Marți, 10 ianuarie, Uniunea Europeană şi NATO au semnat o nouă declaraţie comună – a treia, după cele din 2016 şi 2018 – pentru a continua să-şi dezvolte cooperarea, în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, transmite EFE şi Agerpres.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedinţii Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi al Consiliului European, Charles Michel, au semnat documentul la sediul alianţei nord-atlantice din Bruxelles.
Astfel, cele două părţi lucrează de mai multă vreme la această declaraţie, care iniţial urma să fie gata înaintea summitului liderilor NATO care s-a desfăşurat la Madrid în luna iunie 2022.
La Varşovia, în iulie 2016, cele două organizaţii au creat cadrul pentru consolidarea cooperării, pe fondul provocărilor comune în est şi în sud şi, în decembrie acelaşi an, miniştrii de externe ai NATO au aprobat o declaraţie cu 42 de măsuri comune pentru impulsionarea cooperării NATO-UE. Ulterior, în luna decembrie 2017, acestui document i-au mai fost adăugate încă 32 de măsuri, relatează EFE.
A doua declaraţie comună între UE şi alianţa nord-atlantică a fost lansată la 10 iulie 2018, iar ambele organizaţii au căzut de acord cu acel prilej să avanseze rapid în domenii precum mobilitatea militară, lupta împotriva terorismului şi întărirea anduranţei în faţa riscurilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare, precum şi să promoveze agenda privind femeile, pacea şi securitatea.
Jens Stoltenberg a subliniat în diverse ocazii necesitatea de a extinde cooperarea dincolo de mobilitatea militară, anduranţa la tehnologiile emergente şi disruptive şi impactul schimbărilor climatice asupra securităţii.
Cooperarea ”este mai importantă ca oricând”, a declarat secretarul general al NATO, după semnarea declaraţiei comune, potrivit dpa.
”Trebuie să continuăm să întărim parteneriatul dintre NATO şi Uniunea Europeană şi trebuie să consolidăm în continuare sprijinul nostru pentru Ucraina”, a adăugat el, care a făcut referire totodată la o întâlnire pe care a avut-o cu Von der Leyen şi cu Michel la doar câteva ore după ce Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, pentru a evidenţia relaţiile apropiate dintre UE şi NATO.
”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a vrut să cucerească Ucraina în câteva zile şi să ne divizeze. Este evident că a eşuat în ambele planuri”, a spus Jens Stoltenberg.
Marți, declaraţia semnată menţionează explicit China, pentru prima oară. ”Afirmarea în creştere şi politicile Chinei reprezintă provocări pe care trebuie să le abordăm”, a declarat secretarul general al NATO.
De asemenea, UE şi NATO s-au angajat să furnizeze ucrainenilor toate mijloacele militare necesare pentru a-şi apăra patria, iar ”săptămâna viitoare” sunt programate discuţii cu privire la tipul de arme care poate fi furnizat.
”Săptămâna viitoare sunt prevăzute discuţii cu ucrainenii pentru a vedea ce tipuri de arme sunt necesare şi cine este în măsură să le furnizeze, din rândul aliaţilor”, a declarat Jens Stoltenberg după semnarea declaraţiei comune.