Justiție

Nicanor Ciochină ar putea rămîne sub control judiciar încă 60 de zile

Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, riscă să rămînă sub control judiciar încă 60 de zile.

Procurorul de caz, Alexandru Butnaru, a cerut prelungirea măsurii preventive, invocînd riscul ca fostul edil să se eschiveze de la examinarea cauzei penale și să nu se prezinte la ședințele de judecată. „Motivele de prelungire a măsurii preventive au fost invocate în demers și expuse în cadrul ședinței de judecată – de a nu se eschiva de la examinarea cauzei penale și a asigura prezența la ședință”.

Deoarece judecătoarea care instrumentează dosarul se află în concediu anual, astăzi a fost examinat doar demersul procurorului. Fostul primar și avocatul său contestă cererea procurorului și cer respingerea acesteia. Acuzatorul de stat a mai precizat că nu a cerut reintroducerea monitorizării electronice, pentru că măsura a fost anulată anterior de Curtea de Apel. Procurorul a menționat că procesul se află încă în faza de examinare a probelor.

Următoarea ședință ar urma să aibă loc pe 15 august, dar data exactă nu a fost confirmată oficial. Procurorul a menționat că urmează să fie informat. Amintim Nicanor Ciochină este acuzat de omorul lui Mihăiță Beșliu, un băiat de 14 ani din aceeași localitate. Dosarul a ajuns în instanță în luna iunie 2024. De atunci, au avut loc mai multe ședințe de judecată, însă multe dintre acestea au fost amînate, inclusiv din cauza absenței martorilor și apărătorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *