Sănătate

Muştarul, ghimbirul şi ceaiul verde ard grăsimile

 Pentru că sezonul estival bate la uşă, iar exerciţiile fizice şi dietele nu prea sunt pe placul nostru, specialistul britanic în nutriţie Amanda Ursell oferă câteva ponturi pentru a slăbi în mod sănătos fără prea mare efort. "Tot ceea ce trebuie să facem este să adăugăm în dieta zilnică câteva alimente care fac minuni asupra siluetei", spune Amanda Ursell.

Chili sau ardeiul iute ajută la arderea kilocaloriilor din organism. "Cu cât acestea sunt mai iuţi, cu atât mai bine. În plus, datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi, aceste alimente au proprietăţi benefice şi împotriva bolilor cardiovasculare, afecţiuni des întâlnite din cauza unui mediu stresant", explică specialistul Ursell.Muştarul are capacitatea de a arde grăsimile. O cercetare realizată de specialiştii de la Oxford a arătat că muştarul grăbeşte metabolismul cu 15 la sută în următoarele ore de după masă.

Cafeina accelerează tranzitul intestinal lent şi ajută la arderea grăsimilor fără ca persoana care bea cel puţin o ceaşcă de cafea după masă să depună efort. "Persoanele care fac sport pentru a slăbi trebuie să ştie că, pe lângă faptul că acest aliment ameliorează durerile musculare, cafeau determină muşchii să folosească grăsimea drept combustibil în timpul efortului fizic", susţine nutriţionistul Ursell.

Specialistul recomandă cel puţin şase ceşti de ceai verde pe zi persoanelor care vor să scape de kilogramele în plus, deoarece această băutură stimulează arderea a până la 100 de kilocalorii.

Ghimbirul este recunoscut ca inamic al grăsimilor inestetice. Mai mult, cercetătorii olandezi au descoperit că acest condiment ajută la scăderea în greutate şi încălzeşte organsimul, deoarece îmbunătăţeşte circulaţia sanguină.

Pentru a slăbi, specialistul Amanda Ursell recomandă şi proteinele, deoarece organismul foloseşte mai multă energie pentru a le digera decât ar utiliza dacă ar arde carbohidraţi sau grăsimi. De asemenea, proteinele sunt esenţiale pentru dezvoltarea musculaturii şi, potrivit specialistului în nutriţie, cu cât ai mai multă masă musculară cu atât vei arde mai repede grăsimile. Proteinele indicate pentru a slăbi fără prea mare efort sunt carnea de curcan sau de pui.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *