Importanța acestei lecturi ține de legăturile dintre oameni, de la străbuni la urmași. Nici nu ne putem imagina cât de strânsă este legătura dintre noi. Părintele duhovnic spunea la un moment dat că de vreme ce înaintea lui Dumnezeu nu există raportare la timp, înseamnă cu suntem influențați nu doar de strămoșii noștri, ci și de urmașii noștri cei încă nenăscuți.
Nu știu cât de clar putem noi înțelege aceste lucruri, deși avem o explicație minimală la Sfântul Apostol Pavel care spune: „Bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voștri ar fi necurați, dar acum ei sunt sfinți” (I Corinteni 7;14). De aceea spun și Sfinții Părinți că toți suntem părtași și vinovați de păcatele celor de lângă noi. Iar acest lucru pare și mai greu de înțeles: ce anume ne face vinovați de păcatele altora? Dar dacă am avea puterea să privim întreaga umanitate ca un tot, ca un singur om, ar fi mai ușor să vedem legăturile dintre oameni. Când cineva se lovește rău la un deget, tot corpul său simte durerea. Tot în acest fel, când un om păcătuiește, cumva, acest fapt e resimțit de toți.
Nouă ni se pare greu să acceptăm, și poate ni se pare nedrept, modul în care devenim răspunzători pentru relele din jur, însă interesant (și nedrept) e că niciodată nu ne punem problema invers: modul în care Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a însumat pe toți în Persoana Sa și ne-a mântuit, plătind pentru păcatele noastre ale tuturor; ale celor de dinainte de întruparea Lui, dar și a noastră – a celor de după răstignirea și învierea Lui.
Nașterea și Învierea Domnului sunt sărbători care ne amintesc că Iisus ne-a îmbrățișat și ne-a cuprins pe toți. Există o putere a exemplului în acest aspect al mântuirii, al modului în care ar trebui să îi iertăm și să îi îmbrățișăm și noi pe ceilalți, însă e obligatoriu să ținem cont de faptul că opera de mântuire a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, nu are doar (subliniez doar!) un rol exterior de exemplificare, nu e o pildă goală cu rol pedagogic. În nașterea, botezul, răstignirea, învierea și înălțarea Domnului, omul este inclus nu doar simbolic sau exterior, ci ontologic. Iisus asumă și recapitulează în Persoana Lui fiecare om care a trăit sau va trăi vreodată.
Dumnezeu să ne dea bucurii și mângâiere, să ne fie aproape și să ne ajute să înțelegem așa cum se cuvine, pe măsura puterii noastre, marea taină a mântuirii care s-a început la nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
