Actualitate

Marian Lupu nu exclude fuziunea cu comuniştii

 „Dacă PCRM se transformă într-un veritabil partid social democrat şi ca valori, ca denumire, ca stil, ca metode de conducere, într-o perspectivă ar putea fi începute asemenea discuţii, dar un partid comunist nereformat, în modul în care se prezintă astăzi PCRM, nu este o variantă atrăgătoare pentru PDM", a declarat Lupu, citat de site-ul Moldova Azi.

Vladimir Voronin a susţinut într-o emisiune televizată luni seara că, înainte de a părăsi PCRM, “Marian Lupu a fost la mine şi mi-a spus că rămâne fidel cauzei noastre şi că este posibil vreodată să ne unim. Acestea sunt ultimele propoziţii”.

“Am făcut o greşeală când l-am avansat pe Lupu (…) Ne-am comportat cu el ca şi cu un bebeluş.
Acest Marian Lupu nu trebuie nimănui. Doamne fereşte”, a mai spus Voronin.

O reformare a PCRM are loc chiar în această perioadă, dar nu în sensul enunţat de Lupu. Partidul şi-a schimbat garda, iar deputatul Iurie Muntean, fost viceministru al economiei, a devenit numărul doi al partidului. Muntean s-a înscris recent în PCRM, iar analistul Igor Boţan îl dădea drept succesor al lui Voronin încă din 2009. “Muntean practic copiază comportamentul lui Voronin, fără a avea carisma acestuia. Dacă PCRM promovează astfel de succesori potenţiali ai lui Voronin, atunci PDM are şanse să atragă pe viitor cea mai mare parte a simpatizanţilor PCRM”, scria Igor Boţan.

Marian Lupu a fost număr doi al PCRM şi preşedinte al Parlamentului dominat de comunişti până în iulie 2009, când a decis să părăsească formaţiunea pentru a participa apoi la formarea actualei Alianţe pentru Integrare Europeană. Analiştii moldoveni l-au suspectat deseori pe Lupu că este calul troian al comuniştilor în cadrul actualei coaliţii prooccidentale, care acum se pregăteşte de alegeri anticipate.

Lovitura de stat de la 7 aprilie

Audiat marţi în dosarul violenţelor postelectorale din aprilie 2009, Lupu a contrazis ideea protestelor spontane susţinută de actualii săi aliaţi prooccidentali. Prezidenţiabilul moldovean crede că Moldova a trăit scenariul unei lovituri de stat. “Acele evenimente de fapt prezintă mai multe evidenţe care ar permite să bănuim tentativa unei lovituri de stat”, a spus Lupu. Acesta s-a ferit să facă o aluzie la imixtiunea României în evenimente, dar a declarat că “arborarea drapelului altui stat (România) pe clădirea Parlamentului nu este un lucru care poate fi salutat. Este de fapt o ruşine ceea ce s-a întâmplat”. Lupu a precizat că trebuie stabilit dacă steagul României a fost arborat la comandă, ca parte a unui scenariu bine organizat.

Teza susţinută de Lupu se aseamănă cu cea a lui Voronin, audiat şi el marţi în acest dosar. Fostul preşedinte comunist a întrebat retoric dacă protestele din aprilie pot fi considerate spontane. “Liderii partidelor de opoziţie (aflate acum la putere) prognozând înfrângerea evidentă în alegeri, cu o săptămână înainte de desfăşurarea acestora, au pregătit oamenii pentru a ieşi în stradă şi au învinuit autorităţile în mod provocator de falsificarea alegerilor”, a fost concluzia lui Voronin.

Sursa: Cotidianul

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *