Și, de fiecare dată, mă întreb de ce antreprenorii din Moldova au sentimentul că publicul lor țintă sunt niște copii mici, care trebuie luați cu binișorul, pentru ca ei să nu se sperie de la denumirea serioasă și exclusivă a unei companii.
Mă refer la brandurile prezente de zeci de ani pe piața RM, dar și la cele „nou-născute”. „Amuzament”, „Bucuria”, „Prichindel”, „Franzeluța”, „Punguța”, „Zorile”, „Hai, soare”, „Guguță” sună mai mult a grupe de grădiniță și nicidecum a magazine și companii, care, de bine de rău, rezistă pe piață, probabil mai mult grație melancolicilor după vremurile de altădată.
În același timp, atrag atenția la puținele restaurante care, nu știu de ce, își mai păstrează denumirea în rusă, precum răposatul bar „CCCP” („URSS” – n.red.), restaurantele „Peotr Pervîi” („Petru I”) sau „Kavkaskaia plenița” („Prizoniera din Caucaz”), cu siguranță sunt mai multe.
Diferența zgârie ochiul și apasă acolo unde ne doare cel mai mult, și anume, rusofonii nu-și uită niciodată istoria și cultura. Noi, în schimb, avem alimentara „Catiușa”, „La Serioja” și alte denumiri batjocoritoare, la adresa națiunii noastre.
Încercând să fiu mai tolerantă și să admit că românii din dreapta Prutului duc lipsă de ingeniozitate și nu-și respectă propria istorie, îmi amintesc câte training-uri și cursuri se organizează, gratuit, pentru antreprenori, pentru ca aceștia să învețe tehnicile marketingului și managementului din Occident. Însă unii dintre ei nu sunt interesați. La ce bun să le dicteze „un puști” despre cum trebuie să fie un șef în raport cu angajații săi, despre cum să administreze eficient resursele financiare și timpul sau, și mai bine, cum să-și numească compania?!
