Misiune încheiată cu succes! Toţi copii au fost scoși din peștera inundată din Thailanda
UPDATE 13.25 – Operațiunile de salvare continuă într-un ritm alert în Thailanda. Un al unsprezecelea băiat a fost scos, în urmă cu puțin timp din adâncuri, scrie CNN. Este a treia zi în care o lume întreagă stă cu nervii întinsi la maximum și urmărește desfășurarea operațiunilor de salvare din Thailanda.
În peșteră se mai află în acest moment un singur băiat și antrenorul de fotbal.
UPDATE 12.30 – Încă doi băieți au fost salvați azi din peștera care le-a fost casă pentru mai bine de două săptămâni, scrie CNN. Aceștia primesc îngrijiri medicale la fața locului și urmează să fie transportați la spital.
STIRE INIȚIALĂ – Urmează să fie scoşi din subteran încă 4 copii şi antrenorul lor, un bărbat de 25 de ani. Este important important ca misiunea să se încheie astăzi deoarece prognozele meteo spun că vor reîncepe ploile şi există riscul ca peştera în care aceştia sunt captivi de pe 23 iunie să se inunde complet. Duminică şi luni, din subteran au fost recuperaţi 8 băieţi care se află acum sub supravegherea medicilor.
Misiunea de salvare pune condiţii infernale şi pentru scafandri şi pentru prizonierii adâncurilor. Fiecare băiat a fost îmbrăcat cu un costum special şi prins între doi experţi. Salvatorii au vrut să fie siguri că dacă unul dintre ei cedează, copiii sunt în siguranţă. În plus, pentru că fotbaliştii sunt slăbiţi şi dezorientaţi după atâtea zile de stat în subteran şi întuneric, unul dintre experţi poartă şi tubul de oxigen al fiecărui copil, pentru ca acesta să depună cât mai puţin efort.
Între timp, primii copii ajunşi la spital încep să îşi revină de pe urma calvarului din subteran.
„De dimineaţă ne-au spus că le este foame şi au cerut orez cu busuioc şi carne de porc. Încă trebuie să rămână izolaţi de părinţi şi de alte persoane pentru a-i feri de eventuale infecţii”, declară Narongsak Osottanakorn – coordonatorul operaţiunii.
Pe lângă tratamentul menit să le refacă imunitatea şi să combată subnutrirea şi deshidratarea ultimelor două săptămâni, copiii primesc şi consiliere psihologică, pentru a trece mai uşor peste trauma captivităţii.
Sursa: digi24.ro