Mihai-Răzvan Ungureanu: “Ca președinte al României, voi pleda pentru reunificarea R. Moldova cu România, în interiorul UE”

C.T.: Cu care formulă ar fi mai potrivit să mă adresez: Domnule Profesor, Domnule Ministru, Domnule Prim-ministru, Domnule Director, Domnule Senator, Domnule Președinte de partid..? Și ce va urma, cu ce formulă ați dori să ne adresăm în viitorul nu chiar îndepărtat?

Dacă există o constantă în cariera pe care am decis să o urmez, fie că a fost vorba de un parcurs în lumea științifică, în universul administrației publice sau pe scena politică, aceasta a constituit-o atașamentul față de promovarea intereselor fundamentale ale României.
Diferența dintre un om politic și un om de stat constă în faptul că, pentru acesta din urmă, funcțiile deținute sau apelativele cu care i se adresează publicul constituie doar forme vremelnice prin care se întruchipează diferitele etape ale misiunii pe care o are de urmat pentru a-și aduce contribuția la stabilitatea, prosperitatea și evoluția țării sale.

De aceea, cred că formula de adresare este mai puțin importantă. Am fost, sunt și voi rămâne, indiferent de funcția ocupată sau de concluziile istoriei, Mihai-Răzvan Ungureanu, cetățean român, patriot și susținător al dezvoltării unui spațiu democratic, prosper și stabil în ținuturile care simt românește și unde se vorbește românește.

Cât privește planurile mele personale de viitor, după cum ați văzut, nu m-am sfiit să le fac publice. Consider că o candidatură la înalta funcție de Președinte al României constituie următorul pas firesc în cariera mea politică, pe care mi-l asum și pe care, am convingerea, îl voi putea duce la bun sfârșit cu onoare și demnitate. Nu pot decât să sper că demersul meu va convinge colegii mei din Forța Civică, din Alianța D.A. și că, la termen, va contribui la generarea unei necesare coagulări a forțelor de centru-dreapta în jurul unui obiectiv comun, care să fie întruchipat de cea mai competitivă ofertă pentru prezidențialele de anul viitor. În ceea ce mă privește, vă asigur că îmi voi canaliza toate energiile pentru a oferi argumente cetățenilor acestei țări să-mi ofere votul la alegerile prezidențiale din toamna anului 2014.

C.T.: V-am adresat nu întâmplător prima întrebare. Sunteți unul dintre politicienii cu greutate de la București. Acestora, de regulă, noi le adresăm următoarea întrebare: poate fi considerată R. Moldova un proiect național al diplomației românești?

Răspunsul este, categoric, DA ! Aș merge chiar mai departe și aș afirma că un parcurs democratic ireversibil al Republicii Moldova, alături de creșterea prosperității acestui spațiu prin aderarea la Uniunea Europeană, trebuie să constituie proiectul național al României, contribuția noastră ca stat membru UE la repararea unor mișelii comise de tiranii istoriei.
Pentru aceasta, însă, statul român este dator să se autodepășească : să vorbească mai clar și mai puternic în interiorul Uniunii Europene, să demonstreze coerență și consecvență în atingerea obiectivelor asumate la aderare, fie că este vorba de cimentarea normelor statului de drept, de dezvoltarea economică, sau de crearea de modele de bune practici pentru întreaga regiune. Numai astfel vom putea genera câmpul gravitațional pentru a atrage Chișinăul în orbita unui model european și pentru a asigura succesul proiectului de integrare a Republicii Moldova.
Adevărata miza pentru noi trebuie să o constituie crearea, pentru cetățenii români și moldoveni, aunui spațiu comun de democrație, stabilitate și prosperitate. Acesta este obiectivul spre care trebuie să ne canalizăm toate forțele și cred că, în acest moment, el poate fi realizat cel mai bine prin integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Trebuie să învățăm să avem maturitatea, înțelepciunea și răbdarea de a subsuma oricare alte interese, care pot ține de vanitate națională sau de dorința de a schimba anumite delimitări impuse în mod arbitrar și nedrept în momente cheie ale istoriei, acestui țel final.

C.T.: În perioada când ați fost Ministru al Afacerilor Externe ați propus deschiderea a două consulate românești la Cahul și Bălți. Această propunere președintele Traian Băsescu i-a făcut-o omologului său de atunci, Vladimir Voronin, care a acceptat-o. Sunteți satisfăcut de ceea ce ați făcut pe linia relațiilor România – R. Moldova ca șef al diplomației românești?

Anii în care am avut onoarea să ocup funcția de șef al diplomației românești au constituit un punct de inflexiune în relațiile dintre București și Chișinău. În acea vreme, România a reușit să articuleze, pentru prima dată, o strategie coerentă și fermă în ceea ce privește apropierea de Republica Moldova și sprijinirea parcursului democratic și european al acesteia.

Nu intenționez să îmi arog aici merite disproporționate. Însă îmi place să cred că, prin mandatul exercitat în fruntea Ministerul Afacerilor Externe, am adus o contribuție la apropierea relațiilor dintre cele două state de o dinamică firească, pe care mi-aș fi dorit să o văd existând încă din 1991. Exemplul citat de dvs., privind deschiderea celor două consulate, se înscrie în linia unei noi normalități pe care, în acea perioadă, am încercat să o imprimăm relațiilor româno-moldave.

Nu pot să-mi exprim satisfacția pentru acțiuni care incumbă în mod firesc oricărui șef al diplomației care gândește românește, însă pot să vă spun că ziua în care România și Republica Moldova se vor regăsi, ca o singura natiune, în interiorul UE, va fi un moment de profundă împlinire pentru mine ca român. Îmi doresc ca aceasta să se întâmple în timpul mandatului meu de președinte al României.

C.T.: Care sunt astăzi cele mai „sensibile” aspecte ale relațiilor dintre R. Moldova și România?

România și Republica Moldova fac parte din aceeași familie, din același spațiu istoric, cultural și de limbă. E firesc, prin urmare, ca orice aspect al relaționării să fie unul sensibil, pentru că implică în mod natural o profundă componentă emoțională.

Nu vă ascund că, la București, ne dorim să vedem o opțiune fermă a cetățenilor Republicii Moldova pentru forțele democratice, europene. În egală măsură, am vrea să vedem o mai mare coeziune a acelor forțe politice din Republica Moldova care cred în viitorul european al acestui stat. Sigur, coagularea acestor forțe europene constituie încă o provocare și pentru România, astfel că nu îmi permit să judec această fragmentare. Este, totuși, esențial ca dincolo de orgolii și de luptele politice, să existe o conștiință comună a obiectivului primordial pe care trebuie să îl vizeze Chișinăul : integrarea în Uniunea Europeană.

În ceea ce privește un alt dosar important, care ține de problema Transnistriei, sigur că ne-am dori ca acesta să se rezolve fără să imixtiunea continuată a unor terți, care nu sunt de fapt decât rămășițe ale unei alte realități istorice, relicve care se agață de trecut și care au impresia că faliile temporale pe care le generează în mod artificial pot continua la nesfârșit.

C.T.: De ce a dispărut din limbajul diplomației de la București formula ”cele două state românești”?

Nu pot să vorbesc în numele celor care guvernează astăzi, și de aceea mă abțin de la a avansa o supoziție privind această schimbare de limbaj. Cred, însă, că dincolo de cuvintele prin care îmbrăcăm raportarea la Republica Moldova, trebuie să avem, la București, o coerență în acțiune.
Republica Moldova trebuie să constituie un proiect strategic al României. Îmi este greu să imaginez alt dosar care să cântărească mai greu în deciziile de politică externă ale României. Tocmai de aceea cred că este esențial să există o coerență de acțiune care să depășească guvernările vremelnice și să facă din România un partener de nădejde, un prieten și un avocat al Republicii Moldova oriunde în lume.

C.T. Ceva timp în urmă „a făcut carieră” formula „R. Moldova, o poveste de succes”. Considerați și dumneavoastră că R. Moldova este o „poveste de succes”?

Cred cu tărie că Republica Moldova are toate datele pentru a fi o poveste de succes. În ultimii ani, Chișinăul a făcut pași importanți pe calea cea dreaptă, care ține de consolidarea democrației și de alinierea de la normele europene. Au existat și sincope, ne aducem desigur aminte de turbulențele din 2009, și avem chiar mai proaspăt în conștiință un an 2013 agitat politic. Dincolo însă de derapajele inerente unei democrații tinere, de micile accidente de parcurs, Republica Moldova trebuie să mențină un azimut clar și asumat, care să o conducă pe o traiectorie având ca destinație finală statutul de membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană.
Cred că acest obiectiv este unul realizabil? Categoric, DA. Iar, cât timp Republica Moldova va menține acest azimut, indiferent de amenințările unor actori defazați istoric, de micile discordii de pe plan local sau de greutățile inerente unor reforme dificile, Chișinăul își va crea, zi de zi, propria poveste de succes.

C.T.: Cronicarul zicea că Țara Moldovei e așezată în calea tuturor răutăților. Depășind această logică maniheistă, considerați că ceea ce a rămas azi din fosta Țară a Moldovei e un „dat al sorții” și că geografia ne-a jucat festa?

Ca om politic de centru-dreapta, ca om atașat valorilor liberale, cetățean care a trecut, în ultimul an, printr-un proces de reinventare pentru a putea să-și servească mai bine țara, resping din start orice determinism istoric. Sigur că istoria din ultimele secole ne-a arătat că destinul unei națiuni este supus unor oscilații, poate trece prin perioade mai puțin faste, și se poate lovi de arbitrarul deciziilor unor actori ostili.
Însă, mai presus de toate acestea, am ferma convingere că, în Europa de astăzi, fiecare stat își poate croi propriul destin prin expresia voinței democratice a cetățenilor acestuia. Uitați-vă la națiunea poloneză, care timp de secole a fost sfâșiată de interesele unor imperii, dar care acum și-a regăsit matca geografică și, mai mult decât atât, a deveni o forță de prim rang în Europa. Cred că acest exemplu este o dovadă a faptului că fibra unei națiuni puternice supraviețuiește vânturilor schimbătoare ale istoriei și se întărește ca urmare a încercărilor pe care destinul i le pune în față. De aceea, am convingerea că dincolo de o geografie care poate fi temporar nedreaptă, urmărirea cu tenacitate a unui proiect național va da în cele din urmă roade, dezgropând adevărul istoric și restabilind ordinea firească a lucrurilor.

C.T.: Cum credeți că se va termina „războiul identitar” din R. Moldova? Care tabără are, totuși, șanse mai multe de a ieși învingătoare?

Trebuie să pornim de la realitatea Republicii Moldova de astăzi, care este un spațiu în care coexistă românofoni și rusofoni. Indiferent de justețea premiselor istorice care au condus la această stare de fapt, aceasta este o realitate pe care trebuie să o privim ca atare. Toți cetățenii Republicii Moldova au drepturi egale, și orice soluție privind viitorul acestei țări trebuie să fie agreată de o majoritate a acestora. Acestea sunt regulile jocului democratic de la care nu putem să facem abatere. În măsură în care toți actorii relevanți – atât cei interni, cât și cei externi – înțeleg să respecte aceste reguli, cred că este de datoria tuturor liderilor responsabili să evite antagonizarea diferitelor comunități din interiorul statului și să prezinte populației proiecte care să răspundă nevoilor acestora.
De aceea, trebuie să ne întrebăm care sunt nevoile locuitorilor Republicii Moldova? Îndrăznesc să afirm că, astăzi, cetățenii moldoveni ar beneficia de pe urma unei economii mai prospere, a unei mai mari libertăți de mișcare, a accesului la mai bune oportunități personale și profesionale. Care este proiectul care răspunde cel mai bine acestor nevoi? Proiectul european, proiectul democratic. Identitatea Republicii Moldova trebuie să devină, dincolo de liniile de demarcație etnice sau de ingineriile demografice concepute de lideri ilegitimi din trecut, o identitate europeană.

C.T.: Ce se întâmplă azi cu DREAPTA românească, ce șanse are să (re)vină la putere?

De-a lungul istoriei sale, România a fost mereu o țară de dreapta, identitatea acestei națiuni fiind definită de lupta pentru drepturi și libertăți cetățenești, demnitate umană, libertate de expresie și egalitate politică, libertate intelectuală, stat de drept și dezvoltare economică. Statul și instituțiile sale trebuie reformate, iar societatea civilă stimulată prin valori comune care vor contribui la crearea spiritului comunitar. Dreapta reprezintămajoritatea tăcută a celor dezamăgiți de o clasă politică incompetentă și coruptă. Trebuie insă să înțelegem că electoratul de dreapta așteaptă în primul rând mișcare comună. Nu în zadar militez astăzi pentru unificarea tuturor forțelor de dreapta. Numai astfel dreapta românească va putea obține victoria de care are nevoie pentru a reveni la putere.

C.T.: Și ultima întrebare. N-o să vă întreb ceea ce v-ar întreba orice ziarist basarabean – „Când ne unim?” Vă întreb altceva: ținând cont de actualele evoluții politice de pe continent și de seismele care zguduie Uniunea Europeană, când ne vom „reîntâlni” în Europa, peste câți ani?

Acest lucru trebuie să se întâmple cât mai curând. Și ține de maturitatea și determinarea liderilor din Republica Moldova, ca și de competența clasei politice de la București, ca această reîntâlnire să aibă loc în viitorul apropiat. Nu voi avansa o dată, însă vă voi spune doar atât: dacă cetățenii români îmi vor acorda încrederea pentru funcția de președinte al țării, voi face din aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană o prioritate de prim rang a mandatului meu. Pot să mă gândesc la foarte puține lucruri care mi-ar aduce o satisfacție mai mare decât aceea de a ura bun venit Chișinăului în familia europeană, din calitatea de președinte al României.