Pe noi nu ne interesează apucăturile „Românului” decât numai din punctul de vedere al stilului și al curăției de inimă.
Iată un pasaj din acest șir de articole în care grecii bezmetici din Strada Doamnei se identifică ca totdeauna cu nația, dar într-un mod cu totul invers. Dacă nația n-ar vrea cumva ceea ce vor d-lor, atunci ea-i tâmpie și coruptă:
Partida care se numește acum «centru» susține, chiar în programa ce făcu mai deunăzi, că guvernul a făcut acest răzbel „fără voia națiunii”.
A susține aceasta este a insulta, în cel mai mare grad, cinci milioane de români. Dacă aceasta este credința acestor bărbați politici, ei „arată cel mai mare dispreț pentru națiune”. Ea nu are, după dânșii, alt simțământ decât de-a se supune oricărui va voi să-i poruncească; „degradarea și tâmpirea națiunii merge”, după dânșii, până a o face să se supună chiar când cel care este la guvern o trimite la moarte și încă nu numai la moartea cu arma în mână, dar și la o pieire generală și ilegală (?); căci ei susțin că națiunea se pierde în întregul ei prin acest răzbel, fără voia ei făcut.
Și dacă ei, iluștrii bărbați politici, spun Europei, chiar printr-o programă, că mama lor este atât de „tâmpită” și de „coruptă”, cine nu vede că puterile străine sunt îndemnate, silite de a disprețui această națiune și a o repune sub un jug oarecare?
Așadar d-lor susțin că, dacă guvernul ar fi putut face războiul fără voia nației, atunci aceasta din urmă e tâmpită și coruptă.
Cine, Doamne iartă-ne, le dă voie acestor domni să se gereze drept națiune românească? Redactorul „Românului”, om acuma cu un picior în groapă, ar trebui să spună odată verde:
„Oameni buni, noi, ăștia, liberalii, voim să facem a crede că voi împingeți mașina lumii, dar în faptă sunteți împinși de dinafară. Când era rușii să pornească război asupra turcilor era un guvern în țară care nu se prea dădea în apele orișicui. Noi, liberalii, pe atunci eram prieteni cu turcul și țineam sfaturi cum să răsturnăm domnia. Jucam cum ne cânta Mazar Pașa. Iată că războiul era aproape să izbucnească și țara era asupra intrării a o jumătate de milion du ruși. Noi amenințam domnia și țara cu tulburare, pe când îi era omului mai greu, pentru că puțin ne pasă nouă dacă merge și țară și domnie pe apa Sâmbetei, numai nouă să ne meargă bine. Domnia, văzând că tocmai la vreme de cumpănă am putea face tulburări, ne-a chemat la minister, pentru că domnia cunoștea pe conservatori și știa că sunt oameni de treabă și, fie sau nu fie la putere, tulburări n-o să facă. Astfel dar, pentru a înlătura un pericol, pentru a astupa gurile flămânzilor liberali, pentru a evita ca proletariatul de ciocoi și cenușari să intre în înțelegere cu dușmanul, ne-au adus pe noi ciocoii și cenușarii de liberali la putere și într-adevăr schimbarea în noi s-a făcut iute-iute. Din antidinastici ne-am făcut dinastici, din turcofili turcofagi, din rusofagi rusofili, și în sfârșit ne-am face orice-ar pofti M.S., numai la putere să se îndure să ne lase – că, Doamne mare, mulți suntem și numai statul, cu miile lui de locuri și locușoare încape toată liberalimea, cu nevastă, cu copii, cu nepot, cu strănepot ș.a.”.
Așa ar trebui să vorbească redactorul „Românului”. Au fost aduși la putere pentru că sunt elementul acela care trebuia liniștit cu „pita lui vodă”, pentru că, în vremea războiului între ruși și turci, ei ar fi făcut tulburări în țară exploatând nemulțumirile altfel naturale ale oamenilor.
Dar ce are a face nația românească cu trebile dlor liberali nu înțelegem. Nația e împrejurul domnului ei și luptă într-adevăr împreună cu dânsul, pe când liberalii fac vorbe că fost-a războiul necesar sau ba?
Mihai Eminescu
Timpul, 16 noiembrie 1877
