Actualitate

MIDR despre greva transportatorilor: Doar o mică parte din cursele rutiere au fost suspendate

Potrivit informațiilor ANTA, doar o mică parte din cursele rutiere au fost suspendate.

„Majoritatea transportatorilor continuă să furnizeze cu responsabilitate servicii publice către cetățeni. Cu această ocazie le mulțumim. Până la moment, nu au fost înregistrate plângeri la minister și la ANTA din partea cetățenilor, precum că ar fi limitați de transportul public”, anunță MIDR.

Ministerul mai precizează că au fost finalizate consultările asupra Ordinului cu privire la stabilirea tarifelor pentru efectuarea transporturilor rutiere de persoane prin servicii regulate în trafic raional şi interraional.

„Joi, 10 februarie la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, va avea loc o nouă discuție cu operatorii de transport pe marginea concluziilor consultărilor. Ulterior vă vom informa despre deciziile luate”, este arătat în comunicat.

Precizăm că transportatorii au anunțat pentru 7, 8 și 9 februarie că suspendă rutele regulate naționale în semn de protest, după ce nu au primit un răspuns din partea autorităților la solicitarea lor privind majorarea tarifelor. În cea din urmă scrisoare, din 22 ianuarie, adresată autorităților de la Chișinău, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto menționa că „majoritatea transportatorilor sunt în prag de faliment, iar costurile nu mai pot fi acoperite de încasări”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *