Artă

Mari regizori în obiectivul aparatului de fotografiat

Prima, intitulată „Carlo Mazzacurati văzut de Lucia Baldini şi Giovanni Umicini”, este deschisă la Galeria Cavour şi va dura până la 23 mai. Cea de-a doua, „Să ne amintim de Krzysztof Kieslowski. Fotografii de Piotr Jaxa”, este găzduită de Museo Diecesano.Vernisată la 23 aprilie, expoziţia poate fi vizitată până la 30 mai.

Lucia Baldini reiterează, în fotografii color, momente din timpul filmărilor la pelicula lui Mazzacurati, “La giusta distanza” („Distanţa corectă”), surprinzând locurile, actorii, echipa şi atmosfera platoului. Sunt expuse, de asemenea, o serie de imagini inedite din noul film al regizorului, “La passione”, care urmează să apară pe ecrane peste câteva luni.

Giovanni Umicini propune, în schimb, imagini alb-negru, de mare rafinament, din timpul turnării peliculelor “Vesna va veloce” (1996) şi “La lingua del Santo” (2000).

Lucia Baldini elaborează, filtrând prin propria personalitate, diferite niveluri ale lecturii filmului, transformând fiecare detaliu într-o piesă perfect montată în mozaicul întregii filmări. Privitorul are impresia pătrunderii într-o oglindă şi prezenţei concomitente în faţa şi în spatele ecranului. Imaginile din “La passione” se constituie într-o avanpremieră, concepută ca un omagiu adus Padovei.

Imaginile alb-negru ale lui Giovanni Umicini, fotograf atent la viaţa străzii şi observator constant al omului şi lumii sale înconjurătoare, prezintă actori, peisaje în care s-a filmat, vremea frumoasă sau înnorată. Sunt fotografii ce reuşesc să capteze, prin surprinderea unui singur moment, esenţa scenei, fie că este vorba despre o secvenţă a filmului sau despre o situaţie anume. El pătrunde în chiar inima peliculei, cu respect şi curiozitate, declanşând în privitor o emoţie proaspătă. Toscan prin naştere, padovan prin adopţie, Umicini a realizat, prin racordarea sa continuă la atmosfera filmărilor, un excelent documentar cinematografic.

Originala expoziţie a cineastului şi fotografului polonez Piotr Jaxa, de la Museo Diocesano, este formată din imagini surprinse în timpul filmării trilogiei lui Krzysztof Kieslowski, “Trei culori: albastru, alb, roşu”. Timp de nouă luni, el a participat la turnările din Paris, Varşovia şi Geneva. Jaxa s-a consacrat şi trăieşte în Elveţia, dar păstrează legătura cu ţara natală. De-a lungul turnării trilogiei, el a fost ales de către regizor fotograf de scenă. Expoziţia realizează un portret complet al lui Kieslowski, atât ca artist, cât şi ca om şi prieten. Nucleul evenimentului este constituit din 30 de fotografii din culisele filmului, care au mai fost expuse, în 1993, sub titlul “Culorile lui Kieslowsi”. Li se adaugă alte imagini exaltând stilul, poetica, umorul şi chiar viaţa regizorului. Născut în 1941, la Varşovia, Kieslowski a trăit în copilărie drama invaziilor germană şi rusă şi, apoi, pe cea a totalitarismului sovietic. În timpul studiilor la prestigioasa şcoală de teatru şi cinematografie din Lodz, l-a cunoscut, în 1965, pe Piotr Jaxa. S-a născut o prietenie care a rezistat timpului.

În fotografiile sale, Jaxa pare să concentreze durerile şi dramele, angoasele şi singurătatea protagoniştilor din cele trei pelicule şi ale regizorului, concepute individual una de cealaltă, dar care, luate împreună, devin o operă complexă. Cu ajutorul penumbrelor colorate din imagini el realizează o imagine percutantă a lui Kieslowski, de-a lungul conceperii şi realizării trilogiei, bazate pe ideea importanţei celor trei culori-valoare ale drapelului francez: albul – simbol al egalităţii, albastrul – marcă a libertăţii şi roşul – emblemă a fraternităţii.

Sursa: Cotidianul

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *