Astăzi 21 Iunie 2021, Luni - Ultima actualizare la ora 10:26
Abonamente

ROMÂNIA 1 Septembrie 2020, ora 16:12

Monumentele UNESCO din România - Potenţial enorm irosit prin prisma carenţelor legislative şi a valorificării precare

Marime Font

 Exceptând „extinderea” obiectivului „Bisericile din Moldova” în anul 2010, prin includerea monumentului Biserica „Învierii Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, România nu a mai reuşit, în ultimii 20 de ani, realizarea niciunui dosar care să conducă la valorificarea unui monument în Lista Patrimoniului Mondial. De altfel, nu puţini sunt cei care consideră că în anii ’90 ţara noastră a beneficiat de o oarecare clemenţă din partea organismelor internaţionale cu privire la modul în care au fost incluse pe listă o parte dintre obiectivele culturale.

În susţinerea acestui punct de vedere, experţii în domeniul patrimoniului consideră că problemele sunt legate, în special, de gestionarea deficitară a obiectivelor deja incluse, de lipsa unei finanţări adecvate şi de neimplementarea unor programe reale de protecţie, restaurare şi valorificare a obiectivelor. Mai mult, România nu a investit în programe universitare sau postuniversitare de specializare, astfel încât să creeze specialişti în domeniul protecţiei şi promovării unor monumente de o valoare excepţională şi care să fie, totodată, capabili să poată răspunde cerinţelor actuale pentru realizarea dosarelor de includere.

Una dintre problemele majore cu care se confruntă patrimoniul naţional, în general, şi patrimoniul UNESCO, în special, este valorificarea precară a acestor resurse culturale. În prezent, la nivel internaţional, cultura a devenit treptat un factor de dezvoltare durabilă care, pe lângă rolul economic pe care îl ocupă, contribuie la reafirmarea importanţei şi a specificităţii locale şi regionale, la crearea unui sentiment de apartenenţă la un set de valori comune. În acest timp, România continuă să nu considere cultura ca un posibil pilon al dezvoltării durabile. Fără investiţii dedicate, monumentele UNESCO nu pot contribui, în fapt, la o creştere a vitalităţii economice în plan local.


Lipsa programelor speciale de finanţare şi statutul juridic incert de proprietate, coroborate cu dezinteresul şi incapacitatea autorităţilor publice centrale şi locale în a gestiona aceste situaţii, pot conduce la degradarea iremediabilă a monumentelor care încă sunt pe lista UNESCO.

Eşecul statului român în a gestiona monumentele UNESCO de pe teritoriul său poate fi uşor de cuantificat dacă ne gândim că principalul act normativ care ar trebui să reglementeze cadrul general pentru toate monumentele din România înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO („Programul de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO” – aprobat prin HG 1268/ 2010) este expirat de 5 ani. Conform alineatului 2, Programul aprobat în 2010, „este valabil pe o perioadă de 5 ani, începând cu data intrării în vigoare a HG”. Însă, în ultimii 5 ani, Guvernele României şi, în special, miniştrii culturii nu au considerat o prioritate actualizarea acestui act normativ, singurul care reglementează gestionarea integrată a obiectivelor UNESCO pe teritoriul României.

Deşi prevede măsuri pentru protejarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor UNESCO similare cu cele din Europa Occidentală, în fapt, Programul de protecţie şi gestiune este exponentul perfect al unei administraţii publice care aplică, în mod constant, teoria formelor fără fond. În domeniul patrimoniului UNESCO, explicaţia lui Titu Maiorescu pare mai actuală ca niciodată: dorim introducerea unor reforme şi măsuri de nivel occidental într-un domeniu neînţeles, care nu reuşeşte să-şi găsescă un loc în societatea românească actuală.

În condiţiile în care, pe lângă factorii de mediu, obiectivele UNESCO sunt supuse constant intervenţiilor antropice, este de neconceput atitudinea Ministerului Culturii de a nu realiza actualizarea actului normativ care nu mai produce efecte încă de la nivelul anului 2015!

Chiar şi fără o actualizare la zi, în conformitate cu cerinţele organismelor internaţionale, forma Programului, expirată de acum 5 ani, prevede o serie de măsuri de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice care ar putea reprezenta un punct de plecare în asigurarea unor activităţi minime de protejare şi valorificare a obiectivelor:

- existenţa unui sistem de management pentru fiecare poziţie din listă,, cu responsabilităţi clare din partea tuturor autorităţilor publice cu atribuţii în domeniu;

- constituirea unui Comitet de Organizare UNESCO pentru fiecare monument, al cărui scop să fie elaborarea planului de protecţie, a planului de conservare, a planului de întreţinere, precum şi a celui de reabilitare, promovare şi punere în valoare a monumentului;

- evaluarea anuală a măsurilor luate, existând astfel posibilitatea revizuirii şi modificării obiectivelor stabilite iniţial.

Pe lângă beneficiile certe în privinţa protejării monumentelor incluse în patrimoniul mondial, instrumentele menţionate în Programul de protecţie şi gestiune ar putea fi folosite şi pentru obţinerea unor finanţări nerambursabile pe axe dedicate restaurării obiectivelor de patrimoniu şi, pe cale de consecinţă, ar putea conduce către o creştere a numărului de turişti în zonele respective.

Un exemplu de bune practici este reprezentat de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, care, în anul 2018, a fost vizitată de peste 70.000 turişti, numărul acestora crescând anual, în mod constant, cu 20%. Conform datelor oficiale, publicate de Consiliul Judeţea Hunedoara, în 2018, s-a înregistrat o creştere a veniturilor cu 300% faţă de 2016, Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice realizând un excedent bugetar de peste 330.000 lei.

Din păcate, Sarmizegetusa Regia este singura dintre cele 6 fortăreţe înscrise în UNESCO, care a beneficiat de finanţare şi restaurare, astfel încât să poată fi pusă în circuitul turistic. Inexistenţa unor proiecte de punere în valoare pentru celelalte cetăţi dacice a făcut ca acestea să fie inaccesibile publicului, numărul turiştilor fiind de ordinul zecilor, atât din cauza lipsei indicatoarelor, cât şi a traseului neamenajat, deosebit de greu de parcurs.

Cu dificultăţi majore se confruntă şi Centrul Istoric Sighişoara, care este supus unui proces constant de degradare, din cauza lipsei unor lucrări de consolidare a sistemului de fortificaţii. Doar recent s-a reuşit demararea unor licitaţii publice, care vizează intervenţii de restaurare la nivelul zidurilor cetăţii.

În aceeaşi situaţie, se găsesc şi bisericile fortificate din Transilvania, bisericile din Moldova şi bisericile din lemn din Maramureş, care se confruntă cu dificultăţi în iniţierea şi derularea de proiecte menite să asigure conservarea obiectivelor, ceea ce poate conduce la degradarea şi distrugerea iremediabilă a acestora.

Pe fondul unui cadru normativ neactualizat, a neimplicării autorităţilor publice de la nivel central în a stabili instrumente de consiliere care să vină în întâmpinarea nevoilor autorităţilor locale, dar şi a lipsei alocărilor bugetare din partea autorităţilor locale pentru monumentele de valoare excepţională, este foarte posibil, ca la o următoare vizită de monitorizare, o bună parte dintre monumentele incluse de România să aibă aceeaşi soartă ca oraşul german Dresda, care a fost exclus din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.  

historia.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Iunie 2021, ora: 10:26

Voronin mesaj șocant: „Dodon e cel mai mare impediment pentru dezvoltarea RM, PSRM a fost finanțat din Rusia”

Voronin mesaj șocant: „Dodon e cel mai mare impediment pentru dezvoltarea RM, PSRM a fost finanțat din Rusia”

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, cere repetarea alegerilor din 24 februarie, deoarece PSRM a fost finanțată cu bani din Federația Rusă. Declarația a fost făcută la postul TV Moldova 1. «Alegerile trebuie repetate! Categoric! Să întoarcă la varianta zero și de petrecut...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Iunie 2021, ora: 09:12

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ (1992) Tragedia de la Tighina

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ (1992) Tragedia de la Tighina Din editia print

„...pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată” 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 21 Iunie 2021, ora: 07:59

Natalia Gavriliță (PAS), mesaj în limba rusă despre „poporul moldovenesc” / Programul Maiei?

Natalia Gavriliță (PAS), mesaj în limba rusă despre „poporul moldovenesc” / Programul Maiei?

Vice-președintele PAS, Natalia Gavriliță apare într-o adresare video în limba rusă unde folosește tezele moldovenismului stalinist - „poporul moldovenesc”.

( ) Citeşte tot articolul

Social 21 Iunie 2021, ora: 07:48

FOTO. Igor Dodon a ucis un zimbru la vânătoare. Socialiștii neagă, spun că poza e... fake

FOTO. Igor Dodon a ucis un zimbru la vânătoare. Socialiștii neagă, spun că poza e... fake

Fostul preşedinte Igor Dodon ar fi ucis un zimbru la una din vânătorile la care a participat. Anunţul a fost făcut vineri, 18 iunie, de către primarul de Bălţi, Renato Usatîi, care a publicat şi o fotografie care confirmă că fostul şef de stat a omorât animalul care...

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 21 Iunie 2021, ora: 07:16

România cere din nou Ucrainei să recunoască oficial că nu există „limba moldovenească”

România cere din nou Ucrainei să recunoască oficial că nu există „limba moldovenească”

Situaţia de securitate la Marea Neagră şi aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei s-au numărat printre temele abordate de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, sâmbătă, într-o întâlnire din marja...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iunie 2021, ora: 06:45

Dan Dungaciu: „În ce cred cei care nu cred?” Sau de ce bătăliile politice vor deveni „culturale” – şi invers

Dan Dungaciu: „În ce cred cei care nu cred?” Sau de ce bătăliile politice vor deveni „culturale” – şi invers

„Proorocii au făcut cărţi. Au venit apoi părinţii noştri şi au împlinit cele scrise. Iar alţii, după dânşii, le-au învăţat pe de rost. Şi venind generaţia de acum, le-a copiat ţi le-a pus în rafturi, fără să le citească.“ (din Pateric)

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iunie 2021, ora: 09:37

Rusia este succesoarea directă a imperiului tătaro-mongol - DOVEZI NOI găsite de istoricii ruși

Rusia este succesoarea directă a imperiului tătaro-mongol - DOVEZI NOI găsite de istoricii ruși

Comunitatea de pe rețelele de socializare din Moscova a fost pusă pe jar de o carte recent publicată a istoricului Ghenadie Tiundeșev, originar din Hakasia, o republică din sudul Siberiei centrale. 

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 20 Iunie 2021, ora: 09:21

NATO răspunde „plângerii” ambasadorului rus Kuzmin. Protejarea spațiului aliat nu se face după cum spune Rusia

NATO răspunde „plângerii” ambasadorului rus Kuzmin. Protejarea spațiului aliat nu se face după cum spune Rusia

În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o online, în urmă cu câteva zile, ambasadorul rus Valery Kuzmin s-a arătat deranjat de interceptările aeronavelor ruse de către avioanele NATO care participă la misiuni de misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2021, ora: 09:04

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inaugurat un birou parlamentar în orașul Cahul

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inaugurat un birou parlamentar în orașul Cahul

Alianța pentru Unirea Românilor a deschis astăzi cel de-al doilea birou parlamentar al formațiunii, ce va avea rolul de a oferi consultanță tuturor cetățenilor care au nevoie de ajutor în relația cu statul român. Noul punct administrativ are sediul în orașul Cahul...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 20 Iunie 2021, ora: 09:01

Claudiu Târziu, copreședinte AUR, la Odesa: Nu există „limba moldovenească”, ci limba română!

Claudiu Târziu, copreședinte AUR, la Odesa: Nu există „limba moldovenească”, ci limba română!

 Liderul AUR senator în Parlamentul României Claudiu Târziu a avut o vizită oficială la Odesa și a reiterat faptul că ”nu există limba moldovenească, ci limba română, iar statul ucrainean trebuie să recunoască această realitate.”

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iunie 2021, ora: 09:01

Vlad Bilețchi (AUR): Oamenii care ajung la putere uită datorită cui au ajuns acolo. Drumul în IAD este pavat cu intenții bune

Vlad Bilețchi (AUR): Oamenii care ajung la putere uită datorită cui au ajuns acolo. Drumul în IAD este pavat cu intenții bune

Vlad Bilețchi trage un semnal de alarmă că partidul AUR, prin Caravana AUR, nu merge prin toată Republica Moldova să cerșească voturi, ci merge să informeze cetățenii cu privire la ce este adevărat sau fals din politică. Votul dat pentru partidul AUR nu este pentru noi, este pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 19 Iunie 2021, ora: 07:57

VIDEO / Cine va împușca pentru Rusia la Chișinău

VIDEO / Cine va împușca pentru Rusia la Chișinău

 Rusia e mereu cu ochii pe politica din Republica Moldova, joacă abil, susținând politicieni pe care îi adoptă și îi crește ca să împuște la momentul potrivit ca pușca lui Cehov. Kremlinul a crescut mulți politicieni, urmărește și se ocupă de recrutarea...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)