Social

Mai mulți primari din Republica Moldova au cerut Guvernului să lichideze raioanele

Mai mulți primari din Republica Moldova au cerut Guvernului să lichideze raioanele, iar resursele financiare să fie repartizate primăriilor din localități. Aceștia și-au spus păsul miercuri, 15 februarie în cadrul consultărilor organizate de Cancelaria de Stat asupra Strategiei de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030. Unii dintre aleșii locali așteaptă ca implementarea cât mai rapidă a reformei, dar se arată reticenți față de procesul de amalgamare, adică unele primarii mai mici să fie absorbite de altele, din vecinătate.

Strategia de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030 va fi implementată în două etape și se bazează pe cinci domenii. Potrivit secretarului general adjunct al Cancelariei de Stat, Svetlana Țurcanu, documentul, în urma consultărilor, urmează să fie aprobat de Guvern. O reformă este necesară, a accentuat ea.

„Este o reformă grea și sensibilă, pentru că e legată de cetățean, de bani, de tot. Eu am lucrat cu mai multe Guverne. S-a încercat să se facă o reformă, nu s-a dus până la capăt. Trebuie foarte atent să analizăm unde suntem, ce resurse avem și dacă vom face față”, a spus Svetlana Țurcanu, citată de Radio Chișinău.

Mai mulți primari prezenți la consultări s-au exprimat pentru lichidarea consiliilor raionale, iar toate resursele, inclusiv financiare, să fie repartizate direct primăriilor. Primarul de Cocieri a spus că reforma este demult așteptată și consideră că termenul pentru implementarea acesteia este prea mare.

„Astăzi, raioanele trebuie lichidate. Și nu într-un timp de șapte ani, chiar la viitoarele alegeri locale trebuie să existe deja o viziune. Raioanele sunt mai mult niște structuri politice care se activează în perioada alegerilor”, a declarat Raisa Spinovschi.

Strategia mai presupune ca unele primarii mai mici să fie comasate cu altele din vecinătate, iar unii primari s-au arătat nedumeriți de acest aspect. Nina Costiuc, primar de Budești, a precizat că există deja o lege în acest sens și anume aceasta trebuie pusă în aplicare.

„Noi toți suntem aici Republica Moldova, noi ne cunoaștem caracterul. Să nu ne ascundem după perete. N-o să meargă! Noi toți vrem primării, noi toți vrem să fim „nacealniși”, vrem primăria noastră, cât de mică. De bună voie nu va merge lucrul acesta”, a precizat Nina Costiuc.

De asemenea, aceasta a accentuat că primăriile care nu înregistrează venituri și se confruntă cu probleme financiare vor dori să fie absorbite de primăriile puternice, nu însă și invers. La rândul său, primarul localității Greblești a afirmat că ar fi de acord ca Primăria pe care o conduce să fie amalgamată de alta, însă a accentuat că acest lucru trebuie făcut prin lege.


comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *