Încă din cărţile cu poveşti nemuritoare ale copilăriei am învăţat un lucru. Că petrecerile de trei zile şi trei nopţi într-un regat aveau loc la nunta prinţului sau a prinţesei. Era un semn al abundenţei şi al dărniciei mirilor. În rest, mesele întinse pentru oamenii simpli erau rare. Sau, în istorie, erau doar nişte manevre manipulatoare, cum se întâmpla la Colosseum: sânge şi pâine. Luptele dintre gladiatori sau execuţiile erau însoţite de pâinea dată gratis spectatorilor. Astfel încât graniţa e foarte fină. Nu vom şti niciodată cine mergea să vadă oamenii murind din cauza cruzimii şi cine din cauza foamei.
În a doua carte a Bibliei, Ieşirea, se vorbeşte de ţara în care curge lapte şi miere, ţara făgăduinţei, primul semn de belşug de după izgonirea din Eden. Ceea ce tot ne dă de gândit, fiindcă e doar una. O petrecere continuă, pentru tot poporul, e posibilă doar în ţările de basm. În poveştile istorice petrecerea poporului e legată de bunăstare şi abundenţă excesive.
Ei, urmărind ce se întâmplă în Moldova, am impresia că Moldova e această ţară visată de toată omenirea. Chef peste chef. Festivaluri după festivaluri, sau – uneori – toate deodată. În fiecare weekend undeva e un concert cu intrare liberă. S-a făcut Velo Hora, Festivalul de muzică folk; într-o săptămână a cântat Gândul Mâţei, în alta – Zdob şi Zdub şi Cuibul. Gratis! Acum ne pregătim de Oktoberfest – fiindcă petrecerile noastre sunt insuficiente, împrumutăm de peste tot: Halloweenul şi Valentine’s day de la americani, Oktoberfestul de la nemţi şi lista poate continua la fel de mult ca sărbătorile noastre.
Oare oamenii ştiu că, aşa cum se întâmpla la nunta prinţului din poveste, aceste festivaluri de zile şi nopţi se dau din vistieria statului? Că toate concertele gratuite sunt, de fapt, plătite de altcineva? Că de obicei, indiferent că banii vin din mediul privat sau din vistieria statului, aceşti bani ar putea merge în alte domenii? Că nu există bani în casele de copii şi de bătrâni nici măcar pentru înmormântări?
Şi cu toate astea ne pregătim de Hramul capitalei. Altă distracţie, altă cheltuială. Iar eu pot spune cu mâna pe inimă că nici în Germania nu am văzut atâtea „evenimente” pe metru pătrat sau pe sfârşit de săptămână. Ceea ce, logic vorbind, presupune că suntem cea mai bogată ţară şi o împărăţie visată de toate generaţiile. Gata cu sărăcia, noi facem proteste şi festivaluri. Iar când vom renunţa la proteste, vom putea spune fără să glumim: „mir, drujba, festival!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
