Editorial

Naşterea Domnului

Închinarea magilor înaintea Mântuitorului Iisus Hristos a avut o semnificaţie deplină. Aşa cum am mai spus, Iisus Hristos are o întreită slujire: de Preot, Profet şi Împărat. Slujiri la care suntem chemaţi şi noi prin botez: să fim preoţi prin slujirea adusă lui Dumnezeu, profeţi sau învăţători ai tainelor Bisericii, împăraţi ai creaţiei lui Dumnezeu.

Darurile magilor fac trimitere la această întreită slujire: tămâie ca unui preot, smirnă ca unui profet şi aur ca unui rege. Pe de altă parte, cele trei daruri amintesc de activitatea pe care Iisus o va avea pe pământ: smirna este cea care vorbeşte de moartea Domnului Iisus Hristos. Niciun moment Evanghelia şi învăţătura Bisericii nu au trecut peste Răstignirea pe care Iisus o va îndura. Dacă priviţi cu atenţie icoana Naşterii Domnului, veţi vedea că Pruncul Iisus e înfăşat într-un veşmânt alb, din fâşii, asemenea unui giulgiu folosit la înmormântare. Peştera în care se naşte aminteşte de mormântul de piatră în care trupul Domnului va fi aşezat de Nicodim. Aşa cum Săptămâna Patimilor reia chinurile lui Iisus, dar cu vestea şi nădejdea Învierii, tot aşa şi Naşterea Domnului vorbeşte şi de moartea Sa.

Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, că S-a născut nouă Mântuitor, însă bucuria deplină va fi la Învierea Domnului, fiindcă atunci Mântuitorul a biruit moartea şi s-a făcut prin aceasta „începătura învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15; 20). Fiindcă despre aceste înţelesuri se vorbeşte şi în Catavasiile Naşterii Domnului când se spune: „Din pântece pe Iona l-a lepădat fiara mării precum l-a luat” – Iona a stat trei zile în pântecele peştelui, aşa cum Iisus a şezut în mormânt, iar precum Iona a ieşit nevătămat a treia zi, la fel şi Iisus s-a ridicat din moarte în ziua a treia.

Sărbătoarea Naşterii Domnului ar trebui să ne apropie de sfinţenie. Să ne veselim curat de marea iubire a lui Dumnezeu, fiindcă: „atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3; 16). Să ne gândim la mântuirea noastră, să ne bucurăm de Sfânta Liturghie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim ca nu cumva să fim curaţi doar pe dinafară, să cântăm şi să ne bucurăm. Orice bucurie vom avea de sărbători, să ne gândim că datorită Marelui Praznic ne putem bucura, iar cei care au necazuri să privească Icoana Naşterii şi, văzând giulgiurile în care e înfăşat Pruncul Iisus, să-şi pună în Dumnezeu nădejdea şi să se gândească la toate: la Naştere, la cruce, la piroane, dar mai ales la Înviere, la Judecată şi la Împărăţia ce va să vină. Fiindcă aşa cum a spus Apostolul Pavel: „Toate le pot în Hristos care mă întăreşte!” (Filipeni 4; 13).

Să prăznuim duhovniceşte această mare sărbătoare. Să folosim prilejul acesta pentru a ne bucura de cei dragi, dar să nu uităm de rugăciune şi de minunata sărbătoare ce ne-a adus împreună. Cadourile de Crăciun să fie doar un prilej în plus de bucurie, nu sensul acestui Praznic Luminos – cum îl numesc colindele. Să nu uităm ce sărbătorim şi să ţinem neschimbată învăţătura pe care am primit-o: „Fiului celui născut fără stricăciune din Tatăl mai-nainte de veci, iar mai pe urmă din Fecioara întrupat fără sămânţă; lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.