Actualitate

Negocieri de pace. Putin acceptă ca Ucraina să intre în NATO. Kievul pierde cele 4 regiuni ocupate, dar păstrează Odesa

Seymour Hersh, jurnalistul american care a scris despre implicarea SUA în sabotarea Nord Stream, scrie că generalii Valeri Zalujnîi, șeful forțelor armate ucrainene, și Valeri Gherasimov, șeful statului major ar armatei ruse, negociază un plan de pace între Ucraina și Rusia. Planul ar conține patru puncte majore:

1. Rusia pastrează cele 4 regiuni ocupate din estul Ucrainei

2. Rusia primește garanții de securitate pentru Crimeea

3. Ucraina poate intra în NATO dacă pe teritoriul său nu vor fi staționate arme ofensive

4. Ucraina păstrează Odesa și accesul la Marea Neagră

Hersh scrie că administrația Biden se opune acestui plan.

Relațiile dintre Zelenski și Zalujnîi s-ar fi răcit după ce generalul a declarat, pentru The Economist, luna trecută, că în războiul ruso-ucrainean, ambele părți „au atins nivelul de tehnologie care ne pune într-un impas. Războiul trece acum la o nouă etapă: ceea ce noi în armată numim război „pozițional” al luptei statice și de uzură, ca în Primul Război Mondial.”

Un astfel de război, pe termen lung, ar însemna victorie pentru Rusia, care are o populație de peste trei ori mai mare decât cea a Ucrainei și o economie de zece ori mai mare, a mai spus Zalujnîi.

Presa de la Kiev scrie că Zelenski i-ar fi reproșat generalului că nu l-a informat despre material.

Într-un interviu publicat de tabloidul britanic The Sun, din 20 noiembrie, Zelenski pare să acuze unii militari, fără să dea nume, că încearcă să intre în politică.

„Dacă un militar a decis să intre în politică este dreptul lui, dar trebuie să se decidă ce vrea: să facă politică sau să gestioneze războiul.”

Presa de la Kiev mai scrie însă că așa zisul conflict între președintele ucrainean și general ar face parte dintr-un plan de destabilizare și dezinformare al Rusiei.

E posibil ca Hersh, jurnalist experimentat și premiat Pulitzer, să fi fost manipulat de surse apropiate de Kremlin cu aceste discuții de pace, deși el citează surse din serviciile de informații americane.

Orlando Nicoară

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Cred ca este dezinformare. Negocierile de pace ar avea sens doar in momentul cand Ucraina nu ar mai putea tine frontul, nu ar mai avea armament si soldati. Cata vreme isi aduce F16 (arma de atac), nu vad conditiile pt o negociere de pace cu conditiile aratate in articol (toate teritoriile pierdute). Ar avea sens doar cand Ucraina “s-ar sufoca”. Cred ca e dezinformare sau cineva tatoneaza terenul, sa vada reactiile starnite.

  2. Si asta cu Ucraina poate pastra Odesa e o petarda rusa..Rusia isi doreste Odesa mai mult ca orice, dar nu o va primi..

  3. Cu rusii degeaba negociezi ca nu respecta intelegerile. Rusia negociaza doar cand isi doreste sa castige timp. Prin 2022 cand intrasera in impas au simulat negocierile cu Erdogan pe post de gazda.
    Cand ambele tabere vor fi sleite va fi si Ucraina un razboi inghetat cum a ramas si Transnistria, Georgia, Donbas-ul. Doar cand va face implozie Federatia vor putea fi asanate toate conflictele astea inghetate.
    Occidentul este acum prea divizat si prea las ca sa mearga pana la capat. Un al 3-lea Razboi Mondial deja s-a declansat dar multi lideri din lumea libera nu doresc sa accepte ideea adoptand politica strutului cu capul in nisip.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *