CAE a permis înstrăinarea acţiunilor
Vom repovesti istoria pe scurt. Cele 75% acţiuni ale statului în Combinatul de blănuri „Mioara” din Bălţi au fost cumpărate în 1999, în cadrul unui concurs investiţional, de firma „Elan-Gaz” (astăzi „Gaz-Taf-Grup”), condusă de Anatolie Tripăduş. Preţul tranzacţiei a fost de 800 mii lei, cumpărătorul obligându-se să investească în întreprindere 10 mln. lei timp de cinci ani, să nu modifice sortimentul producţiei, să introducă tehnologii noi, să păstreze 680 de locuri de muncă şi să creeze 50 noi etc. Contractul de privatizare mai prevedea că Departamentul Privatizării (DP) nu va putea solicita rezilierea acestuia, dacă „Elan-Gaz” va investi ¾ din volumul preconizat. În anii 2000-2001, după ce a reparat blocul administrativ, „Elan-Gaz” pretindea că a investit 7,5 mln. lei, adică ¾, prin două firme-fantomă şi în baza unor acte false. Deşi în 2002 falsificarea investiţiilor în „Mioara” era deja cercetată penal, acestea au fost acceptate surprinzător de către Comisia de concurs a DP şi de către Nicolae Gumenâi, şeful departamentului. Astăzi, Gumenâi spune că nu ştia despre dosarul penal, dar scrisorile sale către procuratură din acea vreme denotă contrariul. Dosarul a fost clasat în 2003, la indicaţiile vicepremierului Vasile Iovv, pentru ca apoi viceprocurorul general Alexandru Stoianoglo să-l repună pe rol, apreciind implicarea lui Iovv ca pe o imixtiune în activitatea procuraturii. Ulterior, a fost dispusă efectuarea unei expertize în construcţii, care a stabilit că investiţiile de ¾ sunt exagerate. În mod normal, DP urma să pună imediat sechestru pe acţiuni, până la efectuarea tuturor investiţiilor. Însă Departamentul a interzis comercializarea imobilelor şi emisiile de acţiuni, iar pe vinderea acestora a impus restricţii doar până la achitarea preţului iniţial, de 800 mii lei…
În 2004, Procuratura Generală a înaintat o cerere în instanţă, solicitând, în interesul Guvernului, rezilierea contractului de privatizare, restituirea întreprinderii către stat şi sechestrarea acţiunilor. Nelegiuirile ce au urmat au fost posibile şi din cauza refuzului Curţii de Apel Economice (CAE) de a bloca acţiunile. Pentru că, în acelaşi an, Tripăduş a vândut cele 75% de acţiuni către firma „Utan-Rat”, condusă de turcul Catal Refic. La momentul tranzacţiei, acesta nu se afla în RM. În schimb, în paşaportul său, figura imaginea altui turc, Zekeriya Kaya, care se prezenta cu numele primului. Şi această tranzacţie a fost acceptată de DP… Deşi Catal n-a mai intrat niciodată în RM, peste câteva luni, acesta ar fi vândut (nu se ştie cum!) acţiunile la patru moldoveni: Untu, Bordeian, Bucătaru şi Ponomarenco. Dar şi cei patru le-au înstrăinat curând altor patru: neamţului Friedrich Mayer, ucrainencei Lidia Cuşnir, româncelor Anula Ramona Harangea şi Luisa Petrov. Ultimele tranzacţii au avut loc fără ştirea DP, fiind efectuate inclusiv prin Depozitarul Naţional al Valorilor Mobiliare, condus pe atunci de Igor Dodon.
Diaconu nu tergiversează dosarele tergiversate…
Deşi e clar că DP i-a acordat lui Tripăduş sprijinul maxim în opera de distrugere a SA „Mioara”, astăzi, foştii şefi de la Privatizare se şterg pe mâini. Ei cred că ar fi trebuit să pună sechestrul, dar nu ştiu de ce n-au făcut-o… Încurcătura era atât de mare, încât, în 2005, când în fruntea Agenţiei Proprietăţi Publice (fostul DP) a venit Cornelia Cozlovschi, ea nici nu ştia cine deţine pachetul majoritar la „Mioara”. A solicitat raportul despre investiţii pentru 2004 de la „Utan-Rat”, dar nu i-a răspuns nimeni. A cerut acelaşi lucru de la cei patru moldoveni, dar fără folos – acţiunile se aflau deja în posesia ultimilor cumpărători, care erau de negăsit.
În 2005, Tripăduş a fost pus sub învinuire în dosarul penal privind investiţiile false făcute în „Mioara”, fiind acuzat de abuz de serviciu, furt în proporţii deosebit de mari din avutul statului, falsificarea şi utilizarea documentelor şi ştampilelor false. Şi această cauză, aidoma tuturor dosarelor sale, este tergiversată până astăzi în instanţă, chiar dacă magistratul Mihai Diaconu susţine că nu e vorba de nicio tergiversare…
Muruianu legalizează furtul SA „Mioara”
În faza a doua, au intrat în joc magistraţii de la CAE, care au legalizat toate fărădelegile acceptate anterior de DP. Dosarul civil, intentat de către PG contra APP, firmei lui Tripăduş, celei a turcului şi „celor patru moldoveni” – dintre care niciunul nu s-a prezentat în instanţă -, a ajuns la final la 23 mai 2006. Sentinţa a fost pronunţată de Tamara Pelin, care – incredibil! – a considerat corecte investiţiile de ¾, apreciind că „Gaz-Taf-Grup” şi-a onorat obligaţiunile şi în privinţa păstrării locurilor de muncă, şi a introducerii tehnologiilor noi, şi a creşterii sortimentul de producere etc. Instanţa a declarat că toate tranzacţiile cu acţiunile „Mioara” sunt legale şi a respins acţiunea. Rugată de noi să ne lămurească ce a stat la mijloc, dna Pelin s-a arătat deranjată: „Cum ar putea un judecător să justifice cazul, când i-a dat o soluţie? Nicicum. Altfel nu pot să comentez. Puteţi să fiţi din guvern, procuratură, de oriunde – eu mi-am făcut aşa concluzie…”. Decizia dnei Pelin a fost lăsată în vigoare de Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), fiind declarată definitivă şi irevocabilă într-o şedinţă condusă de Ion Muruianu.
Pe de o parte, în decizia CSJ se arată: „Nu sunt bazate pe probe afirmaţiile precum că „Mioara” nu şi-a păstrat profilul privind fabricarea producţiei şi nu au fost introduse tehnologii noi”. Pe de altă parte, noua conducere a APP, ştiind că la „Mioara” bântuie dezastrul (lucru demonstrat şi în dosarul penal, în care Tripăduş era învinuit), a decis să intervină pentru a salva întreprinderea. La 2 iulie 2007, Comisia de concurs a Agenţiei a iniţiat procedura de reziliere a contractului de privatizare, solicitând organelor competente să verifice legalitatea înstrăinării acţiunilor. Apoi, Agenţia a cerut judecăţii să rezilieze contractul şi să oblige firma „Utan-Rat” să restituie acţiunile statului. De data aceasta, şi CAE, şi CSJ au admis integral acţiunea. Decizia, însă, n-a avut nicio putere, deoarece acţiunile nu mai aparţineau „turcului”.
Clim pune punctul pentru Tripăduş
În ultimă instanţă, toate încercările APP de a opri debandada au fost zădărnicite de CAE. În cadrul unui alt dosar civil, Agenţia a solicitat instanţei să recunoască nule toate tranzacţiile cu cele 75% de acţiuni, dar totul a ieşit invers – judecătorul Eugeniu Clim i-a considerat pe toţi cumpărătorii acţiunilor ca fiind de bună-credinţă. Mai mult, amintind de decizia irevocabilă a lui Muruianu, dar şi de o decizie din senin a Judecătoriei Bălţi, apărută din senin, care declara legală tranzacţia cu ultimii cumpărători, Clim a dispus încetarea procesului şi neadmiterea unei noi adresări în judecată a aceleiaşi părţi, pe acelaşi caz. Finita la commedia.
Judecătorul Clim, solicitat de noi, a pus receptorul în repetate rânduri. La rândul său, Igor Grigoriev, şeful APP în anii 2006-2009, afirmă că „nu-i exclus că Tripăduş a avut o înţelegere cu judecata. De fiecare dată, noi ne-am expus că tranzacţiile sale sunt ilegale, necoordonate cu Agenţia, dar nu se ştie de ce instanţa i-a dat numai lui câştig de cauză”. La fel consideră şi actualul director de la Privatizare, Tudor Copaci: „Agenţii economici conving judecătorii mai ferm decât noi – cei care apărăm interesele statului. Ei folosesc alte metode, deseori neadecvate, iar deciziile vin în consecinţă”.
Şi clădirile, şi terenurile, înstrăinate rapid
În timpul ultimei cauze civile, după ce urmele acţiunilor erau şterse, au fost înstrăinate rapid şi imobilele întreprinderii. La 14 februarie 2008, „Mioara” a vândut firmei „Bad-Tat” 14 imobile şi 82% din teren, cu suprafaţa de 8,7 ha. A doua zi, a înstrăinat firmei „Verix Grup” 2,9% din teren şi un imobil, iar peste alte trei zile 1,3% din teren şi alt imobil i-au revenit firmei „Motmoc”. „Mioara” a rămas cu 8,6% din teren şi 13 imobile neînsemnate. Sursele noastre de la Fisc susţin că tranzacţiile au fost înregistrate la Cadastru doar în baza contractelor de vânzare-cumpărare, părţile renunţând la perfectarea facturilor TVA şi eschivându-se de la plata impozitelor. Iar ca să-şi asigure imobilele de la o eventuală restituire către stat, în aprilie 2008, „Bat-Tat” a gajat fondatorului său, Alexandr Chukhanenko, toate bunurile procurate pentru un împrumut de 10 mln. USD… Cetăţean ucrainean, stabilit în SUA, Chukhanenko este şi fondatorul firmei „Blanpel-Stil”, implicată în tentativa de însuşire ilegală a 23 mln. lei de la „Moldova-gaz”, despre care TIMPUL a mai scris. Potrivit Svetlanei Moţpan de la Camera Înregistrării de Stat Bălţi, Chukhanenko vine la ea doar însoţit de Liuba Botnariuc, fiica lui Tripăduş. Moţpan ne-a spus că, prin 2005, Tripăduş a început să-şi înscrie toate firmele pe alte persoane, ca să creeze impresia că nu are nimic. „Mă ţin mai departe de el. Să lupt cu Tripăduş e imposibil – mă poate nimici ca pe o muscă…”, consideră registratoarea.
„Acolo nu mai există nimic. De ne întorc acţiunile, ele nu-s acoperite. Noi am încercat să salvăm situaţia, dar vedeţi ce a ieşit”, este de părere, la rându-i, Natalia Vrabie, şefa Direcţiei evidenţă a acţiunilor a APP. Să fim atenţi încă la un lucru. Dacă fraudele lui Tripăduş au fost susţinute de DP şi de magistraţi, e interesant şi rolul pe care l-a jucat aici registratorul independent „Real-Registr”. Sergiu Chicu, şeful Direcţiei juridice a APP, afirmă că registratorul era obligat să ţină cont de prevederile contractului de privatizare, de vânzările ulterioare şi să ceară neapărat confirmarea Agenţiei pentru orice tranzacţie. Din păcate, la „Real-Registr” nimeni n-a dorit să discute cu noi. Chicu mai spune că blocarea acţiunilor ţinea de competenţa procurorilor care verificau legalitatea investiţiilor, dar nu de DP. Însă procurorul care a condus urmărirea penală pe acest caz, Veaceslav Vacari, susţine că anume DP urma să interzică înstrăinarea… Şi Vitalie Nogali, şeful Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) din Bălţi, afirmă că vinderea acţiunilor a fost posibilă numai după ce DP a acceptat ¾ din investiţii. L-am rugat să comenteze situaţia şi pe expertul în valorile mobiliare Natan Garştea. „Dacă DP şi-a dat acordul pentru prima înstrăinare, către „Utan-Rat”, atunci toată vina e a acestei firme. Dar îmi închipui că ea nu are bani şi cu asta totul se termină. Oricum, DP trebuia să impună restricţii la vânzările ulterioare. Dacă nu le-au impus, au căscat gura – au şi ei o parte de vină. Dar dacă le-au impus, CNPF urma să informeze registratorul, care nu avea dreptul să facă tranzacţiile. Acum, numai procuratura ar putea să mai intervină cu un recurs”, consideră expertul.
Stăpânul ruinelor e acelaşi…
După toată această panoramă, astăzi stăpânul solitar al scheletului „Mioarei” a rămas acelaşi Anatoli Fiodorovici Tripăduş. În ciuda constatărilor înfloritoare din deciziile magistraţilor, aici bântuie pustiul. În 2002-2004, nimeni nu a investit în întreprindere niciun ban, iar toţi indicii activităţii sunt aproape de zero. Dacă în 2000 aici lucrau 680 de persoane, în 2001 au rămas 610, în 2002 – 489, în 2003 – 120, în 2005 se numărau 47 de salariaţi, care veneau la lucru doar când erau invitaţi, iar în prezent nici nu se ştie de mai este vreunul. Şi volumul producţiei a scăzut sfidător – de la 3 mln. 160 mii lei în 2000 – la 276 mii lei în 2005. Din „Mioara” au rămas doar blocuri dărăpănate, ferestre stricate şi mult pustiu. Fireşte, cu excepţia blocului administrativ, unde îşi are biroul şi directorul întreprinderii, Alexandru, fiul lui Tripăduş. La telefonul din acest birou nu răspunde nimeni. La alt număr de la „Mioara” ne-a răspuns o femeie furioasă, supărată rău că o deranjăm. Şeful organului executiv al întreprinderii este Oleg Ignatenco, acuzat şi el în unele dosare Tripăduş. În blocul administrativ se mai află o cantină, pe care Eudochia, soţia lui Tripăduş, o dă în chirie pentru nunţi. Mai era o firma „Blanpel”, care nu mai activează, dar lumea spune că era condusă de Liuba, fiica lui Tripăduş. Directoarea acestei firme, Inna Jiguleova, a intrat în posesia pachetului de acţiuni la „Mioara”, al lui Friedrich Mayer, printr-un act de donaţie din mai 2010. Întrebată dacă ştie despre asta, Jiguleova a surâs, şovăind să răspundă: „N-am niciun comentariu”. La rândul său, Mayer, folosit de Tripăduş în nenumărate scheme, susţine că habar nu are… Situaţia ne demonstrează că toate tranzacţiile sus-pomenite cu imobilele şi acţiunile întreprinderii au avut un caracter pur fictiv, prin care s-a camuflat însuşirea abuzivă a bunurilor statului, încercând să se facă imposibilă restituirea lor.
Vom face o scurtă remarcă despre sus-numitul Mayer, care ar avea, chipurile, o firmă – „Frimayer mixt”. Şefa firmei este Nadia Godovanciuc, cea care a condus „Mioara” pe timpul bizarelor înstrăinări ale acţiunilor statului. Ea a avut un bun vecin, Victor Râmiş, care recent a decedat. Lumea spune că, aflând despre aceasta, Tripăduş s-ar fi grăbit să-l introducă pe răposatul în „documentele” sale. Nu-i o noutate – morţi de toate vârstele bântuie prin actele falsificate din dosarele Tripăduş.
„Nici fier pentru cruci nu mai are”
„Am lucrat 30-40 de ani la „Mioara” şi-l rugăm să ne plătească banii meritaţi, dar Tripăduş ne spune: „Sunteţi prea mulţi şi am să fiu obligat să vă cumpăr la toţi gropi şi cruci”. Dar nici fier pentru cruci nu va găsi, după ce a vândut totul la metal uzat. El n-a făcut altceva decât să-şi umple buzunarele. Nici nu ne crede de oameni, se răsteşte la noi cu ameninţări banditeşti. Păcat că întreprinderea a ajuns în mâinile unui mincinos, care trăieşte contrar legii”. Aşa îi scria lui Voronin, în 2003, colectivul întreprinderii, dar atunci Vasile Iovv n-a intervenit…
Dar iată ce ne-au relatat persoane care au fost alături de Tripăduş în aceşti ani, dar care ne-au rugat să le păstrăm anonimatul, recunoscând că le este frică: „Peste tot, inclusiv la acceptarea investiţiilor false, au fost implicaţi mulţi oameni mari, inclusiv Gumenâi, Iovv, Morei ş.a. Dacă Comisia de stat i-a acceptat investiţiile, dacă Fiscul n-a găsit fraude, vă daţi seama că totul se rezolva la nivel înalt şi cu bani mari? Peştele de la cap se strică. Şi judecătorii i-au acceptat hârtiile, când le-a dat banul”. Altcineva consideră: „El e naiv şi nu înţelege că toţi îl mulg de bani. El va fi liber numai atâta vreme cât va mai avea bani, fiindcă toţi s-au săturat de dânsul. Acum, tuturor le este frică, dar dacă va fi arestat, chiar şi „amicii lui” vor spune adevărul”. Amintim că Anatolie Tripăduş nu răspunde la apelurile noastre, iar fiică-sa, Liuba Botnariuc, ne-a avertizat că familia sa ne va răspunde la întrebări doar în judecată.
Aşteptăm răspunsul lui Valeriu Zubco
Miercuri va avea loc o nouă şedinţă în dosarul penal cu privire la falsificarea actelor despre investiţiile efectuate în „Mioara”, care se tergiversează de cinci ani. Dacă se va amâna şi această şedinţă, e interesant care va fi motivul. TIMPUL ar putea face şi o statistică în acest sens. Anterior, Alexandru Stoianoglo ne spunea că tergiversarea dosarelor Tripăduş, în care a fost prejudiciat statul, ar putea fi soluţionată de către procurorul general Valeriu Zubco. „Procurorii care susţin învinuirea de stat trebuie să se clarifice în această privinţă, deoarece procurorul general ar putea să ia măsurile necesare”, afirma vicespicherul. Solicitat de noi, Valeriu Zubco, ne-a spus că se va expune doar după ce va face cunoştinţă cu aceste dosare. Sperăm că i-am fost şi noi de folos procurorului general, descriind cazul „Mioara” în detalii, şi aşteptăm răspunsul său cu deosebit interes.
Apropo de prezumţia nevinovăţiei – de ce scriem despre dosare care încă n-au fost examinate în judecată? Anume pentru că aceste cauze nici nu par a fi examinate, fiind amânate până în pânzele albe. Pentru că prea multă lume se teme de Tripăduş, iar el continuă să bage frica în oameni, în timp ce magistraţii se fac că plouă. Considerăm că acest lucru nu mai poate fi tolerat. Şi atunci ce rost mai are să se mai revolte cineva că Voronin nu-i tras la răspundere? Logica e simplă – cine să-l pună la respect pe un cogeamite lider comunist, dacă nimeni nu e în stare să aplice legea în cazul unui minuscul Tripăduş? La noi, democraţia şi lupta cu corupţia se scrie numai pe hârtie, de dragul instituţiilor europene…
