Editorial

Mi-am făcut cont pe Odnoklassniki

Și cum îmi place să fiu în ipostaze noi, iar actuala conducere a statului SRL Republica Moldova l-a făcut președinte pe Igor Dodon, am pus mâna pe tastatură și mi-am făcut contul.

Din fericire, rețeaua de socializare rusească a făcut o versiune și pentru limba română, pe care o notează pentru cei din România ca fiind ROMÂNĂ(RO) iar pentru cei din R. Moldova ca fiind ROMÂNĂ(MD). Ca să încep să mă descurc în noul univers virtual, am început să-mi caut prieteni adăugându-i pe toți cei cu numele Popescu sau Ionescu din rețea. Nu știu dacă a fost imperialismul antiromânesc sau funcțiile antispam ale rețelei, dar am fost împiedicat în scurt timp să adaug alți oameni la prieteni.

Unioniștii noștri, puțini câți sunt, mi s-au părut temători și timorați. Prima oară a trebuit să scriu pe Facebook, să-mi validez identitatea. După ce i-a convins că sunt chiar eu cel care a făcut contul, lucru care părea de necrezut, am intrat în măruntaiele rețelei. Se postează preponderent în rusă, preponderent prostii sau chestii ușor digerabile. Ai noștri, ca să se găsească între ei, și-au pus inițialele BPR la nume. Dar postează doar pentru ei, doar în limba română și discuțiile sunt sterile, agitând vechea temă: suntem moldoveni sau români.

„E război continuu aici, George”

Așa mi-a destăinuit un vrâncean de-al meu, care era rătăcit și el pe rețeaua de socializare rusească. El mi-a spus că și-a făcut contul doar pentru a-i ajuta în comentarii pe moldovenii din Republica Moldova, împotriva celor care sunt proruși.

Se atacă în haită, chiar am primit ca sfat să cer ajutorul prietenilor în caz că mi se aduc injurii. Și bineînțeles, să nu accept prietenia persoanelor pe care nu le cunosc, pentru că mi se poate fura identitatea și contul.

Ce-i de făcut?

În 2009, curentul în vogă era de ștergere a conturilor de pe Odnoklassniki în favoarea Facebookului. Au rămas astfel abandonați, o majoritate din oamenii Republicii Moldova. Ei comunică doar între ei, majoritar în rusă, iar colegii lor de clasă, vecinii și cunoscuții lor sunt pe facebook. Unii l-au votat pe Igor Dodon și alții au votat-o pe Maia Sandu. Unirea este etnică și prilej de dispute pe când învrăjbirea asta nu face decât să anime taberele opozante.

Adevărul este al nostru, negreșit, dar cum îi schimbi unui om opinia, zicându-i că este prost și dându-i lecții? Cum pot ajunge mesaje normale la capul unora care sunt prizonieri informatici și nu dispun de capacitatea, fie de timp fie intelectuală, de a separa adevărul de minciună?
Eu mi-am propus să învăț și să spun mai departe ce am descoperit. Suntem aceiași și oamenii de pe Odnoklassniki nu trebuie lăsați în spate, dacă se poate. Vă invit și pe voi să o faceți: da, datele sunt accesate de serviciile de securitate rusești, da, gradul de cultură de acolo nu este unul ridicat, da, nu va accepta niciun moldovean de acolo faptul că suntem la fel. Lăsând Republica Moldova divizată în două nu o vom duce spre adevăr și spre Unire.

Să avem un 2017 cât mai bun, în care să nu ne intereseze dacă suntem moldoveni și/sau români, ci să ne intereseze că Unirea este singura soluție pentru viitorul nostru.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *