…Nu ştiu de ce şi cum se întâmplă, dar din toate comparaţiile cu alte popoare românii – şi cei din ţară, şi cei din R. Moldova – ies învinşi. Fie că se compară cu americanii, evreii, polonezii sau cu nemţii, românii pierd. Cel mai proaspăt exemplu e comparaţia dintre japonezi şi români. „Apocalipsa japoneză” ne îndeamnă să ne uităm cu alţi ochi la noi, să încercăm să înţelegem de ce suntem aşa cum suntem. O ştire venită din Ţara Soarelui Răsare m-a uluit: în aceste vremuri de grea cumpănă şi încercare pentru japonezi, „poliţia primeşte o mână de ajutor în menţinerea ordinii de la cele trei formaţiuni care alcătuiesc temuta mafie japoneză, cunoscută sub numele Yakuza”. Conform ştirii, toate cele trei grupări mafiote – Yamaguchi-gumi, Sumiyoshi-kai şi Inagawa-kai – au organizat patrule pentru a se asigura că „niciun jaf sau furt nu va avea loc”. Ba mai mult, Yakuza a trimis către zonele afectate de cutremur peste 40 de tone de ajutoare umanitare. De asemenea, a organizat centre de primire pentru sinistraţi. Unul dintre liderii clanului Sumiyoshi-kai a declarat că „în vremuri de criză, nu sunt yakuza, civili sau străini. Sunt doar fiinţe umane şi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii". Precum se ştie, Yakuza îşi câştigă banii din prostituţie, şantaj şi trafic de droguri, iată însă că în aceste vremuri dramatice s-a solidarizat cu autorităţile şi participă la acţiunile de salvare şi de ajutorare a sinistraţilor.
Lumea întreagă a rămas uluită de calmul şi stăpânirea de sine a japonezilor. Televiziunile, în paralel cu scenele de groază, prezintă secvenţe cu japonezi calmi, concentraţi, neisterizaţi. La noi, la moldoveni, e cu totul altfel. Am avut şi noi „apocalipsele” noastre, mai mici ca proporţii şi mai blânde decât cea japoneză, nu am auzit însă de implicarea mafiei. Există două explicaţii: ori la noi nu există mafie, ori există dar e vai de ea, vorba veche – la cel sărac şi mâţa e depravată. Dar să lăsăm mafia, să vedem cum au reacţionat moldovenii la calamitatea din anul trecut când apele dezlănţuite ale Prutului au înghiţit sate întregi. Televiziunile se întreceau în a prezenta scene de groază, cu femei isterizate, care-şi rupeau părul din cap de disperare, ţărani terfoşi şi nebărbieriţi, care-şi frângeau disperaţi mâinile, uitându-se la cer, şi nu a existat măcar un singur post tv care să prezinte vreo scenă cu sinistraţi stăpâni pe sine, care îndeamnă la calm, concentrare şi efort. La noi, repet, a fost cu totul altfel, am asistat la lucruri urâte. Astfel, în timp ce societatea a sărit în ajutor (sute de mii de ajutoare veneau zilnic în satele sinistrate), sinistraţii, unii dintre ei, deveniseră la un moment dat mofturoşi, pretenţioşi, cereau haine şi încălţăminte noi, biscuiţi scumpi, cafea… În timp ce bieţii ostaşi ai Armatei Naţionale, nişte copii încă, se speteau cărând saci cu nisip, unii sinistraţii, la umbră, jucau cărţi şi beau vin. Făcând un gest profund uman, guvernul a decis să acorde fiecărui sinistrat câte 500 de lei, ca să se convingă în scurt timp că mulţi sinistraţi au dat aceşti bani pe băutură.
Sunt sigur că japonezii vor învinge această apocalipsă, că în doi-trei ani viaţa va reveni la normal şi Ţara Soarelui Răsare va deveni şi mai bogată, şi mai frumoasă, cu oraşe curate şi drumuri bune. La fel de sigur sunt că noi, moldovenii, şi peste zece ani vom avea ceea ce avem – oraşe murdare, drumuri cu gropi şi multă, multă sărăcie. „Shikata ga nai”! – Asta-i situaţia! E adevărat, la noi expresia japoneză are alt sens – Las’ că-i ghini… De ce să depunem eforturi, de ce să dorim alt standard de viaţa, dacă merge şi aşa?
