Conform procedurilor oficiale, tratatul bilateral se prelungește la fiecare zece ani, însă, dacă una dintre părți refuză acest lucru, aceasta urmează să notifice atât cealaltă parte, cât și organizațiile internaționale, printre care ONU sau OSCE.
Decizia Kievului este una justificată, în contextul în care Rusia a anexat Peninsula Crimeea și sprijină separatiștii din estul Ucrainei. Cu atât mai mult, cu cât poziția Rusiei nu s-a schimbat în privința acestui conflict, Moscova dorind în continuare ca autoritățile ucrainene să recunoască liderii separatiști, adică să îi legitimeze şi să ofere un statut special republicilor Lugansk și Donețk.
Practic, acordul nu a mai fost viabil încă din 2014, iar poziția Kievului reprezintă un pas simbolic pentru început, arătând încă o dată atât dorința sa de a se desprinde de spațiul euroasiatic și de a nu mai considera Rusia drept un partener strategic, cât și dorința de a se ralia la sfera occidentală și euroatlantică.
În preambulul tratatului, se precizează „consolidarea relațiilor prietenești”, „buna vecinătate și cooperarea reciproc avantajoasă”, însă agresiunea rusă încalcă din start primele trei articole, și anume: egalitatea și suveranitatea (Art. 1), respectarea integrității teritoriale și inviolabilitatea graniței comune (Art. 2), nefolosirea forței militare, economice sau de altă natură și neimplicarea în afacerile interne (Art. 3).
Dar, în plan secund, miza ruperii acestui tratat nu mai este una doar simbolică, ci și geopolitică, întrucât presa de la Kiev a anunțat că Ucraina dorește să revizuiască toate tratatele și acordurile de cooperare cu Rusia, ceea ce include și cooperarea cu Moscova din Marea Azov și Strâmtoarea Kerch, în baza înțelegerii din 2003. Chiar şi tratatul de bună prietenie prevedea cooperarea bilaterală privind utilizarea potențialului energetic din Marea Azov și Marea Neagră (Art. 29).
Marea Azov s-a dovedit a fi utilă strategiei ruse privind Ucraina, Moscova construind în 2015 un pod peste Strâmtoarea Kerch, făcând joncțiunea terestră cu Crimeea, reușind astfel să transporte mult mai ușor soldați și armament militar în teritoriul anexat. Mai mult, strâmtoarea, care face totodată legătura dintre Azov și Marea Neagră este una destul de îngustă, iar podul, care are o înălțime de doar 33 de metri, blochează accesul navelor mari, limitând capacitatea de reacție a Ucrainei. Totodată, navelor comerciale cu pavilion ucrainean sau celor care doresc să ajungă în porturile controlate de Kiev la Marea Azov li s-au impus taxe extrem de mari, afectând interesele economice ucrainene.
Ținând cont de toate acestea, Kievul este pregătit să construiască o nouă bază navală în Marea Azov, în special pentru a proteja interesele sale regionale, dar mai ales pentru a menține controlul asupra portului Mariopol, extrem de important pentru strategia ucraineană. Inițiativa este parte a viziunii președintelui Poroșenko, care încearcă să consolideze independența Ucrainei în comparație cu unele discursuri ale opoziției de la Kiev, susținute inclusiv prin media afiliată Kremlinului, care mizează pe soluția compromisului în relația cu Federația Rusă.
Așadar, tensiunile din Marea Azov ar putea escalada pe termen mediu și scurt, dacă pozițiile ostile ale Rusiei se vor menține, ceea ce pare în momentul de față a fi un scenariu plauzibil, cu atât mai mult, cu cât Moscova a realizat în ultima perioadă o mutare considerabilă a vaselor de luptă din Marea Caspică către Azov, amenințând blocarea porturilor ucrainene, concomitent cu posibilitatea de a lansa rachete care pot lovi în mod direct teritoriul Ucrainei.
