Moldova

Nemerenco: Republica Moldova, stare de urgență în sănătate publică începând de azi

 Astfel, persoanele cu vârsta de peste 18 ani vor fi admise la spectacole, concerte, festivaluri, în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert, a cluburilor de noapte, ringurilor de dans etc., la prezentarea unuia din documentele:

-certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;

-rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;

-concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni);

-act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.

Comisia a mai dispus ca autoritățile din domeniul ordinii publice și apărării naționale să intensifice acțiunile de monitorizare a respectării măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19, atât de către persoanele fizice, cât și juridice.

De asemenea, Agenția Națională de Transport Auto, de comun cu Ministerul Afacerilor Interne, vor spori controalele efectuate în transportul local, municipal/raional/interraional și internațional, în vederea supravegherii respectării măsurilor de sănătate publică.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *