– REPLICA este emisiunea unde fiecare poate să-și dea replica. În fiecare talk-show social-politic pe care îl urmăriți veți auzi numaidecât un invitat care va exclama: „Am și eu o replică! Dați-mi voie să mi-o spun!”. Acum, după mai mult de un an de când există emisiunea, realizez că este titlul perfect. Eu nu dau replici. Eu doar transmit replica telespectatorilor, iar invitații, la rândul lor, își cer replica, „pentru că suntem la emisiunea REPLICA”, așa zic ei. Mă bucur că emisiunea a reușit să devină o adevărată platformă de dezbateri. Aici se întâlnesc politicieni, experți, bloggeri, oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în Moldova.
– Cine face politica editorială a talk-show-ului politic REPLICA?
– Nici nu știu dacă există o politică editorială la REPLICA. Echipa emisiunii este formată din doi oameni, eu și Lucia Aprodu, producătorul talk-show-ului. Prin urmare, împreună alegem invitații și subiectele în funcție de evenimentele săptămânii sau cele ce urmează să aibă loc. Decizia finală o luăm joi. Atunci se face și promo, atunci se sună invitații. Televiziunea înseamnă comunicare, așa că desigur că directorul Prime TV și colegii noștri află primii ce vom discuta duminică, la 18.30. Pot să spun cu mâna pe inimă că, de când realizez această emisiune, nu am avut niciun caz în care să se intervină pentru a mi se indica ce să fac. Lumea vorbește multe, dar noi continuăm să ne facem munca atât cât reușim de bine. Mă veți întreba: „Cum, nu există deloc cenzură la REPLICA?!”. Prefer ca telespectatorii să răspundă la această întrebare. Atâta timp cât emisiunea are audiență destul de mare pentru acest segment de talk-show, atâta timp cât oamenii îmi spun pe stradă, la magazine sau oriunde altundeva că fac treabă bună, atâta timp eu pot să trag propriile concluzii în ceea ce privește calitatea discuțiilor. Cred că nu există argument mai bun decât cel al telespectatorilor.
– Înainte de REPLICA a fost „Fabrica”. Ce-ţi mai aminteşti despre acea perioadă?
– A fost o perioadă frumoasă și plină din viața mea, am acumulat experiență. Mult prea mult însă țin la primul proiect pe care l-am realizat la Publika TV „Publika Report”. Îmi amintesc cu drag de acea perioadă, când trăiam mai mult la televiziune decât acasă. Atunci când la primele ediții invitații veneau relaxați pentru că prima lor întrebare era „Câți ani ai?”. Și când le spuneam că aproape 23, vedeam pe chipul lor un surâs… Aceasta mă mobiliza atât de tare, încât erau cazuri când aceiași invitați ieșeau supărați de la emisiune. Pe urmă oamenii s-au obișnuit și cu mine, și cu formatul emisiunii. Nu mai eram tratată ca un copil căruia i s-a dat voie să se joace de-a televiziunea. Mai târziu am început să realizez ediții și în prime time, ceea ce desigur este un alt nivel, o altfel de pregătire și altfel de viață.
– Cât costă o carieră onestă la TV?
– Depinde la care cost vă referiți. Pe mine televiziunea m-a costat și mă costă în continuare mult efort, mult timp petrecut la serviciu, mulți nervi pierduți, dar să ştiţi că merită. Nu sunt prima care spune că televiziunea e un drog. Îmi place la nebunie ceea ce fac. Cred că asta se vede și pe ecran. Adrenalina pe care o simți la fiecare transmisiune în direct nu se compară cu nicio altă situație. Sunt momente când vreau să las mâinile în jos și să încep să fac altceva, dar nu trec nici măcar cinci minute și revin cu mare drag la muncă. În meseria mea nu mă plictisesc niciodată. De fiecare dată apar noi și noi evenimente, noi declarații, noi războaie politice și, prin urmare, noi dezbateri. Cel mai important este să-ţi îndeplineşti misiunea de jurnalist – aceea de a informa corect și la timp. Iar dacă vorbim de celălalt sens al cuvântului cost, cel financiar, atunci pot să vă spun că am început în 2007 cu un salariu de 200 de lei, am muncit cu plăcere, am evoluat și a crescut și salariul. Nu sunt omul care să poată negocia o remunerare grasă. De fiecare dată am impresia că cerșesc când mă gândesc să încep astfel de discuții. De aceea, las managerii să aprecieze calitatea muncii mele.
– Eroii principali ai emisiunilor tale sunt politicieni, guvernanţi, persoane importante din stat. Cum te protejezi de eventualele influenţe, poate nu directe, ci indirecte din partea lor?
– Acum cinci ani, am început cariera muncind mai întâi ca reporter. Iniţial făceam social, trei luni mai târziu am trecut la politică. Munca de reporter m-a învățat să rezist tuturor ispitelor și provocărilor pe care le pot lansa cei care fac politică. Niciodată nu m-am lăsat mituită, deși au fost cazuri când s-a încercat aceasta. Întotdeauna am discutat cu toată lumea, indiferent pe care partid îl reprezintă. Aproape pe toți cei care reprezintă guvernarea și opoziția astăzi îi cunosc din 2007. Așa că în tot acest timp, m-am călit deja, dacă pot să zic așa. Cred că pentru orice jurnalist cel mai important este să nu confunde trăirile personale cu cele pe care trebuie să le aibă atunci când merge la un eveniment sau scrie o știre.
– Ce este prioritar pentru tine, când realizezi o emisiune în direct?
– În primul rând, eu ador directul. Au fost cazuri când am fost nevoiți să înregistrăm sau din cauza vreunui demnitar de-al nostru care avea deplasare în străinătate duminică seara și atunci preferam să filmăm emisiunea mai înainte ca să nu pierd dezbaterile sau din cauza condițiilor tehnice. Însă senzațiile unei emisiuni în direct cu cele de la o înregistrare nici nu se compară. Atâta adrenalină, atâtea emoții, atâtea întâmplări de televiziune. Într-o emisiune live invitații sunt mereu concentrați și încordați, iar când înregistrezi parcă se pierde din această concentrare.
Pentru mine este foarte important ca toată lumea care participă la discuție să fie activă. Încerc cât de mult posibil să ofer cuvântul sau, cum mai zicem noi, dreptul la replică, fiecărui invitat. Pentru aceasta îi studiez dinainte pe cei care vin. R. Moldova nu este o țară tare mare, așa că noi, moderatorii, cunoaștem fiecare expert, blogger, politician, analist etc. În timp, te obișnuiești așa de bine cu fiecare, încât simți când vrea să intervină și chiar ce urmează să spună. Contează foarte mult subiectul emisiunii. Orice temă trebuie documentată și cu cât merg mai profund, cu atât mai sigură mă simt în emisiune.
– Unele vedete TV, după o vreme, încep să sufere de vedetism. De ce se întâmplă aceasta?
– Așa cum spuneam mai devreme, eu mi-am început cariera de la reporter. Munca de teren te învață să te ții cu picioarele pe pământ și să simți jurnalismul. Dar mai simplu: atâta timp cât înțelegi ce înseamnă jurnalism și faci aceasta din plăcere, nu poţi să ai sindromul vedetismului. Nu-mi place deloc când pe ecran apar niște fete care habar n-au cum se scrie o știre. Și cel mai ciudat este că în afară de prezentare nici nu vor să audă de altceva. Și pe urmă, mai depinde de caracterul și educația fiecărei persoane. Mie, de exemplu, nu-mi place să fiu prezentatoare și dincolo de sticlă, vreau să mă distrez și să fiu eu însămi. Asta nu înseamnă însă că pot să îmi fac de cap sau să nu am șapte ani de acasă. Responsabilitate și conștiință trebuie să aibă fiecare, indiferent de statut.
– Mulţi tineri vin la facultăţile de Jurnalism în speranţa că vor ajunge vedete de televiziune. Ce sfaturi le-ai putea da?
– Primul sfat: să învețe meseria, să nu trăiască doar cu visele lor. Să aleagă foarte bine ce vor să facă: presă scrisă, online, radio sau televiziune. Și după aceea să studieze atent specificul meseriei și toate noutățile care apar în jurnalism. În prezent, tendințele sau moda în jurnalism se schimbă foarte des, rămân însă regulile de comportament, de vorbire și afirmare.
– Afirmai undeva că eşti nedespărţită de surioara ta, Olga, căreia îi porţi de grijă ca o mamă şi acest lucru mi s-a părut foarte frumos. Ce face Olguţa, mai sunteţi şi acum împreună?
– Locuim în continuare împreună. Olguța este în clasa a XII-a, asta înseamnă că se pregătește să susțină BAC-ul. Avem planuri mari pentru studiile universitare. Urmează să vedem dacă reușim să le implementăm. Pentru mine familia este întotdeauna pe primul loc. Dacă una dintre surori sau familia fratelui meu, sau părinții au nevoie de mine, las totul și sunt alături. Olguța a trecut prin multe încercări grele, dar cu ajutorul întregii familii și mai ales prin forțele sale a reușit să devină un adolescent de care pot spune cu siguranță că sunt mândră.
– Cât timp acorzi… tinereţii, care, zice lumea, trece repede şi nu se mai întoarce?!
– Ooo, da, tinerețea trece repede, dar nu știu de ce eu am impresia că mă voi simți la fel și la 40 de ani. Desigur că atunci grijile vor fi altele, dar eu cred că dimpotrivă, atunci voi avea mai mult timp și mai mult chef de a discuta, de a călători, de a mă distra. Asta nu înseamnă însă că nu vreau să fac asta acum. Mă distrez în funcție de cât de mult îmi permite timpul. Ies cel puțin o dată pe săptămână cu prietenii, dar am grijă să stau și cu familia, pentru că mă simt foarte bine în sânul familiei.
– Viaţa de prezentator TV se consumă la timpul prezent. Cum te vezi în viitor, peste 10-15 ani?
– Sincer, mă văd cu o familie frumoasă, cel puțin doi copii (cred că mai mulți nici nu vreau, dar deja cum o vrea Dumnezeu), cu un bărbat lângă mine pe care să-l iubesc mereu ca în prima zi și mulțumită profesional. Nu știu dacă îmi doresc să fiu prezentatoare de talk și peste zece ani. Mi-aş dori să fac și munca de editor sau chiar de producător la un talk-show mare și de succes sau poate în general nu voi face televiziune. Pe plan profesional, sunt mereu deschisă schimbărilor.
Timpul Suplimentul Femeia
