Moș Crăciun: „Nu trebuie să oprim dezvoltarea tehnologică, trebuie să sporim dezvoltarea spirituală”

– De unde vii, Moșule?
– Acum, în ajunul sărbătorilor, Moș Crăciun vine din Codrii Moldovei, acolo unde stă anul întreg și citește scrisori de la copii.
– Dar pe timp de vară ce faci, nu te plictisești?
– Nicidecum. Întotdeauna aștept sărbătorile de iarnă și scrisorile celor mici. Nu pot să mă plictisesc, fiindcă am o mulțime de amintiri frumoase. Fiecare zi și fiecare clipă trec prin mine visătoare și sunt dedicate celor care-l iubesc pe Moș Crăciun și celor pe care eu îi iubesc.
„Trăiesc din dragostea copiilor”
– Dar din ce bani trăiești matale? Ai pensie sau leafă?
– Trăiesc din dragostea copiilor. Pentru ce îi trebuie lui Moș Crăciun o leafă, ce-ar face cu ea? El are cele mai frumoase lucruri, cele mai frumoase inspirații și este înconjurat de cele mai iubitoare ființe.
– Dacă aș vrea să vă invit să-mi felicitați nepoțeii de Crăciun, ce trebuie să fac?
– Cel mai simplu lucru – să-mi scrii o scrisoare. Sau, dacă nepoțeii tăi sunt mici, scrisoarea trebuie să treacă printr-un filtru, și anume prin părinți, pentru că, până la urmă, ei cunosc ce își doresc copilașii lor și tot ei decid ce cadouri merită aceștia.
– Cât costă serviciile tale?
– Te costă un zâmbet frumos, o poezie, să-mi ghicești o ghicitoare și să dansăm împreună în jurul bradului.
„Moș Crăciun nu este om de afaceri”
– Totuși, Moșule, recent primarul general interimar al Chișinăului, Ruslan Codreanu, a anunțat că serviciile lui Moș Crăciun sunt prea scumpe, pentru că fiecare familie trebuie să achite pentru ele câte 35 de lei. Edilul a propus ca acest rol să fie preluat de către părinți sau profesori. Ce părere ai despre această declarație?
– Pentru Moș Crăciun nu poate să hotărască nimeni, la fel cum nimeni nu poate decide că părinții trebuie să-și iubească copiii. Dacă, uneori, cineva are dorința să vină cu un aport material, din care Moș Crăciun va face alte daruri, atunci e binevenit. Poate că primarul s-a referit la niște impostori, pentru că Moș Crăciun nu este om de afaceri.
– Totodată, primarul a propus să fie angajați, în calitate de Moși Crăciuni, actori de la Teatrul „Guguță”.
– Nu cred că e neapărat să fie aleși cei de la „Guguță”, căci fiecare om cu suflet poate deveni Moș Crăciun. Știți că și eu sunt privit uneori cu neîncredere de către părinți sau alte persoane mai în vârstă, care nu cred, din păcate, nici în Dumnezeu? Și atunci, de unde să mai creadă ei în Moș Crăciun? Dar, din momentul în care un copil crede că există Moș Crăciun, acesta există. Odată ce copilul încetează să creadă, dispare și Moșul. Se epuizează și povestea, și darurile. Și e păcat, fiindcă această poveste este dragoste pentru cei care rămân în urma noastră. Iar de credința lor depinde tot! Și mai e ceva foarte important – maturii ar trebui să audă vocea copiilor, a nepoților lui Moș Crăciun, pentru că, prin gura copilului, vorbește Dumnezeu.
– Dacă tot ați pomenit despre impostori, prin ce se deosebește un Moș Crăciun adevărat de unul fals?
– Prin faptul că unul este crezut de copii, iar celălalt e privit cu suspiciune. Care este adevărat și care e fals ne pot spune doar copiii. Ei simt cu inima acest lucru.
„Dacă nu ar exista lucruri frumoase, la ce bun am mai trăi?”
– Cam câți copii cred cu adevărat că Moș Crăciun există?
– Mai mult de jumătate cred. Am avut o dată o istorie foarte interesantă, când m-a invitat o nepoțică mai mărișoară pentru un nepoțel mai mic. El a scris o scrisoare lui Moș Crăciun ca să vină mai întâi de toate pentru a-i convinge pe părinții săi că Moșul există. Înainte de aceasta, părinții au găsit la el o scrisoare cu același conținut și i-au spus că e vorba de o minciună. Când am ajuns la ușă cu toate darurile pregătite, mi-a deschis ușa, din întâmplare, tocmai copilul. Avea atâtea emoții că nu știa ce să vorbească, și a strigat în gura mare: „Veniți și vedeți că Moș Crăciun chiar există!”. Oare asta nu-i minune? Oare nu e frumos, dacă oricine, chiar de-și pune barbă sau o perucă pe cap, poate convinge un copil că Moșul există? Este momentul care-l face pe copil să aducă rezultate bune de la școală pe parcursul anului, pentru că el crede în această poveste, care devine realitate doar mulțumită credinței celor mici. Fiindcă copilul e cel mai puternic prin credință. Nici un matur nu are puterea aceasta! Cu cât mai mari creștem, cu atât mai mult pierdem. 70 la sută dintre copii sunt recunoscuți geniali la vârsta de 4 ani. La vârsta de 10 ani, rămân 40%, iar la 30 de ani – doar 3%. Cum credeți, cine distruge geniul în ei? Toți cei din jurul lor, adică societatea bolnavă, draga mea. Există oameni care nu mai țin cont deloc de dragoste și credință și calcă peste lucruri simple și frumoase. Vă asigur că un adevărat Moș Crăciun este cel care crede alături de copii. Copilul crede în ceea ce vede și, din moment ce am crezut și eu sincer în el, eu sunt Moșul.
– S-a întâmplat vreodată să vă spună copiii că nu cred în Moș Crăciun?
– Dintre copii, nu mi-a spus nimeni, deși priviri îndoielnice am văzut. Atunci când apari în fața copiilor, ei îți examinează mănușile, cizmele, fiecare nasture, fiecare luci, fiecare fir de barbă… Copiii mai mari, îndeosebi, caută să găsească ceva, ca să nu mai creadă în poveste. La fel procedează și cei ai căror părinți au încercat să-i convingă că minunea nu există. Dar minunea totuși există! Pentru că, dacă nu ar exista lucruri frumoase, la ce bun am mai trăi?
„Există o singură lege – să iubim copiii”
– Trebuie să fii de acord, Moșule, că, în era globalizării și tehnologiilor, se pierd treptat și valorile sacre. Și matale te transformi tot mai mult într-o poveste, chiar și pentru copii. Crezi că poate veni timpul când lumea va uita cu desăvârșire de Moș Crăciun?
– Se poate întâmpla orice, fiindcă cei interesați de materialism, pur și simplu, nu conștientizează ceea ce fac, lipsindu-și copiii de viitor. Nu trebuie să oprim dezvoltarea tehnologică, dar trebuie să sporim dezvoltarea spirituală. Tocmai de aceea legea, conducerea țării, trebuie să depună efort pentru a nu pune obstacole lucrurilor frumoase care ne-au mai rămas.
– De ce și cum ai decis să fii Moș Crăciun?
– Nu știu dacă am decis eu. Aceasta poate fi o alegere de undeva de sus. Dacă nu aș crede în aceasta, nu aș fi cine sunt.
– La despărțire, Moșule, te rog să transmiți un mesaj cititorilor noștri, printre care se numără atât copii, cât și părinți.
– Dragii mei, de mult timp se spune că lumea se află în pericol, că nu se știe dacă mai avem vreo scăpare. Dar această scăpate există și ea este foarte simplă. Când am fost întrebat ce trebuie să facă oamenii pentru a opri căderea atât de grăbită în prăpastie, am spus că există o singură lege – să iubim copiii, cu adevărat să-i iubim. Nu să-i răsfățăm, dar să facem totul în lume pentru binele lor. În primul rând, aveți vreun dubiu că ar putea să se întâmple ceva rău sau că s-ar polua atmosfera, dacă ne-am iubi copiii cu adevărat? În al doilea rând, dragii mei, trebuie să înțelegem cu toții că nu există copii străini. Toți copiii sunt ai noștri.