Actualitate

Moldova va fi prima ţară din lume care va folosi experienţa internaţională pentru a răspunde provocărilor demografice

Consiliul este format din experţi internaţionali, având expertiză în domenii ce ţin de fertilitate, demografie, îmbătrânire şi sănătatea sexuală şi reproductivă. Acesta a fost creat la iniţiativa Biroului Regional al UNFPA, Fondului ONU pentru Populaţie, pentru Europa de Est şi Asia Centrală, transmite IPN.

 

Potrivit unui comunicat de presă al UNFPA, Consiliul are ca scop să susţină ţările care trec prin diferite etape demografice să găsească soluţii bazate pe dovezi şi pe experienţa altor state în acest domeniu. Moldova, ca şi multe alte ţări din regiunea Europei de Est şi Asiei Centrale, se confruntă cu o serie de schimbări semnificative în ceea ce priveşte dinamica populaţiei. Fiind una cele mai tinere ţări din Europa (25% din populaţie sunt tineri cu vârsta 16-30 de ani), populaţia îmbătrâneşte foarte rapid (16,2% sunt persoane în vârstă de 60 şi peste). În acelaşi timp, rata fertilităţii în Moldova este de 1,24, ceea ce este sub rata de înlocuire de 2,1.

 

Ian McFarlane, directorul regional adjunct UNFPA pentru Europa de Est şi Asia Centrală, a declarat la deschiderea evenimentului că prin intermediul acestui Consiliu Internaţional, UNFPA ajută Moldova să elaboreze politici publice axate pe drepturile şi necesităţile oamenilor.

 

Boris Gîlca, şeful de Cabinet al viceprim-ministrului în domeniul social, expert naţional în populaţie şi dezvoltare, a subliniat că Republica Moldova este prima ţară care va beneficia de expertiza internaţională, ceea ce va contribui la consolidarea capacităţii Guvernului să elaboreze şi să implementeze politici care să ia în consideraţie realităţile economice şi financiare existente, dar şi practicile de succes ale altor state.

 

Dafina Gercheva, coordonatoarea rezidentă ONU în Moldova şi reprezentanta permanentă PNUD, a declarat că Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, care au fost adoptate în septembrie 2015 de toate guvernele lumii, oferă un nou impuls pentru a investi în calitatea vieţii oamenilor şi în satisfacerea nevoile celor mai săraci şi celor aflaţi în situaţii vulnerabile, astfel ca nimeni să nu fie exclus. „Recomandările Consiliului vor ajuta Guvernul Republicii Moldova să se alinieze la standardele şi practicile internaţionale”, a subliniat Dafina Gercheva.

 

Următoarea şedinţă a Consiliului Internaţional de Asistenţă în domeniul Populaţie şi Dezvoltare – Republica Moldova va avea loc în septembrie 2016.
IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *