Actualitate

Ministerul Economiei vrea să anuleze legea, care obligă prezența pe rafturi a cel puțin 50% de produse autohtone

Ministerul Economiei a inițiat ANULAREA normei legale, care prevede prezența obligatorie pe rafturi a cel puțin 50% de produse agroalimentare autohtone.
Acest lucru se întâmplă în situația când pentru 11 luni ale anului 2021 avem cifra antirecord al deficitului balanței comerciale de 3,6 MILIARDE DOLARI. Adică, cu această sumă uriașă importul depășește exportul. Când industria alimentară nu a primit niciun bănuț de compensare la creșterea exponențială a tarifului la gaz, spre deosebire de țările UE și Ucraina. Am ajuns să vedem cum Ministerul Economiei al MOLDOVEI se luptă cu producătorii autohtoni!

De remarcat că ministerul probabil conștientizează că procedează urât și încearcă să anuleze facilitatea pentru ramura agroalimentară în formă foarte perfidă și camuflată la maxim. Totul se face sub paravanul unui proiect, care conceptual reabilitează legea Platformei DA cu plafonarea apetiturilor supermarketurilor și facilitarea accesului pe rafturi a producătorilor autohtoni. Da-da, stimați cetățeni, este vorba de acea lege, nepromulgată de doamna Președinte 9 luni în urmă sub presiunea magnaților din comerț.

Iată acum Ministerul economiei vine cu un proiect teoretic similar, întrucât nu poate ignora faptul și argumentul nostru, precum că limitarea intereselor magazinelor mari corespunde perfect Directivei Parlamentului European din 17 aprilie 2019 privind combaterea practicilor comerciale neloiale și NU CONTRAVINE Acordului de Asociere, așa cum insista nu știu de ce doamna Sandu.

Doar că există două probleme ascunse în cadrul acestui proces. În primul rând, proiectul propus conține mai multe capcane cu formulări ambigue și dacă rămâne în redacția propusă, o să lase supermarketurilor o marjă largă de manevre pentru discriminarea continuă a furnizorilor agroalimentari. În plus , la final, prin ultima propoziția se propune ABROGAREA normei cu minimum 50 % pentru producători autohtoni.

Bravo, Ministerul Economiei! Probabil, modelul economic al guvernării este axat în continuare pe importuri și urmărește scopuri de scurtă durată, legate de încasări mai mari în buget de la import. Mare treabă că industria autohtonă agroalimentară falimentează sub presiunea businessului din alte țări, care este puternic susținut de statele lor. Că este riscul enorm ca zeci de mii de oameni să rămână șomeri și să suplinească în curând diaspora noastră.

Nu înțeleg pentru ce Moldova are nevoie de așa ministru, care nu este capabil să privească cu doi pași înainte și nu are verticalitate pentru promovarea intereselor producătorilor autohtoni!

Alexandru Slusari 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *