Mărturiile unor bătrâni sau despre cei condamnați la singurătate

Vorbesc despre pensionarii care își petrec ultimii ani din viață la Centrul de Reabilitare și Plasament din satul Micleușeni, Strășeni. Deseori, pentru ca să scape de o povară, copiii își duc părinții la azilurile de bătrâni și nu mai binevoiesc să-i viziteze. Același lucru s-a întâmplat și cu mulți beneficiari din această instituție.

La o distanță de circa 60 km de Chișinău, în satul Micleușeni, din raionul Strășeni, într-un bloc sovietic la care recent au fost schimbate ușile și geamurile, trăiesc 23 de bătrâni.

În timp ce în prima zi a lunii mai lumea sărbătorește Ziua Muncii, noi am decis să aflăm cum unii veterani ai muncii au ajuns să-și petreacă ultimii ani din viață la azil.

Cererea depășește oferta

Maria Ursu, șefa Centrului de Reabilitare și Plasament din Micleușeni, spune că instituția pe care o administrează este foarte solicitată. „Zilnic primim câte 2-3 cereri de la bătrâni sau de la apropiații acestora. La o mare parte li se refuză, deoarece sunt puține locuri. Ei doresc să ajungă aici pentru că sunt asigurați cu tot de ce au nevoie, iar dacă ar fi acasă, banii nu le-ar ajunge pentru nimic”, a subliniat aceasta.

Conform regulamentului, 75 la sută din pensia bătrânilor îi revine instituției, iar cele 25 la sută care rămân, sunt înmânate beneficiarului. Pensiile variază între 500 și 1300 de lei, iar cei care se bucură doar de ajutor social, primesc puțin peste 100 de lei.

A lucrat profesoară peste 30 de ani și a ajuns la azilul de bătrâni

În timp ce șefa centrului ne prezenta blocul unde locuiesc bătrânii, într-una din camere am întâlnit-o pe Margareta Marinescu. În trecut, profesoară de limba și literatura moldovenească în satul Todirești, Anenii Noi, femeia ne-a povestit că a lucrat în acest domeniu 32 de ani. Chiar dacă a fost căsătorită de două ori, nu are nici un copil.

„Am venit aici la sfârșitul anului trecut. De când am intrat pe poartă și până în prezent mă simt foarte bine. La azil ne hrănesc de patru ori pe zi și totul este gustos. Infirmierele au grijă de noi”, a mărturisit pensionara.

Margareta Marinescu

Chiar dacă are o pensie de 1300 de lei, fosta profesoară spune că nu-i ajung bani nici măcar pentru medicamente.

Singurătatea este cea mai dură pedeapsă pentru un om

Într-o situație asemănătoare este și Nina Burca. Pe femeie am găsit-o așezată pe o bancă, alături de mai mulți pensionari. Cu ochii triști și cu o doză mare de rușine în voce, ea ne-a mărturisit că viața este foarte grea, atunci când nu ai copii.

„Singurătatea este cea mai dură pedeapsă pe care o poate avea un om”, a șoptit printre lacrimi bătrâna, iar cei din preajmă au încercat s-o liniștească, spunându-i glume și vorbe bune.

„Când câștigam bani trebuiam la toți, dar acum nu trebuiesc nimănui”

Un alt bătrân, care trăiește la azilul din Micleușeni mai bine de șapte ani, este Mihail Tcaci. Bărbatul ne-a povestit că are două fete. Una este plecată în Grecia, iar alta, trăia în apartamentul lui din Chișinău. Întrebat despre cum a ajuns la acest centru, pensionarul a mărturisit că soția și fiicele sale au făcut tot posibilul ca să-l trimită de acasă, iar el fiind bolnav nu a putut opune rezistență.

„La început mai vorbeam cu ele la telefon, dar foarte rar. Acum de câțiva ani, în general nu mai răspunde nimeni. Probabil fetele și soția au vândut apartamentul și-au plecat”, presupune Tcaci.

Mihail Tcaci

Totodată, bărbatul ne-a spus că a muncit mai bine de 25 de ani la o întreprindere din capitală, iar din 1998 a plecat la muncă în Portugalia și după în Spania, ca să le poată achita studiile fetelor. „Atunci când aduceam bani trebuiam la toți, dar acum nu mai trebuiesc nimănui”, a încheiat trist pensionarul.

La bătrânețe, oamenii se comportă ca niște copii

Una dintre infirmierele care are grijă de bătrânii de aici este Ioana Constantinova. Femeia este din Micleușeni și se arată mulțumită de faptul că are un serviciu la ea în localitate, dar totodată menționează că munca pe care o face este foarte dificilă.

„E greu să îngrijești de bătrâni. Mulți dintre ei ajung la nivelul copiilor și nu înțeleg multe lucruri. Noi îi ajutăm să mănânce, să se spele sau să iasă la plimbare. Suntem aici și noaptea, pentru că pensionarii permanent au nevoie de ajutor”, a subliniat infirmiera.

Conform documentelor, Centrul de Reabilitare și Plasament din satul Micleuşeni s-a deschis în anul 2004. Capacitatea acestuia este de maximum 25 de persoane. De obicei aici ajung pensionari din raionul Strășeni, dar sunt și excepții.

Fiecare bătrân de la Centrul de Reabilitare și Plasament mănâncă zilnic de 37 de lei. Alimentele sunt asigurate de stat. La fel, instituția beneficiază de ajutor umanitar din Germania și prin urmare, bătrânii primesc gratuit haine sau alte lucruri de care au nevoie.