Mărturiile unui condamnat pe viață: „N-am vrut să-i omorâm, doar planificam să-i speriem”

Accesul pe teritoriul închisorii de la Rezina este cel mai strict din țară. „Aici își ispășesc pedeapsa niște persoane, care dacă le citești dosarele, ți se face părul măciucă, când afli ce-au făcut”, zice unul dintre însoțitori. Am lăsat la intrare toate monedele și leii, care s-au mai rătăcit prin buzunar. La intrare persoana de serviciu m-a percheziționat atent și m-a obligat să-mi descalț papucii. „Nici noi nu avem mare plăcere de la asta, dar așa prevede regulamentul”, mi-a spus gardianul zâmbind. Am trecut prin câteva uși de fier, am mers prin coridoare înguste și întunecate, iar la final am ajuns în blocul condamnaților pe viață.

Penitenciarul nr. 17 de la Rezina

Întâlnirile cu deținuții le-am organizat într-o cameră pentru rugăciuni, amenajată de baptiști. Mereu aveam în preajmă 3-4 supraveghetori, de parcă imediat cum vor intra, pușcăriașii se vor năpusti peste mine. Această senzație s-a spulberat doar atunci când a intrat primul deținut.

Înalt, un pic rușinat și nesigur pe pașii săi, Maxim Tcaci s-a oprit în mijlocul încăperii, se uita nedumerit la cei din jur și parcă se întreba: „Pentru ce m-ați adus aici?!”. El se simțea incomod, eu – speriat, de aceea ne-am așezat la o distanță de două scaune unul de celălalt. Emoționat și cu vocea tremurândă, tânărul a început să povestească pentru ce „act eroic” a ajuns după gratii.

Au furat arme din tirul Ministerului Apărării

Avea doar 20 de ani, când, împreună cu un prieten, a decis să fure bani de la o familie care schimba ilegal valută, în apropiere de Piața Centrală din capitală. „Era primăvara anului 2005. Timp de câteva zile am urmărit acești oameni în stradă și am înțeles că ar putea deține sume mari de bani. Într-o zi i-am așteptat până seara și i-am urmat până acasă. Tot atunci am decis că avem nevoie de arme ca să-i amenințăm”, cu aceste cuvinte și-a început povestea cutremurătoare tânărul născut în Chișinău.

Maxim Tcaci a fost condamnat pe viață și își ispășește pedeapsa la pușcăria de la Rezina

În doar câteva zile băieții au făcut rost de ce aveau nevoie. Maxim, împreună cu prietenul său, au furat câteva arme de foc din tirul Ministerului Apărării. „După această infracțiune noi nu ne-am oprit, chiar dacă toată poliția a pornit pe urmele noastre. Obiectivul a rămas același… N-am vrut să-i omorâm, doar planificam să-i speriem ca să ne dea banii”, recunoaște Maxim și totodată menționează că atât el, cât și colegul său, nu se aflau sub influența substanțelor narcotice sau a alcoolului, fiecare își dădea bine seama ce face.

Bărbatul împușcat era colonel de poliție

În ziua când cei doi au decis să atace familia, care locuia în suburbia Chișinăului, situația a luat o întorsătură neașteptată. „Noi mergeam pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei, în față au apărut doi oameni în civil, iar unul dintre ei a sărit peste mine. Eu aveam armă de foc în mână, dar n-am tras în el. M-am rupt și am fugit, iar după asta am auzit o bubuitură. Colegul mi-a spus că unul dintre cei doi țintea în mine și el a fost nevoit să tragă primul”, mărturisește agitat deținutul. Aceștia au reușit să fugă, iar mai târziu au aflat că bărbatul împușcat era colonel de poliție și, în urma focului de armă, a decedat.

Nici acest incident tragic nu i-a oprit pe cei doi tineri. Ei au mers acasă la familia de la care urmau să fure bani, însă, în ultimul moment, au renunțat la plan. „Eu n-am avut curajul să trag în oameni sau să-i ameninț. Una e să-ți dorești să faci ceva și cu totul alta e să faci asta cu adevărat. Ei au observat că noi umblăm pe lângă casa lor și ne-au propus să ne ducă până la Chișinău. Am avut posibilitatea să-i atacăm, dar am refuzat și cu asta s-a terminat crima noastră”, spune deținutul cu un zâmbet ironic.

Sergiu Doni, șef de sector la închisoarea din Rezina

După ce furtul a eșuat, tinerii s-au întors în oraș și au mers să se ascundă la un prieten, dar acolo deja îi așteptau polițiștii. „Atunci un polițist a fost rănit chiar de mine. Am deschis ușa, iar el a tras în colegul meu și nu l-a nimerit. Eu am scos arma și l-am împușcat în umăr”, își amintește cu groază Maxim și dă nemulțumit din cap. Chiar dacă au reușit să fugă, în scurt timp, ambii, au fost capturați.

Torturat și violat în mod pervers

După ce a fost reținut, Maxim a fost dus la Comisariatul General de Poliție din Chișinău, iar acum își amintește cu groază prin ce chinuri a trecut acolo. „Timp de două luni polițiștii și-au bătut joc de mine, m-au torturat și m-au violat în sensul direct al cuvântului”, mărturisește deținutul cu ochii plini de lacrimi. Pe 18 mai 2005, el a fost, totuși, transferat la o instituție penitenciară.

De atunci tânărul a scris la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), ca să i se facă dreptate. În dosarul depus figurează și un martor, care confirmă că Maxim a fost chinuit de polițiști zile întregi. Martorul maltratării a indicat că poliţiştii îl torturau pe reclamant în celula sa, în fiecare dimineață. El a afirmat că oamenii legii nu-i permiteau lui Maxim să se aşeze pe podeaua de beton a celulei și a recunoscut că a văzut cum polițiștii l-au violat pe reclamant într-un mod pervers.

În 2014, Maxim a câștigat la CEDO cazul „Tcaci contra Moldovei”, pentru condițiile inumane în care a fost deținut la Comisariatul General de Poliție. Curtea a stabilit încălcarea Articolului 3 al CEDO (interzicerea torturii) şi a acordat reclamantului nouă mii de euro cu titlu de prejudiciu moral și 1170 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

„Îmi doresc să nu-și piardă speranța”

Condamnatul spune că acum îl vizitează doar cei apropiați, care cred în nevinovăția acestuia. Importanța familiei o evidențiază Iulia Adam, psiholog în cadrul Departamentului Instituții Penitenciare (DIP). Specialista susține că suportul persoanelor dragi contează mult pentru un deținut. Adam mai spune că ea, împreună cu alți psihologi și cu un expert german, a evaluat cazul lui Maxim Tcaci și toți au ajuns la concluzia că riscul ca el să recidiveze este mic.

Aceasta îl caracterizează drept liniștit și spune că el mereu încearcă să învețe ceva nou. „Îmi doresc să nu-și piardă speranța. Mai are încă ani buni până va putea solicita să-i fie revăzut dosarul”, subliniază Iulia Adam.

Cazul lui Maxim a fost judecat direct de Curtea de Apel, pentru că el era învinuit de organizarea unei bande armate. Complicele său a primit aceeași sentință și este deținut tot în aceeași închisoare.

Unul dintre etajele blocului unde sunt deținuți cei condamnați pe viață, Penitenciarul nr. 17 de la Rezina

„Nu m-am împăcat cu gândul că sunt închis pe viață. Sper că voi ieși cândva la libertate. Eu consider că nu merit o pedeapsă atât de dură. Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat și îmi cer iertare de la cei care au avut de suferit din cauza mea!”, cu aceste cuvinte și-a încheiat povestea Maxim Tcaci. 

În prezent, la Penitenciarul nr. 17 de la Rezina, își ispășesc pedeapsa pe viață circa 100 de persoane. Datele de la DIP arată că în R. Moldova, până în ziua de astăzi, nici un condamnat pe viață nu a fost eliberat condiționat.