Actualitate

Maia Sandu ar putea face un pas original – să nu propună nicio candidatură la funcția de prim-ministru, ceea ce va duce la necesitatea dizolvării Parlamentului

Maia Sandu ar putea face un pas original – să nu propună nicio candidatură la funcția de prim-ministru, ceea ce va duce la necesitatea dizolvării Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate. De această părere este fostul deputat Valeriu Ghilețchi. Aceasta fost prezentată în studioul Radio Sputnik Moldova.

Potrivit lui Ghilețchi, pentru că în Legislativ nu există oficial o majoritate parlamentară, Maia Sandu își dă seama ca vor apărea o mulțime de dezacorduri în legătură cu numele persoanei pe care o va înainta și că deputații nu vor vota pentru această persoană.

„În rezultat – va trece termenul de trei luni, după care sunt posibile alegeri anticipate. Anterior, când nu putea fi ales șeful statului, a fost o decizie a Curții Constituționale despre faptul că termenul în care deputații pot învesti un premier nu trebuie să depășească 90 de zile”, a precizat Ghilețchi.

Potrivit acestuia, dacă în perioada specificată parlamentarii și noul președinte nu ajung la un compromis cu privire la cine ar trebui să conducă Guvernul, șeful statului are pârghiile necesare pentru a dizolva Parlamentul și a declanșa alegeri anticipate.

Amintim că luni, 28 decembrie, președintele Maia Sandu a avut consultări cu toate formațiunile și grupurile parlamentare. După discuții, șeful statului a declarat că va veni în câteva zile cu o propunere pentru depășirea crizei în care s-a pomenit țara.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *