În primul rând, Postul Mare e compus din două posturi: cel de patruzeci de zile, care se încheie la Intrarea Domnului în Ierusalim, și postul din Săptămâna Patimilor. Iar dacă socotim astfel, vedem că la jumătatea celor patruzeci de zile stă Ziua Crucii.
Această împărțire e și o semnificație a faptului că prin cruce noi dobândim mântuirea. Însă această mântuire trebuie să ne-o însușim subiectiv. Am putea spune că prin mântuirea obiectivă Dumnezeu face drumul spre noi: ne salvează murind pentru păcatele noastre, restaurând firea căzută a omului. Dar pentru ca uniunea să fie deplină e nevoie întotdeauna de doi. Unul e doar jumătate. Iar a doua jumătate o reprezintă acceptarea lui Dumnezeu în viața noastră sau drumul nostru spre el.
Primul lucru pe care trebuie să îl reținem, referitor la cruce, e că Iisus nu a murit din cauza crucii. Crucea nu e torționarul lui Iisus. Ci a murit pe cruce din cauza păcatului și căderii omului. Astfel, crucea e altarul pe care Iisus s-a jertfit pentru noi.
E tocmai motivul pentru care semnul crucii (ca închinare, dar și ca obiect) devine pentru noi o mărturisire a credinței. Una mică, e drept, dar esențială. Pentru că cinstirea crucii ne arată pe noi, ortodocșii, ca mărturisitori ai credinței noastre.
Să nu devină crucea pentru noi un simbol gol, o mișcare derutantă a mâinii, care nu reușește niciodată să ajungă la umeri, care seamănă la unii dintre noi mai mult cu litera Z decât cu semnul crucii. Dar nici să nu fie doar o însemnare fără rugăciune. Ori de câte ori ne facem semnul crucii, trebuie să ne și rugăm.
Iar crucea, pe care o purtăm la gât, să nu fie doar un accesoriu. Unul frumos sau mare, sau strălucitor. Și, iarăși, să nu transformăm crucea în breloc, cercei, agrafă și așa mai departe. De multe ori, din pioșenie, ajungem să exagerăm și să folosim crucea sau icoanele în cel mai nepotrivit mod. La grămadă în buzunar, așezate de chei, printre alte nebunii, semne sau figurine. Brățări ieftine sau scumpe la mâini sau la picioare.
Crucea să o purtăm doar la gât. Metania la mână, iar icoanele să le așezăm pe peretele de la răsărit și să le cinstim. Fiindcă de multe ori aceste ostentative și neglijente folosiri ale crucii (sau ale icoanelor) arată exact ca viața noastră: declarat creștină, dar plină de toată lipsa de cuviință.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
