileşte că limba oficială a Ducatului este luxemburgheza, însă legile sunt redactate în franceză, în vreme ce în administraţie este folosită şi germana, pe lângă cele două limbi indicate mai înainte. Funcţionarii publici din Luxemburg sunt obligaţi prin lege să răspundă pe cât posibil în limba în care le-a fost adresată întrebarea câtă vreme este vorba de luxemburgheză, germană sau franceză. În şcoli situaţia este şi mai complicată: în primii ani elevii învaţă în luxemburgheză, în clasele superioare cursurile sunt predate în germană, pentru ca spre sfârşitul anilor de studiu obligatorii predarea să fie făcută în franceză – iar la absolvire elevii trebuie să dovedească faptul că stăpânesc toate cele trei limbi. Avem de-a face cu o serie de compromisuri extinse, făcute pentru a elimina din dezbaterea politică problema lingvistică – un sistem destul de complex stabilit relativ recent care se aplică unei populaţii de aproximativ 500.000 de persoane.

Situaţia reală nu este nici pe departe asemănătoare cu minciunile propovăduite de moldovenizatori, respectiv că în Luxemburg se vorbeşte germana care poartă denumirea de luxemburgheză. Situaţia lingvistică din Luxemburg nu prea are legătură cu cea din Republica Moldova. Însă acest lucru nu împiedică propagarea pe mai departe a trăsnăilor care au ca ţintă principală înrăutăţirea relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti. În perioada următoare va trebui să ne aşteptăm la mai multe astfel de iniţiative şi atacuri. Comunistul Grigore Petrenco tocmai ce a declarat că patria lui este Uniunea Sovietică, ceea ce ne arată încotro va bate vântul în dezbaterile publice care ne aşteaptă în această toamnă. Pe de o parte va fi acceptată apropierea de Uniunea Europeană sub umbrela unor atacuri antiromâneşti, pe de alta va fi permanent fluturată alternativa Uniunii Vamale păstorite de la Moscova. Iar în tot acest circ electoral care urmează chestiunea identităţii naţionale se pare că va deveni încă o dată un element central al dezbaterii şi ca de obicei vor fi aruncate în discuţie o grămadă de minciuni.