MICU, victimă a justiţiei sau ucigaş?

Micu nu ştie pe nimeni

Petru Popovici (Gâlcă), supranumit „Micu”, a fost arestat în 2001, fiind învinuit că ar fi dirijat o organizaţie criminală ce ar fi comis zece omoruri, 13 tentative de omor şi alte crime grave. Printre presupusele sale victime se numără „hoţul în lege” Jeka (Eugen Grişcenco), autoritatea criminală Zelionîi (Valeriu Rotari) şi unii oameni de afaceri. Iar printre inculpaţi figura şi Iurie Lungu, poliţist la Departamentul pentru combaterea crimei organizate şi corupţiei, care ar fi susţinut ucigaşii din punct de vedere operativ. „În comiterea crimelor respective era antrenată gruparea Micu şi încă una din Transnistria, care aveau scopul de a lichida capii lumii interlope şi oamenii de afaceri care nu le conveneau. Micu nu executa nimic, el doar organiza şi dădea indicaţii, îi aproviziona cu bani, armament şi altele”, susţine Mircea Roşioru, şeful Direcţiei judiciare a Procuraturii Generale.

Micu s-a apărat pe nota zece. Pe parcursul anchetei, el a negat categoric că ar cunoaşte pe cineva dintre membrii grupării şi că ar fi participat la infracţiunile incriminate. Dacă, în timpul urmăririi penale, unii dintre coinculpaţi au recunoscut că lucrau în interesele acestuia, la judecată toţi şi-au schimbat depoziţiile, motivând că au fost forţaţi să dea declaraţiile anterioare, fiind presaţi fizic de către poliţişti. Drept dovadă a servit şi cazul Levinţa vs. Moldova, prin care CEDO a constatat că fraţii Levinţa (implicaţi în aceleaşi crime) au fost maltrataţi pentru a da mărturii poliţiei. Decizia CEDO în acest caz a fost interpretată ulterior atât de dubios de către instanţele naţionale, încât necesită un capitol aparte.

Soldaţii şi-au schimbat depoziţiile…

În 2002, şapte membri ai acestei grupări au fost condamnaţi de Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) cu închisoare de la zece ani la detenţie pe viaţă. Peste un an, însă, la 7 octombrie 2003, Curtea de Apel a RM i-a achitat pe Micu şi pe Guzun – una dintre persoanele loiale acestuia – pe toate capetele de acuzare, din lipsă de probe. Totodată, prin aceeaşi decizie, instanţa i-a condamnat pe Radulov (alias „Babior”) şi Stasiucov (alias „Hona”), presupuşi lideri ai aceleiaşi organizaţii. Aici, probabil, şi-au jucat rolul „legile hoţeşti”, valabile în spaţiul ex-sovietic, prin care criminalii din aceeaşi grupare nu se toarnă unul pe altul. „Micu niciodată şi sub nicio formă nu şi-a recunoscut vina. El niciodată nu a avut obiecţii, spunea că nu cunoaşte pe nimeni şi că totul e fabricat. La rândul lor, „soldaţii” săi şi-au schimbat depoziţiile doar în judecată. Au lucrat profesionist şi martori oculari la crime nu există, de aceea singurele probe se axau pe mărturiile inculpaţilor, care se intersectau, reconstituind astfel evenimentul infracţional”, consideră Roşioru. El e de părere că, achitându-l pe Micu, CA a ignorat un colosal volum de munca depus de anchetatori.

Popovici a fost eliberat în sala de judecată, ca să se bucure de libertate doar câteva clipe. Cuprins de euforie, ieşind din sală, el a început să strige pe coridoare şi să se împotrivească poliţiştilor care încercau să-l potolească. Nu ştim cât de justă a fost decizia poliţiei, care l-a arestat imediat, acuzându-l de ultragiere, nesubordonare şi opunere de rezistenţă, însă de atunci Micu n-a mai văzut libertatea… Procurorii au atacat decizia de achitare la CSJ, care l-a condamnat pe el şi pe Guzun la detenţie pe viaţă. Ultimul fugise în Germania, ţară care refuză până azi să-l extrădeze. Şi de data asta, Micu a jucat strălucit – a refuzat să asiste la decizia de condamnare, pentru ca să invoce, mai târziu, la CEDO, că dosarul a fost examinat în lipsa lui.

O decizie debilă…

La finele lui 2007, CEDO îi dă dreptate lui Micu, inclusiv în privinţa încălcării confidenţialităţii dintre el şi avocaţi, a lipsei de imparţialitate a judecătorilor, a condiţiilor de detenţie degradante, precum şi a lipsei unei audieri în faţa CSJ. Într-adevăr, potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, după achitarea unei persoane în prima instanţă, procurorul trebuie să solicite audierea inculpatului şi a principalilor martori în instanţa de recurs şi să prezinte probe noi în susţinerea acuzaţiilor. În cazul Micu, CSJ l-a condamnat pe viaţă doar în baza recitirii declaraţiilor iniţiale ale celor audiaţi. „În baza aceloraşi materiale prin care fusese achitat, CSJ l-a condamnat la detenţie pe viaţă. E o discrepanţă extrem de mare, care i-a lăsat consternaţi pe cei de la CEDO”, precizează Vitalie Nagacevschi, avocatul de atunci al lui Micu. Ulterior, în baza deciziei CEDO, Plenul CSJ a casat deciziile CA şi a CSJ pe acest dosar şi a dispus rejudecarea cauzei în primă instanţă. „Au pronunţat astfel o hotărâre debilă, neştiind singuri ce fac”, adaugă Nagacevschi. El a atacat hotărârea în cauză, dosarul fiind reexaminat de Colegiul Penal al CSJ.

Surprinzător, în ianuarie 2010, această instanţă l-a achitat pe Micu pe cele mai grave capete de acuzare, învinuindu-l doar de şantaj, samavolnicie şi falsificarea de acte. Iar termenul de detenţie i-a fost scăzut de la închisoare pe viaţă la 13 ani, pe când Guzun a fost achitat totalmente. Decizia a aprins spiritele. Procuratura Generală a intervenit cu recurs la Plenul CSJ. „Fireşte, decizia Plenului ne-a pus în imposibilitatea de a reaudia oamenii care au făcut mărturii acum 11 ani. Cine mai vrea să-şi amintească de aceasta? Unii dintre ei şi-au schimbat declaraţiile între timp”, se arată nedumerit Roşioru. Şi avocaţii lui Micu au atacat decizia la Plen, dar şi la CEDO, considerând-o arbitrară şi lipsită de probe, şi solicitând achitarea „hoţului în lege”. „Să nu se plângă procurorii, care au lucrat cu mâna stângă şi piciorul drept, iar acum vor ca instanţele de judecată să le corecteze erorile. Din materialele dosarului reiese că omorurile incriminate au fost comise de ceilalţi inculpaţi, dar fără implicarea lui Micu”, susţine Nagacevschi.

Toate guvernările îl vor pe Micu închis

Avocatul crede că e vorba despre politizarea instanţelor de judecată. „Din păcate, foarte mult se speculează cu numele lui Micu, precum că eliberarea sa ar însemna renaşterea crimei organizate şi ar fi în interesul unor actori politici. Am impresia că oricine vine la guvernare face totul ca Micu să nu fie eliberat, ca să nu fie învinuiţi de complicitate cu acesta. Astfel, se întreprind măsuri, inclusiv de influenţă asupra instanţelor judecătoreşti, conchide Nagacevschi. Întrebat de noi de ce consideră oportună eliberarea lui Micu, avocatul ne-a răspuns printr-un exemplu care ne trimite iarăşi la măiestria de a se apăra a autorităţii criminale: „Sistemul judecătoresc trebuie să funcţioneze conform legilor, dar nu conform părerii generale în societate. Cât s-au luptat cu Al Capone, dar n-au putut să-l condamne pentru crimele pe care le organiza. Şi atunci l-au judecat pentru evaziuni fiscale…”.

Bănuit peste 13 ani…

În campania electorală trecută, Popovici a fost transferat din închisoarea din Rezina, unde îşi ispăşeşte pedeapsa, la Izolatorul CCCEC. Motivele transferului sunt pline de mistere, dar de aceasta au profitat comuniştii, care şi-au anunţat alegătorii că Filat încearcă să-l elibereze pe Micu. Este, însă, doar un zvon. Micu a fost adus la Chişinău, fiind bănuit de o altă infracţiune, care nu are nicio tangenţă cu cele pentru care fusese condamnat. E vorba de o altercaţie care a avut loc în 1997, ale cărei victime au suferit leziuni soldate cu un deces. Actualul avocat al lui Micu, Victor Constantinov, ne-a spus că clientul său habar nu are despre crima respectivă şi că singura acţiune procesuală pe acest dosar a fost anunţarea lui Micu că este bănuit. „E o bănuială mai mult teoretică. Constat că există o tentativă a organelor de drept de a găsi capete de acuzare în privinţa clientului meu. Am solicitat actele în baza cărora a fost formulată bănuiala. Mi s-a prezentat o ordonanţă de începere a urmăririi penale, emisă în 1997. Nu cred că, în 13 ani, dosarul niciodată nu a fost suspendat sau clasat şi că abia acum s-ar fi aflat că e vinovat Popovici”. Şi procurorul Maxim Gropa, care se ocupă de caz, a fost rezervat la cuvinte: „Infracţiunea a avut loc în 1997, dar până acum a decurs urmărirea penală şi sunt circumstanţe care apar peste o perioadă… În rest, nu mai pot să vă spun nimic”.

Astfel, destinul lui Micu ridică tot mai multe semne de întrebare şi în orice moment am putea să ne aşteptăm la o schimbare de situaţie. Decizia le va aparţine magistraţilor care, se pare, joacă pe mai multe fronturi. Pe coridoarele CSJ se vorbeşte în şoaptă că în joc sunt băgate sute de mii de euro şi că achitarea grupării Micu ar costa jumătate de milion de euro. Aceleaşi surse spun că poliţia dispune de înregistrări video care confirmă respectivele zvonuri. Noi vom conchide altceva. CEDO ne-a învăţat că poţi să fii criminal de temut, să omori în stânga şi în dreapta, să furi, să baţi, să distrugi şi să nu-ţi faci griji. Dacă poţi să te aperi, vei scăpa şi vei elibera un loc în puşcărie pentru un biet ţăran, care, murind de foame, a furat o găină, ca să-şi hrănească copiii…

P.S. Interesante sunt şi destinele celorlalţi membri ai grupării Micu, pe care el spune că nu-i cunoaşte. Unii dintre ei şi-au ispăşit deja pedeapsa, alţii mai fac puşcărie, alţii îşi recapătă drepturile la Strasbourg, dosarele lor colindând dintr-o instanţă în alta. Despre acestea citiţi săptămâna viitoare.