Medvedev se ascunde de propriii cetățeni după dezvăluirile lui Navalnîi din filmul „El nu este Dimon” / VIDEO

Conform publicației, din aprilie acest an, Vladimir Putin a vizitat patru din cele șaisprezece regiuni unde în septembrie urmeaza sa aiba loc alegerile guvernatorilor, iar până în ziua votării președintele rus intentioneaza sa viziteze si restul regiunilor. Medvedev, în schimb, în această perioadă nu a realizat nicio vizită în provinciile unde urmeaza alegerile. Totodata, din șase subiecte ale „federației” unde vor avea loc alegeri pentru parlamentele locale, el a vizitat doar teritoriul Osetiei de Nord. Liderul „Rusia Unită“ nici macar nu a venit la forumul propriului partid, organizat la Yaroslavl.
După cum susțin persoane din zona administrației prezidențiale, după lansarea filmului FBK „El nu este Dimon“ și a protestelor populatiei în diferite regiuni ale țării, Medvedev a devenit un personaj ”toxic” pentru candidatii locali la alegerile guvernatorilor.
La sfârșitul lunii aprilie, agenția Bloomberg, citând două surse apropiate de premierul rus, a raportat că Dmitri Medvedev este îngrijorat cu privire la viitorul său politic pe fondul scăderii popularitatii sale și a protestelor în masă legate de investigația FBK. Potrivit sondajului „Levada Center, demisia guvernului rus este sprijinita de 45 la sută din ruși.
Sursa: Radiochisinau.md