O afirmație care ni se potrivește și nouă și care mi-a amintit de vizita în Republica Moldova a unei profesoare universitare din România. Întâmplarea a făcut ca ea să fie prezentă la două mese festive, organizate pe banii publici, pentru marcarea unor evenimente politice. Una în Chișinău, alta pe malul Nistrului.
Întoarsă de acolo, ne-a povestit uimirea ei. A vizitat multe țări, a participat la multe mese festive date de oficialități, dar ea atâta mâncare n-a văzut nicăieri. Fructe de mare, piftii de tot felul, cărnuri la discreție, icre negre, pateuri felurite, dar – bineînțeles – toate doar ca încălzire pentru aducerea bucatelor tradiționale și toate stropite din belșug cu cele mai alese și felurite băuturi. După ultimul festin, era contrariată de faptul că nu a reușit să guste nici jumătate din felurile de mâncare ce i s-au pus înainte. Și, a menționat ea, nici ceilalți meseni nu au reușit.
Poate un angajat al primăriei mai duce câte ceva pe acasă, poate aleșii noștri au în curtea clădirii de birouri o cocină în care cresc porci cu resturile de la mese. Nu știu. Însă ceea ce știu precis e că niciodată nu se consumă toată mâncarea, nu se servește toată băutura. Banchetele oficiale ar putea desigur să crească niște porcine pe lângă bucătării, ca să nu se risipească mâncare, nu de alta.
Ca Mo Yan, cred și eu că banii prevăzuți pentru astfel de „cheltuieli" la stat ar putea salva Moldova de multe neplăceri. Fiindcă, dacă urmărim cu atenție programele de știri, vedem bine că zilnic, în câteva locuri deodată, au loc întâlniri oficiale încheiate fără dubiu cu banchetul de serviciu.
E interesant că mesele sunt invers proporționale cu nivelul de trai. Am avut ocazia să văd câteva mese așezate în alte țări. Și e adevărat că mesele moldovenești sunt de departe cele mai opulente. Cum de altfel vedem și în casele noastre de sărbători. Românii, de exemplu, pun de Crăciun friptura de porc cu mămăligă, iar de Paști mielul și drobul, iar pe lângă ele, ce își mai dorește fiecare gospodină. La noi — douăsprezece feluri de mâncare, numărate cu grijă de fiecare gospodină. Feluri care nu se sfârșesc niciodată și care ajung, vrem – nu vrem, în găleata cu lături. Fiindcă stomacul nu poate cuprinde ospitalitatea moldovenească.
Dar până la urmă ne privește câtă mâncare punem pe masă și câtă aruncăm, atâta timp cât o facem pe (barba și) banii noștri. Însă în cazul meselor oficiale, aceste o sută douăzeci de feluri se pun și se servesc din banii publici. Ceea ce Mo Yan consideră un semn de corupție profundă.
