În cazul lui mârlan însă, ni se pare că s-a omis unul din sensurile lui de bază – „om ticălos, mișel”. Astăzi, în limba română vorbită la noi mârlan trebuie definit astfel: „om ticălos, mișel, prost crescut, grosolan, bădăran”. „Mârlănism nu este atestat de dicționare, e o creație lexicală proprie, inovație care în știința despre limbă se numește ocazionalism. Dacă ar fi să definim termenul, mârlănismul ar însemna „doctrină, filozofie, ideologie, comportament etc. Proprii mârlanilor”. Aceste precizări terminologice fiind făcute, putem merge mai departe.
Eu cred că n-o să ne cadă stelele din frunte dacă vom recunoaște că uneori, în anumite situații și circumstanțe de timp și de loc, noi toți dăm dovadă de grosolănie, de lipsa bunului simț, ne comportăm bădărănește. După ce facem dovada acestor „calități”, ne căim și ne pocăim, dăm din mână a regret și ne spălăm obrazul, recunoscând că „mare idiot (măgar, tâmpit etc.) am mai fost” și viața merge înainte. Dar chiar când nimerim (și ieșim) din asemenea situații, încă nu suntem mârlani terminați – rămânem oameni normali, obișnuiți, dar cu păcatele noastre tradiționale. Individul devine mârlan adevărat, propriu-zis și terminat (și promotor al mârlănismului) când din om păcătos, obișnuit – grosolan și bădăran uneori – se transformă, conștient, în ticălos, mișel, canalie, secătură, gunoi, căzătură, lichea ș. a. m. d.
Astăzi poți da de mârlani peste tot, în toate domeniile: în politică și în economie, în ziaristică și în știință, în administrația publică și în învățământ – oriunde. Ca urmare, mârlănismul se manifestă de la vlădică până la opincă. Pericolul social al mârlănismului însă nu e peste tot la fel: e una când mârlanul participă la conducerea țării și e cu totul altceva când mârlanul mătură în fața blocului de locuit. Măturătorul-mârlan îți rânjește în față, mătură gunoiul peste tine, când treci pe alături, și asta-i tot: tu te-ai scuturat de colb, ți-ai frecat ochii, înjurându-l de mamă, tată, frați și surori și de toate cele sfinte, ai iuțit pasul și ai scăpat de mârlan și mârlănism. E cu totul altceva însă când mârlanul se află sus, pe scara ierarhică a societății. De un asemenea mârlan și de un asemenea mârlănism nu scapi numai cu frecatul la ochi, înjuratul și cu iuțitul pasului. Acest soi de mârlănism te atacă permanent, la orice oră de zi și de noapte (dacă privești până târziu televizorul), oriunde te-ai afla – în stradă, în birou, la adunări festive etc.
Cel mai pregnant se manifestă mârlanii și mârlănismul în activitatea politică. Cu toate că fenomenul (mârlănismul) poate fi văzut cu ochiul liber, dacă nu ești atent îl poți lua drept altceva. În politică, de exemplu, mârlănismul se manifestă cel mai clar în „chestiunile de procedură” la tot felul de ședințe. Iată anume aici, dacă nu ești atent la nuanțe și nu cunoști dedesubturile, în timpul când se trece la votarea ordinii de zi, să zicem, mârlănismul poate fi confundat și luat drept fie o manifestare de noblețe sufletească, fie o dovadă a erudiției juridice, fie o explozie a iubirii de țară. Și nu puțini dintre noi cădem în respectiva greșeală, confundând mârlănismul cu patriotismul și cu erudiția juridică.
La fel de clar se manifestă mârlanii și mârlănismul în chestiuni de politică socială și economică. Și aici, dacă nu ești atent la nuanțe, poți cădea în capcana lor. Când se fac declarații despre cursul valutei naționale, capacitatea ei de cumpărare, PIB, coșul minim de consum, relansare economică, sectorul real al economiei ș. a. m. d. Mârlănismul dă peste margini. Fiindcă, ni se spune ALTCEVA decât ceea ce credem noi că ni se spune. Puțini dintre noi știu, de exemplu, că bugetul de austeritate nu e pentru toți. Suprimarea cu cruzime reformistă a unor programe sociale, salariile pe care le plătește statul bugetarilor – în primul rând profesorilor, medicilor, angajaților din cultură – sunt expresia convingătoare a politicii mârlănismului economic și social. A ticăloșilor, adică. Și efectele dezastruoase ale acestui mârlănism ridicat la rang de politică de stat se văd peste tot: cadrele didactice părăsesc învățământul și cântă „cucurigu!” într-un copac dintr-un parc de la marginea Romei, medicii părăsesc spitalele și rănesc grajdurile prin Germania, artiștii poporului cântă pe la cumetriile mafioților.
Astăzi a apărut un fel de mârlănism cu față europeană. Reprezentanții acestor doctrine declară că da, o ducem greu cu toții, există niște probleme, există mafie, corupție etc., dar nu avem dreptul să spunem (și mai ales să scriem prin ziare), nu e patriotic că avem un stat mafiot. În cazul dat mârlănismul e cu față umană, pentru că, formal, recunoaște că poporul o duce greu, dar când mai adaugă că „o ducem cu toții greu”, ticăloșenia își pierde chipul uman. Toți știm că nu e adevărat ce spun mârlanii, fiindcă nu o ducem greu „cu toții”: reprezentanții mârlănismului o duc cu mult mai bine decât poporul suveran. Ei sug la două țâțe – și la țâța bugetului, și la țâța mafiei. Iar poporul care nu suge nici la una, suge… degetul! Acesta-i adevărul.
Mârlănismul e cea mai hidoasă fază pe care o parcurge astăzi o parte a clasei politice de la noi. El este periculos, fiindcă e greu de identificat: poartă papion european, practică un discurs democratic occidental, neagă extremele, se pronunță pentru consens social și politic și lăcrimează când vorbește despre durerile poporului. Adică are față europeană. În termeni doctrinari acest soi de mârlănism se numește altfel. Dar acesta e deja un alt subiect.
