„Mioara”, sacrificată de doi păstori: statul RM şi Tripăduş

După ce 75,1% din acţiunile statului în „Mioara” au fost expuse privatizării, firma „Energcom” a participat de şapte ori la concursurile investiţionale, propunând preţul de cumpărare 1,2 mln. lei şi investiţii de 55 de mln. lei. Întotdeauna, însă, oferta era respinsă. Pe când „Elan-Gaz” a fost declarată câştigătoare din prima încercare, deşi a venit cu propuneri mult mai modeste: preţul acţiunilor de 800 de mii de lei şi investiţii de 10 mln. de lei timp de cinci ani. „Elan-Gaz” a fost reprezentat la concurs, prin procură, de către Pantelimon Frăsineanu, directorul „Bălţi-Gaz”, implicat în multe scheme ale lui Tripăduş, dar care, surprinzător, ne-a spus că nu ţine minte nimic… La rândul său, ex-directorul Departamentului Privatizării (DP) de atunci şi actualul ministru Alexandru Oleinic, întrebat de ce s-a acceptat un preţ simbolic, ne-a spus că potenţialul cumpărătorilor era studiat de ministerele de ramură, care aveau reprezentanţi în Comisia de concurs. „În cazul „Mioara”, cuvântul decisiv l-a avut Ministerul Industriei. Noi acceptam şi preţuri mai mici, fiindcă trebuia să vindem cât mai multe întreprinderi, ca să le salvăm de faliment. În schimb, contractul a fost foarte strict, pentru ca investitorul să-şi onoreze oricum obligaţiunile”, a adăugat ministrul.

Dar a ieşit invers. Contractul de vânzare-cumpărare a SA „Mioara”, semnat la 12 ianuarie 2000 de către Oleinic şi Tripăduş, stipula că vânzătorul nu poate să rezilieze contractul, dacă cumpărătorul va valorifica 3/4 din volumul investiţiilor. De acest clenci s-a şi prins ulterior „Elan-Gaz”, încălcând prevederile contractului cu sprijinul nemijlocit al DP. Astfel, cota-parte a DP în „Mioara” a rămas de 13%, iar firma lui Tripăduş a intrat în posesia pachetului majoritar al unei întreprinderi cu un capital social de 14,5 mln. lei, cu trei blocuri de producere şi unul administrativ, primind în gestiune inclusiv cinci cămine şi două cluburi.

Sinenco: „Asistam la un furt comis cu susţinerea statului”

Pe atunci director la „Mioara” era Vasile Sinenco. El susţine că înstrăinarea întreprinderii la un preţ de nimic l-a pus în gardă: „Eram director din 1986. Am reuşit să scot combinatul din datorii, să păstrez utilajele, să fac contracte bune. Când întreprinderea a fost vândută pe nişte bănuţi, m-am revoltat, dar toţi tăceau. Asistam la un furt, comis cu susţinerea statului, iar Tripăduş umbla de colo-colo cu telefonul şi repeta: „Alo, dle preşedinte…”. Vroia să pară mare…”. Vasile Maslov, fostul mecanic-şef, adaugă: „Aveam perspective bune, dar după ce ne-au vândut pe doi bani, totul a început să se distrugă”.

Efectuarea „investiţiilor” a început la 6 iunie 2000, când „Elan-Gaz” a semnat un contract pentru lucrările de reconstrucţie, în sumă de 3,8 mln. lei, cu SRL „La Duca”. Deşi în contract figurează ştampila şi semnătura directorului acestei firme, la acea dată firma nici nu exista. Ea a fost înregistrată tocmai la 17 august 2000, de către Vadim Russu, un tânăr care în acelaşi an s-a stabilit cu traiul în SUA (foto 1). Dacă până la 8 noiembrie 2000, când Russu a plecat din RM, „La Duca” nu avea nici cont bancar, imediat după aceasta firma a început să apară ca antreprenor în zeci de documente despre investiţiile efectuate la „Mioara” (foto 2). Dările de seamă ale „Elan-Gaz” arată că firma lui Rusu a participat la reconstrucţia biroului directorului, a cantinei, a acoperişului, a unor gazoducte şi la instalarea sistemului de încălzire. Şi în toate actele figurează semnătura evident falsificată a lui Russu care, potrivit Serviciului grăniceri, nu s-a mai întors în RM. Alexandru Bacsan, fostul şef al brigăzii de construcţii la „Mioara”, afirmă că la lucrări au participat alte firme, care au reparat numai blocul administrativ. „Tripăduş şi-a adus oamenii lui, care conduceau lucrările şi dădea toate indicaţiile”, afirmă Bacsan.

Frecăuţanu: „Toate guvernările îl protejează”

În acea perioadă, însă, se pare că Tripăduş încerca să deschidă totuşi un cont bancar pentru „La Duca”. Notarul Nina Frecăuţanu din Bălţi ne-a spus că, la începutul lui decembrie 2000, Tripăduş a venit la ea cu o copie a buletinului de identitate a lui Russu, rugând-o să-i autentifice fişa cu specimene a semnăturii acestuia. „Îmi spunea că omul e în America, sugerându-mi să închid ochii. Am refuzat, el a trântit uşa şi a plecat”, precizează notarul. Cu toate acestea, conform investigaţiilor ulterioare ale procurorilor, în ianuarie 2001, la „Victoriabank” a fost prezentată fişa cu specimenele semnăturilor lui Russu şi încă a unei persoane – Jana Eremciuc (reţineţi acest nume!), care figura ca şi contabilă a firmei. Culmea e că fişa era autentificată la „notarul Frecăuţanu”, la 2 ianuarie 2001, cu nr. 94. Realmente, biroul notarului nu lucrează în a doua zi a anului, darămite să înregistreze 94 de documente într-o zi. Expertiza grafologică, efectuată mai târziu, a stabilit că semnătura notarului este făcută de o altă persoană, iar ştampila a fost scanată şi scoasă la imprimantă. „Tripăduş e maestru la falsificat semnături. La el tot e falsificat, din cap până în picioare. Nu ştiu de ce, dar toate guvernările îl protejează…”, specifică notarul.

Jacob: „În locul lui Russu semna Tripăduş”

„La Duca” apare şi în contracte cu întreprinderi solide, precum: „Produse cerealiere”, Combinatul de pâine din Bălţi, „Incomlac” ş.a. Valentin Stepanov, director la „Produse cerealiere”, recunoaşte că a fost atras în cursă de Tripăduş: „Tripăduş mi-a spus că cineva e interesat de afaceri, dar la urmă am avut numai probleme. Ne-au propus să livrăm făină firmei „La Duca” din contul datoriilor la gaz, iar aceasta să se achite cu „Gazprom”. Dar nu ne-au plătit şi am avut un dosar cu ei. Pe urmă am aflat că ei nici n-au director”. „La Duca” mai apare într-o factură fiscală din 2002, ce arată că firma a cumpărat de la „Mioara” blănuri în sumă de 41393 lei… Bizară tranzacţie, deoarece în 2001 Fiscul a anulat fişa de înregistrare a contului bancar „La Duca”, iar „Victoriabank” a suspendat operaţiunile pe acest cont. Tot „La Duca” are şi contracte de import cu firma germană „Steffen Jacob”. Şeful acesteia, Steffen Jacob, afirmă: „Am trimis mărfuri în RM, dar contractele cu „La Duca” le semna Tripăduş. El amăgeşte pe oricine, cu permisiunea organelor de drept.”. Există şi o procură, prin care Russu l-ar fi împuternicit să facă devamarea mărfurilor pe un oarecare Andrei Malimon (foto 3), al cărui semnătură figurează şi în declaraţiile vamale. Dar şi acesta e plecat pentru totdeauna în SUA. În schimb, în timpul anchetei, Malimon a declarat: „N-am primit procura, denumirea firmei îmi e necunoscută, pe Vadim Russu nu-l ştiu. N-am semnat declaraţia vamală, semnătura nu e a mea, nici buletinul de identitate menţionat nu e al meu”. La rândul său, Ludmila Babineţ, fostul curator de la Fisc al firmei „La Duca”, susţine: „Nu cunosc pe nimeni din firmă. Ei n-au prezentat nicio dare de seamă, iar la citaţiile noastre nimeni nu a reacţionat”.

Cum a ajuns, totuşi, Tripăduş să dirijeze cu această firmă-fantomă? Probabil, Vadim Rusu ar fi înregistrat-o şi apoi i-ar fi transmis acestuia ştampila şi toate actele. Pentru că moşul lui Vadim, Mircea Rusu, este cuscru cu Tripăduş. Mai ales că registratoarea Svetlana Moţpan de la Camera de Înregistrare Bălţi, ne asigură că i s-a prezentat Rusu în persoană, iar ulterior o expertiză grafologică a actelor sus-numite a constatat că toate semnăturile lui Rusu, cu excepţia celor din actele de înregistrare, sunt falsificate. Solicitat de noi, Mircea Rusu ne-a spus doar atât: „Vadim a plecat de zece ani şi nu s-a mai întors. Nu ştiu să fi avut firmă, Cu cuscrul meu nu vorbesc despre aceasta”.

Spătari: „Nu s-au furat documente”

Lucruri stranii s-au întâmplat chiar la „Mioara”. „Când Tripăduş a cumpărat întreprinderea, aveam stocuri de mărfuri de circa 7 mln. lei. El a vândut totul, până şi maşinile de cusut. Şi nu a reparat nimic, în afară de blocul administrativ”, susţine Eugenia Puşcari, fostă specialistă a întreprinderii. Cum au dispărut mărfurile din stocuri? La 12 septembrie 2000, Consiliul de administrare al SA „Mioara” a renunţat la serviciile Pazei de Stat, iar peste două săptămâni, poliţia a fost anunţată despre un furt la întreprindere. Potrivit vicecomisarului de Bălţi, Vitalie Spătari, în dosarul penal pe acest caz se indică furt de mărfuri şi materie primă, nu şi de documente. Dar într-un certificat de la poliţie, solicitat de „Mioara”, se arăta că au fost furate şi acte (foto 4). Uzitând de acest certificat, „Mioara” informa Departamentul control financiar şi revizie că, în urma furtului, e imposibil de confirmat lista angajaţilor… Mai târziu, a fost strămutată şi arhiva întreprinderii, iar, în consecinţă, s-a constatat dispariţia altor acte, inclusiv cu privire la stocurile din depozite… Şi magazinelor de firmă li s-a dat altă destinaţie. În noiembrie 2000, Consiliul de administrate al SA „Mioara” decide să transforme un magazin în spaţiu locativ pentru Vladimir Cambur – nepotul lui Tripăduş, omniprezent în schemele şi firmele sale.

DP acceptă investiţiile, iar actele dispar

Surpriza nu s-a lăsat aşteptată. Deşi în 2000 „Elan-Gaz” urma să investească în „Mioara” 1,5 mln. de lei, firma de audit „Audit-Nord” a confirmat investiţii de 4,4 mln. lei. Dintre acestea, 3,9 mln. lei ar fi fost investite de firma „La Duca”… Concluziile auditului au fost acceptate şi de Comisia pentru desfăşurarea concursurilor investiţionale, condusă de Nicolae Gumenâi, pe atunci şeful DP. În dările de seamă ale „Elan-Gaz” şi „Mioara” se indicau investiţii majore, dar totodată se menţiona că, în 2000, volumul producţiei s-a micşorat cu 45,7% comparativ cu 1999, din cauza scăderii cererii la blănuri. Mai mult, dacă, la privatizare, „Elan-Gaz” s-a mai obligat să creeze noi locuri de muncă, în realitate, foştii angajaţi rămâneau şomeri. În această privinţă, unul dintre aceştia, Ivan Miroşcenco, a propus la adunarea generală a acţionarilor din mai 2001 ca „Mioara” să declare faliment şi să-şi vândă patrimoniul, deoarece nu aduce niciun folos, având toţi indicii negativi şi producţie tot mai proastă. Intenţia sa a fost susţinută şi de către Eugenia Puşcari, care a precizat că majoritatea foştilor muncitori ai întreprinderii vând la piaţă, ca să supravieţuiască, iar cei care mai lucrează îngheaţă în secţii.

Şi dacă DP, poate fără să ştie, a acceptat investiţii de 4,4 mln., în baza unor acte false, în mod logic, acestea trebuiau nimicite. Fie că aşa a fost, fie că norocul era de partea falsificatorilor, dar la 7 septembrie 2009 toate aceste documente au… dispărut. Din materialele dosarului pornit pe acest caz, reiese că noul director al „Elan-Gaz” Rodica Gârbu, contabila Zinaida Babenco şi şoferul Nicolae Ninescu s-au deplasat în acea zi, în interese de serviciu, la firma de audit „Moldauditing” din Chişinău. Ei spun că aveau în maşină 40 de mape cu toate documentele pentru anii 1999, 2000 şi prima jumătate a anului 2001, însă maşina le-a fost furată la întoarcere, când au intrat într-un magazin. Nici de data aceasta, vinovaţii n-au fost găsiţi şi dosarul a fost clasat… Solicitat de noi, Ninescu ne-a spus că nu e la curent cu nimic şi e foarte ocupat. Oricum, miraculosul furt i-a ajutat pe cei de la „Elan-Gaz” să invoce pierderea actelor la orice control şi să prezinte, în schimb, scrisoarea de acceptare a investiţiilor, semnată de Gumenâi.

Alte firme şi falsificări acceptate de DP

Odată reuşită această operaţie, în 2001, „Elan-Gaz” a renunţat la antreprenorul „La Duca” şi a găsit altul – „Condrumeţ Agro”. S-a repetat întocmai aceeaşi poveste. Ca şi „La Duca”, „Condrumeţ Agro” a fost fondată în august 2000. În acea perioadă, fondatoarea, Jana Eremciuc (persoana înscrisă ca şi contabil în fişa falsificată cu specimenele semnăturilor firmei „La Duca”), se pregătea să plece la loc permanent de trai în SUA (foto 5). Ca şi Russu, Jana nu s-a mai întors în RM. În 2003, „Moldova-Agroindbank” informa procuratura că firma are doar cont temporar, pe care nu au fost efectuate circulaţii (foto 6). Dacă toate actele privind investiţiile în „Mioara” sunt semnate cu numele „Eremciuc” (foto 7), cererea de înregistrare a firmei ca plătitor TVA poartă iscălitura unui oarecare Vasile Tarpan. Rugat de noi să dea explicaţii, Tarpan s-a arătat nedumerit: „N-am activat la aşa firmă. Semnătura nu e a mea, cineva a falsificat-o. Am declarat despre asta şi la procuratură”. Şi curatorul de la Fisc al acestei firme, Violeta Nuliman, susţine că nimeni din firmă nu i s-a adresat şi dări de seamă nu i s-au prezentat.

Oricum, şi aceste investiţii au fost acceptate. Mai întâi, firma „Moldauditing” a confirmat că, în 2001, „Elan-Gaz” şi „Condrumeţ-Agro” au investit în „Mioara” 3,1 mln. lei, dintre care 2,9 mln. reprezintă contribuţia firmei-fantomă. Apoi, în februarie 2002, Comisia pentru desfăşurarea concursurilor investiţionale a acceptat raportul de audit. La 16 aprilie 2002, Gumenâi confirmă că DP subscrie pentru investiţiile totale de 7,5 mln. lei timp de doi ani, ceea ce reprezintă 3/4 din volumul total şi, conform contractului de privatizare, permite participarea SA „Mioara” în capitalul social al altor persoane juridice.

Gumenâi: „Auditorii şi Boico trebuie traşi la răspundere”

În acelaşi an, SIS a anunţat Procuratura Generală despre o serie de ilegalităţi comise de firme din anturajul lui Tripăduş, printre care se menţionează şi faptul că „Elan-Gaz” a investit în SA „Mioara” numai 800 mii de lei, restul dărilor de seamă fiind falsificate. În noiembrie 2002, Procuratura Bălţi a pornit un dosar penal, pe faptul învinuirii lui Tripăduş de însuşire în proporţii deosebit de mari a bunurilor statului prin înşelăciune, confecţionarea şi folosirea documentelor şi ştampilelor oficiale false.

„Acceptând investiţiile, ne-am bazat pe raporturile de audit şi pe rezultatele comisiei care a fost la faţa locului, condusă de angajata mea Ala Boico. Ea ne-a prezentat actul de verificare ce confirmă investiţiile. Dacă actele au fost falsificate, atât auditorii, cât şi subalternii mei, inclusiv Ala Boico trebuie traşi la răspundere”, spune astăzi Nicolae Gumenâi. Totuşi, e straniu faptul că Gumenâi a confirmat investiţiile pentru 2001 la 16 aprilie 2002, însă comisia Alei Boico le-a acceptat cu două luni mai târziu… (foto 8, 9). Pe Ala Boico n-am găsit-o, dar am aflat că, după ce DP a acceptat investiţiile respective, ea a lucrat la o firmă de-a lui Tripăduş. Iar Pavel Bodarev, şeful „Moldauditing”, ne asigură că firma sa nu poartă nicio vină: „Niciodată n-am scris nimic aiurea, fără originalele actelor. Noi nu purtăm răspundere pentru documentele prezentate, nu ştim unde, cine şi cum le-a făcut. Dacă Tripăduş zice că i-au fost furate, e foaie-verde papură. El nici cu noi nu s-a achitat până la capăt”.

Dar cum se face că multe persoane implicate în aceste scheme pleacă pentru totdeauna în SUA? Problema e simplă: Tripăduş şi familia sa fac parte din biserica baptistă, care le oferă enoriaşilor această şansă. Conchidem că marionetele sunt alese dintre „fraţii de credinţă”… De fapt, pastorul său din Bălţi ne-a spus că Tripăduş a fost deja exclus din comunitate, dar a refuzat să ne dea explicaţii. „La noi sunt excluşi doar cei care nu duc o viaţă de creştin, după Evanghelie”, a precizat Petru Lihcun, conducătorul bisericii baptiste în regiunea de nord a RM. Menţionăm, în această privinţă, că într-o scrisoare către Voronin, colectivul SA „Mioara” scria: „Când ne-am adresat în mai multe instanţe, el ne-a spus: „Adresaţi-vă şi preşedintelui, şi premierului, şi poliţiei, şi chiar Domnului Dumnezeu! Eu peste tot am oamenii mei şi-mi ajung bani să-i plătesc pe toţi”.

Anatolie Tripăduş nu ne-a răspuns la niciun apel. În schimb, fiică-sa, Liuba Botnariuc, ne-a transmis că familia sa refuză să discute cu noi, pentru că n-am fi obiectivi şi că ei ne vor răspunde în judecată.